Să îndobitocim poporul cu televizorul – crezul (de)formatorilor de pe sticlă

joi, iunie 3, 2010 18:40
Posted in category Mass-media

Antena 32 iunie 2010, anul Domnului (sau anul tovarăşului Ponta, cel mai iubit dintre ‘nepoţii’ lui Bombonel). Ce vedem la televiziunile din România, acea ţară unde 20% dintre locuitori au dosare penale (Mult doamnă, mult! Dincolo, în Occident, e mult mai puţin!).

Începem cu televiziunea de tomberon, adică OTV. ZeroTV prezenta, la oră de maximă audienţă, între o reîncarnare şi o căutare de cadavre, pe pupincuristul bolşevic Vadim Tudor, titlul fiind “C. V. Tudor taie ghearele Mafiei”. Păi, lungi gheare mai are Mafia în România, dacă acest mâncător de rahat roşu le tot taie de 20 de ani şi noi vedem că mafioţii sunt bine-mersi, inclusiv mafioţii cotizanţi la PRM. Şi ca această culme a absurdului să fie deplină, acest lăutar al ateului Ceauşescu prezenta cartea “Europa creştină”, în trei volume. Ce ţi-e şi cu creştinismul ăsta în România, de-a ajuns să fie popularizat de ultima cârpă ceauşistă. Săracii eroii ai Timişoarei, dacă ar şti pe cine prezintă televiziunile din România liberă şi democratică, pentru care şi-au dat viaţa, ar muri a doua oară.

Trecem la televiziunea fraţilor Păunescu, B1 TV, acolo unde ne ‘delecta’, cu mârlănia de cioban, însuşi zeul luminii ce-a adus întunericul peste cea mai titrată echipă de fotbal din România, adică George Becali. Şi acest analfabet a vorbit poporului din mahalaua României. Anticomunistul Becali care i-a lins fundul securistului Vadim, la alegerile europarlamentare, ne explică nouă ce-i moralitatea şi credinţa. Aşa B1 TV, încă nişte ani cu Becali şi vom vorbi limba română jegoasă a acestui personaj care în lumea bună a Occidentului ar fi o curiozitate a naturii, iar parinţii l-ar prezenta copiilor astfel: “Dacă nu învăţaţi, ca el ajungeţi”; un fariseu vândut demult pe nişte arginţi celui care i-a dat banii şi faima, dar nu i-a dat şi bruma de minte pentru a fi un model de urmat în această ţară.

Ajungem la Realitatea TV, acolo unde, dacă nu-i Ciuvică (ce specializare are acest Ciuvică?), este aceeaşi gaşcă de ‘oameni de bine’, precum Nistorescu şi restu’, care au o singură grijă: să-l injure pe Băsescu. O fi bine, o fi rău, dar prea e monoton, dacă vezi negru numai la unii. Mai era prin curte şi C.T. Popescu, cu mecla lui de activist comunist din anii ’50. La câte tâmpenii debitează acest individ, parcă nici nu merită amintit. Şi totuşi, acest Oracol al ‘Scânteii’ comuniste afirmă ca cei care l-au votat pe Băsescu au ales ura faţă de moguli, …, iar cei care l-au votat pe Geoană au ales frica faţă de ziua de mâine. E taman invers, tovarăşul Popescu, dacă este să mergem pe această ‘metaforă’. Cei care l-au votat pe Băsescu au făcut-o de frica revenirii comuniştilor la putere, iar cei care l-au votat pe Geoană au făcut-o din ură faţă de Băsescu (mai sunt şi alte motive, desigur). Ceea ce uită acest Oracol, prezent mereu la televiziuni, este trecutul său jalnic de jurnalist care-l ataca dur pe Regele Mihai, fără nici un motiv, şi care lăuda minerii veniţi să ucidă la Bucureşti, din ordinul lui Ilici. Acelaşi Popescu ajunge la un momenta dat să afirme că pe Ceauşescu l-au dat jos activiştii PCR, care nu se puteau îmbogăţi. Şi poporul unde-i, tovarăşul Popescu? Sau fraierii care-au murit şi cei care-au votat la Referendumul din 2009 nu contează?

În sfârşit, Antena 3 are în continuare acelaşi hit: Să moară Băsescu, să trăim noi bine!. Clovnii lui Voiculescu ar putea face mai mult decât a înjura în fiecare seară. Hai, stimabililor, de ce nu mergeţi mai departe? Aruncaţi cu ouă în Preşedinte, asasinaţi-l, poate aşa vă potoliţi ura cerebrală transmisă de Felix întregii Curţi a antenelor. Dacă tot nu aveţi nici o deontologie profesională, cum pretindeţi să aibă alţii? Restul televiziunilor s-au simţit bine. Doar poporul mai are puţin şi intră total în ceaţă. Deşteaptă-tă române, dar culcă-te la loc, televiziunile gândesc pentru tine. Somn uşor, următoarea staţie fiind “Revenirea bolşevicilor”, cu peronul pe partea stângă.

Ţara aceasta o fi având şi extrema dreaptă sau doar extremişti comunişti de stânga?

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

2 Responses to “Să îndobitocim poporul cu televizorul – crezul (de)formatorilor de pe sticlă”

  1. Neinfectat De Comunism says:

    iunie 4th, 2010 at 20:05

    tembeliziunile si tonomatele lor de proasta reputatie, spala totusi cred eu din ce in ce mai putine creiere pe masura ce poporul asta animalic inca, se desteapta…hai si la mine pe blog, discutam despre asemanarile dintre comunism si nazism

  2. Dumitru Caruntu says:

    iunie 5th, 2010 at 11:45

    Asa-i, 'meseria' de spalator de creiere e cam pe duca. Dar se tot incearca resuscitarea. Prietenii pesedistilor stiu de ce.

Adauga un comentariu