„Nobilul” popor român
vineri, august 16, 2024 15:36Tătăl meu, Dumitru Căruntu (eu sunt Dumitru Căruntu jr.), a muncit o viaţă întreagă pe şantierele României, pentru a avea ce fura un Dan Voiculescu sau un Adrian Năstase.
În 1997, la 62 de ani a ieşit la pensie (aşa era atunci), pensie de care s-a bucurat 6 ani, deoarece în 2003 a murit.
La pensie fiind, a încercat să lucreze pământul pe care-l avea în proprietate, chiar dacă îl putea arenda sau vinde. Chiar dacă a fost muncitor o viaţă întreagă, fiu de ţăran fiind, nu-l lăsa inima să-şi lase pământul nelucrat.
Pentru a cultiva cele două hectare de pământ din proprietate, îşi dădea ultimii bani din pensie (nu foarte mare), pentru a plăti aratul şi semănatul. Plus munca sa şi a mamei, ambii fiind bolnavi şi bătrâni.
Şi venea toamna, momentul recoltării porumbului (în principal, semăna porumb). Ce credeţi că făcea „nobilul” popor român de la ţară, toamna? Se apuca de furat! Şi nu, în localitatea părinţilor mei nu erau ţigani.
Bătrân şi bolnav, tătăl meu, alături de mama, îşi dădea ultimii bani din pensie pentru a avea nişte poromb pentru animale (un cal, o văcuţă, nişte porci), iar ăştia a căror urmaşi formează regimentele hAUR-iste şi PSD-iste ce făceau: îi furau sărmanului meu tată munca de pe câmp, c-aşa-i „tradiţia” la români (moştenită din comunism).
Ăsta e „nobilul” popor român! Mândri că suntem români (hoţi, ce furăm de la bătrâni, că de la baronii PSD nu putem, fiind sclavii lor)!
Citeste si articolele: