Ce mai făceau prietenii ciumei roşii, ierarhii ortodocşi, prin anii 2000 (V)

luni, august 6, 2018 17:11

ReligieIntrarea în canonizările de vară

Epoca marilor cruciade a dus la dezvoltarea fără precedent a traficului cu moaşte de sfinţi. Moaştele Sfântului Nicolae au fost furate de italieni din Myra Lyciei şi duse la Bari, unde pot fi văzute şi astăzi. Moaştele evanghelistului Marcu au fost subtilizate de veneţieni din Alexandria şi, ca să nu le fure alţii, le-au ascuns atât de bine la temelia Basilicii San Marco, încât n-au mai fost descoperite niciodată.

Rămasă de căruţă, din cauza unei istorii vitrege, a unui tată despot şi-a unei mame de moravuri uşoare, Biserica Ortodoxă Română (BOR) este într-o permanentă criză de moaşte şi sfinţi. În atari împrejurări au fost canonizaţi călugărul Iosif Hozevitul, preotul Lăcătuşu şi voievozii Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu. În atari circumstanţe s-a dat comanda, recent (era 2001 – n.m.), ca şi Mihai Viteazul să intre în rând cu sfinţii, fiind propus pe lista de aşteptare, pentru a fi canonizat. Propunerea vine, evident, din partea PRM (Partidul România Mare, o adunătură de foşti securişti şi comunişti, avându-l ca preşedinte pe Vadim Tudor, pupincuristul Elenei Ceauşescu – n.m.), prin reprezentanţii lui, parlamentarul Gheorghe Buzatu, istoric, şi Ion Pătroiu, decanul Facultăţii de Istorie din Craiova. Facem cuvenita precizare că voievozii Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare au ucis oameni în bătăliile vremii, dar se pare că acest “amănunt” este mai puţin important pentru “boborul” dornic de moaşte păstorit de BOR. (“Academia Caţavencu”, nr. 502/2001)

Bal ceresc cu arestări la Alba, în 2001

La Blaj au fost arestaţi doi foşti funcţionari din perioada guvernării ţărăniste (se întâmpla în 2001 – n.m.). Corect! Să punem mâna şi să stârpim aceste lichele care sug sângele poporului muncitor. Trăiască clasa muncitoare şi partidul său conducător, PSD.

Infractorii au încercat să acorde proprietăţi necuvenite aşa-zisei biserici greco-catolice, o biserică inexistentă în România. Ea a fost desfiinţată în 1948, odată cu invazia sovietică, prin decretul nr. 177. Atunci preoţimea trădătoare a fost trimisă pentru zeci de ani să mediteze la trădările comise – vezi, de exemplu, Şcoala Ardeleană – în lăcaşurile de cult de la Aiud, Jilava sau Canalul Dunăre – Marea Neagră, exact aşa cum azi vor fi pedepsiţi cei doi ţărănişti pentru că au încercat să reîmproprietărească Biserica Greco-Catolică din Blaj cu terenurile şi clădirile unui IAS.

Misiunea sfântă de arhanghel justiţiar a fost asumată de însuşi prefectul judeţului Alba, PSD-istul Ioan Rus, a cărui imparţialitate în afurisirea Bisericii Greco-Catolice şi a complicilor ei ţărănişti nu poate fi pusă la îndoială, odată ce domnia sa este membru în Consiliul Naţional Bisericesc al BOR. Mai mult, nevastă-sa, doamna Rus, a fost, până în 1996, membră în AGA aceluiaşi IAS vândut duşmanului, exact pe funcţia pe care a înlocuit-o dl. Mihai Zgâia, ţarănistul arestat de dl. Rus, prefectul nostru şi soţul ei.

E multă zarvă (era iulie 2001 – n.m.) în jurul acestui act justiţiar, spun unii cârcotaşi că nici nu există fapta, că între cele 115 imobile ale IAS-ului care sunt imputate lui Zgâia şi acolitului său figurează clădiri ca “filtru sanitar” (o groapă), “alee drum vaci” şi “alee drum porci” etc. Efectiv, nu înţelegem de ce se mai poticnesc unii neaveniţi să caute argumente juridice pentru arestarea celor doi când, aşa cum am spus, ei au retrocedat ceva unei biserici care nu există. Asta din punctul de vedere al Episcopiei Ortodoxe Alba Iulia, care producea anul trecut următorul avevăr adresat ministerului Cultelor: “… Mai există situaţii în care bisericile ortodoxe nu au avut teren, dar au avut teren bisericile greco-catolice. Biserica Ortodoxă Română succede Bisericii Greco-Catolice în drepturile patrimoniale, conform Decretului nr. 177/1948, care este Legea Cultelor …

Repetăm, data la care Biserica Greco-Catolică este redesfiinţată prin invocarea legii staliniste (azi invalidată de Constituţie) e 3 august 2000. Iar pentru a nu rămâne cu impresia că este doar o probă de delir mistic al BOR, secretarul de stat Nicolae Brânzea întărea cererea Arhiepiscopiei Ortodoxe Alba-Iulia printr-o misivă destinată prefecturii Alba: “În vederea aplicării corecte a legii şi pentru a nu crea tensiuni nedorite între cultele religioase… vă rugăm să luaţi în considerare argumentaţia din adresa Arhiepiscopiei Alba-Iulia care este temeinică şi îndreptăţită.

Deci, fie ea guvernare ţărănistă, pesedistă, adică neocomunistă, sau comunistă de rit vechi, Biserica Greco-Catolică nu există. Noi, ceştilanţi, deliram, crezând contrariul. Trăiască România securist-ortodoxă! (“Academia Caţavencu”, nr. 503/2001)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu