KGB-istul Ion Iliescu este coautorul procesului de rusificare din Basarabia, după 1989
vineri, aprilie 2, 2010 8:15La începutul anilor ’90, întrebat fiind de ce Republica Moldova a aderat la C.S.I. (Comunitatea Statelor Independente, o formă de supravieţuire a Imperiului rus), premierul de atunci al Moldovei a spus: “Nu avem de ales. Avem mari probleme economice, iar România nu ne-a oferit nici măcar un pachet de biscuiţi gratis.”
Reamintim că în acea perioadă grupul kaghebisto-bolşevic din jurul lui Ilici Iliescu avea o singură preocupare: obţinerea puterii politice şi economice, într-o ţară unde a avut loc o revoluţie anticomunistă. Acesta a fost adevăratul chip al rusofonilor care au introdus democraţia originală în România şi au format caracatiţa ce a cuprins ulterior întreaga societate. Germania, de pildă, a construit chiar unităţi militare pe teritoriul Rusiei, în care să se retragă armata sovietică, numai să plece ruşii din Germania.
În acest timp, tovarăşul Ilici semna Tratatul de prietenie cu URSS, acţiune care avea să pună cruce aspiraţiilor basarabenilor de a reveni acasă. Această cârpă kaghebistă a îngropat viitorul acestei ţări şi are pe conştiinţă morţii de după fuga dictatorului. Acest rusofil şi-a clădit viitorul politic pe cadavrele copiilor ucişi de cei cărora li s-au dat arme în decembrie 1989, pe victimele mineriadelor, pe minciună şi ipocrizie. Nucleul KGB-ist din decembrie 1989 a împiedicat societatea românească să o rupă definitiv şi iremediabil cu trecutul bolşevic, iar Basarabia a fost lăsată la cheremul ruşilor. Odată şi odată trebuie început un proces al neocomunismului kaghebist instaurat în România de Ion Iliescu şi acoliţii săi.
Citeste si articolele:
- KGB-istul Ion Iliescu punea tortionari comunisti sa scrie despre crimele comunismului
- Cum au petrecut unii români ziua de naştere a lui Ion Iliescu
- Cum a distrus mafiotul George Becali intreprinderea Electronica Bucuresti
- Aproape totul despre Adrian Nastase, cel mai corupt dintre prim-miniştrii României (IV)
- Şi fără UTC, vom avea în şcoală comunism ca la carte
Dumitru Caruntu says:
aprilie 2nd, 2010 at 14:48
Alte 'multumiri' trebuie aduse si 'intelectualilor' care-i lingeau dosul in acea perioada, printre ei fiind 80% dintre (de)formatorii de constiinte ai invatamantului din Moldova (cea mai rusificata de bolsevici regiune a Romaniei).
Neinfectat De Comunism says:
aprilie 2nd, 2010 at 14:11
daca era dupa hoitul de ilici, romania deveni o transnitrie la scala mai mare…sa le multumim idiotilor care au votat cu el de 3 ori…
Să îndobitocim poporul cu televizorul – crezul (de)formatorilor de pe sticlă | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 7th, 2016 at 21:01
[…] KGB-istul Ion Iliescu este coautorul procesului de rusificare din Basarabia, după 1989 […]
Djuvara: Ion Iliescu şi soţia sa, vinovaţi că n-am avut un nou martie 1918 | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 7th, 2016 at 21:38
[…] KGB-istul Ion Iliescu este coautorul procesului de rusificare din Basarabia, după 1989 […]
7 aprilie 2009, ziua în care s-a murit pentru libertate | A șaptea dimensiune says:
august 22nd, 2016 at 14:41
[…] KGB-istul Ion Iliescu este coautorul procesului de rusificare din Basarabia, după 1989 […]