A șaptea dimensiune

Părinţii mei, deşi oameni simpli (provin dintr-o familie ‘sănătoasă’), erau nişte persoane deosebite. Am avut privilegiul să am doi părinţi minunaţi. Poata acesta a fost cel mai mare dar făcut mie de Divinitate. Tătăl meu, Căruntu Dumitru, a fost muncitor. Tatăl lui, bunicul meu, Căruntu Ioan, a participat la al II-lea război mondial, apărându-şi ţara a cărei imagine o terfelesc ţiganii şi alti infractori azi. Tatăl meu, născut 10 februarie 1935, decedat 17 iunie 2003, a fost cel care mi-a înţeles dorinţa de a învăţa şi m-a finanţat. Era un om harnic, cu o rezistenţă la efort de invidiat, cu mult bun-simţ, cu o imensă răbdare, pe care eu, de exemplu, nu o am întotdeauna. Deşi era jignit de multe ori, de tot felul de scursuri umane de pe aici, răspundea mereu cu blândeţe şi fără ură. A crescut fără mama naturală, bunica mea din partea tatălui a decedat când tatăl meu era foarte mic, practic nici nu a cunoscut-o. Armata pentru tata a însemnat trei ani, aşa era atunci, la arma ‘securitate’. A murit în Botoşani, pe masa de operaţie. Medicii din judeţul Botoşani merită salarii mari.

Imagini cu casa de care se ocupa mama (mai ales partea cu florile)





Mama mea in aceasta imagine








Mai mult (mai putin)

Sunt un iubitor de animale
Imagini ca pisicile noastre, cele mai multe calcate de masini (la cursele ilegale de pe aici) sau ucise de ‘crestinii’ ortodocsi