Unii profesori de limba romana nu cunosc limba romana, dar stiu bine limba PeSeDista

vineri, aprilie 21, 2017 10:21
Posted in category Educatie

Limba romana

  • De ce unii profesori de limbă română nu cunosc limba română Paradoxul situației de profesor este următorul: ca un elev să învețe la matematică, de exemplu, trebuie să cunoască înțelesul cuvintelor. Adică să știe, măcar la nivel mediu, limba română. Enunțul problemelor la matematică sau al lecțiilor la fizică este în limba română. În mediul rural avem “surpraiz-surpraiz”. Nu știu limba română bine nici măcar profesorii de limbă română. Domnul profesor de limba și literatura română, de pe al cărui blog am extras titlul din imaginea de mai jos, nu știe că forma corectă a verbului “a înșela”, la persoana a III-a singular este înșală, nu “înșeală”. Realizați ce știu elevii. În rest, să trăiască PSD-ul care nu ne întreabă niciodată ce știm, ci ne arată doar fundul ce trebuie lins. Și ne sugerează că ne merităm pensia, chiar dacă demult am pierdut contactul cu noțiunea de eficiență (dacă am avut-o vreodată, ceea ce iarăși este îndoielnic).
    Crucificarea limbii romane
  • Maria Grapini, fostă (și actuală?) mare sculă în PSD (Pauperizare Sărăcie Dezastru), măcelărește gramatica limbii române pe Facebook Europarlamentarul Maria Grapini continuă seria greșelilor gramaticale majore pe Facebook.
    Fostul ministru al IMM-urilor a publicat pe rețeaua de socializare un nou mesaj în care abundă greșelile de redactare și de gramatică.
    Deși a fost aspru criticată pentru zecile de greșeli și sfătuită să angajeze un consilier care să-i corecteze textele înainte, aceasta continuă să publice postări „de colecție” în care măcelărește la propriu limba română.
    Crucificarea limbii romane
  • Cum incuraja mitomanul plagiator Ponta incultura, prostia, analfabetismul Cred ca ati auzit de inculta, proasta si analfabeta Maria Grapini, membra a guvernului Ponta. Aceasta o mai comite odata. Doar este greu sa consulti un dictionar. Iata ce scrie respectiva: „Buna dimineata in prima zi de Craciun!Nu stiu cum a fost la voi dar la noi au fost multi,multi colindatori! Frumosi imbracati ,cu colinzi adevarate! A fost semnul ca nu ne vom pierde traditiile si ca vom rezista ca popor in ciuda altor dorinte! Craciun cu sanatate si multa liniste ,multumire si bucurii.” Bai Grapini, du-te acasa la citit, pluralul de la colind este „colinde”, nu „colinzi”. O stie si un copil de gradinita. Asta-i Romania mafiotilor PSD-isti: in timp ce tineri capabili sunt nevoiti sa emigreze sau sa lucreze pe un salariu de mizerie, analfabeta Grapini ocupa functii importante in statul roman. Ponta, Grapini, PSD-isti in general, muriti si faceti un bine acestei tari. (Sursa)
  • Mirela Boureanu-Vaida masacrează limba română și logica Una din haznalele securistului penal Dan “Felix” Voiculescu este și Antena 1, post în grila căruia există emisiunea pentru cocalari și pițipoance “Mireasă pentru fiul meu”, unde tot soiul de tatuați la minte și blonde la creier, vorbind o limbă română aproximativă, creează fan-cluburi în toată România, încă o dovadă a faptului că țiganii și alte naționalități din România (oricum, dacă actuala țiganizare a României continuă încă vreo 10 ani la tembeliziunile penale, sigur, noi românii, vom deveni minoritari) în loc să pună mâna și creierul să învețe o meserie și s-o practice, stau și privesc zilnic dacă X îi atinge sfârcul lui Y sau dacă mama lui Z crosetează corect una pe față două pe dos. Dar să revenim la Mirela Boureanu. Probabil, din cauza faptului că face sex doar duminica, cum declara intr-un interviu, această pițipoanca ceva mai stilată scoate următoarea “perlă” (vineri, 20 octombrie 2013, pe la 15h30min): “Ne urmăresc foarte mult oltenii, doljenii, în general craiovenii”. Corect era “în particular craiovenii”, deoarece nu toți doljenii și oltenii sunt craioveni, dar toți craiovenii sunt doljeni și olteni, prin naștere sau adopție. Și a mai terminat și un liceu în care a studiat la profilul matematică-informatică (hă, hă, hă). Așadar, grupul infracțional Intact al Felix-ului penal prezintă în continuare serialul de mare succes la “boborul” analfabet “Cum se poate măcelări limba română și logica, plus munca”. Doar Haznaua 1 prezintă singurul “bingo” din România, din care românul învață că doar “fraierii” muncesc, “deștepții” jucând la “bingo” și așteptând para mălăiață în gura lui Nătăfleață. Și, un popor de nătăfleți, îl poți minți cum vrei, nu? Cine-i vinovat pentru emisiunea de rahat a Antenei 1? Evident, Traian Băsescu.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

One Response to “Unii profesori de limba romana nu cunosc limba romana, dar stiu bine limba PeSeDista”

  1. Idiotenia Sa Liviu Pop, cica ministrul Educatiei, regreta spalarea creierelor si manualul unic din comunism | A șaptea dimensiune says:

    septembrie 22nd, 2017 at 7:12

    […] Unii profesori de limba romana nu cunosc limba romana, dar stiu bine limba PeSeDista […]

Adauga un comentariu