Copiii și câinii vagabonzi sunt tot ai noștri

luni, noiembrie 11, 2013 18:35

Caini inocentiCeilalți copii, câinii, suferă din cauza celorlalți monștri, mai răi decât alcoolicii analfabeți: părinții care vor moarte fără să înțeleagă (așa cum nici alcoolicii analfabeți nu înțeleg farmecele contracepției) că este un păcat de neiertat să ceri moarte pentru niște ființe de care ești responsabil, mai ales atunci când problema lor a fost creată de tine.

Joi noaptea, pe o străduță mărginașă din Militari, un BMW fără lumini pe față-stânga gonea spre nu-se-știe unde. Lipsa farului din stânga era suplinită de un far cu halogen foarte puternic, în dreapta, mai puternic decât o fază lungă obișnuită. În graba lui spre nimic, BMW-ul a lovit un cățel care hălăduia confuz și speriat, ba pe o parte ba pe alta a străzii. Cățelul e acum în afara oricărui pericol. Dar, imediat după ce a fost lovit, în ochii cățelului s-a văzut suferință și neînțelegere. În cele trei secunde cât BMW-ul a stat oprit, după impact, la geamul din spate-dreapta s-a ițit un cap de copil care privea în jos, spre câine. Copilul a încercat să iasă, dar ușile erau blocate. În ochii copilului se vedea, de asemenea, suferință și neînțelegere.

Iubesc copiii și câinii din România pentru că simt fără să înțeleagă. Aș vrea să-i ajut pe toți pentru că sunt ceva curat într-o societate jegoasă care nu-i merită. În România, copiii și câinii au același dușman natural; unul extrem de periculos. Acel dușman este adultul. Părăsiți și batjocoriți, neglijați și agresați, chinuiți și omorâți, copiii și câinii din România își trăiesc viețile întrebându-se probabil fără încetare ce au făcut să merite asta din partea celor care se presupune c-ar trebui să aibă grijă de ei.

Chinurile la care sunt supuși din partea adulților îi transformă pe copii în adulți răi și pe câini în fiare. Dar nu acestea sunt poveștile tragice, pentru că adaptările la mediu sunt mereu o veste bună, indiferent de circumstanțe. Tragice sunt celelalte destine, majoritatea. Cele încheiate prin moarte. O mare parte din copiii și câinii noștri mor din cauza mizeriei (morale, sociale și informaționale) la care sunt supuși de tutorii lor. Iar în ochii lor, ai supraviețuitorilor, ai copiilor sau ai câinilor care suferă, îmi este imposibil să privesc pentru mai mult de trei secunde. Pentru că mi se pare că privirile lor, chiar dacă unele umane și altele doar de animal, îmi reproșează același lucru: că sunt vinovat; poate nu direct, dar sigur sunt vinovat pentru că nu fac nimic.

Pentru mine, adulții care cred că pe străzi e vorba despre ”copii sau câini” sunt la fel de jos precum cetățenii alcoolici din străfundurile patriei care nu au auzit de contracepție, curent electric sau alfabet și, totuși, procreează. Din înmulțirea acestora rezultă copii care suferă în timp ce părinții lor beau fără încetare din singurul lor venit: alocația suferinzilor. Ceilalți copii, câinii, suferă din cauza celolralți monștri, mai răi decât alcoolicii analfabeți: părinții care vor moarte fără să înțeleagă (așa cum nici alcoolicii analfabeți nu înțeleg farmecele contracepției) că este un păcat de neiertat să ceri moarte pentru niște ființe de care ești responsabil, mai ales atunci când problema lor a fost creată de tine. Ce ne facem când vor dispărea câinii iar părinții grijulii se vor declara extrem de speriați, de data asta, de copiii străzii care trag prenadez din pungi și pot reprezenta pericole pentru propriile odrasle? Câtă minte îți trebuie ca să înțelegi că agresivitatea unui copil sau a unui câine nu e un semn de maliție, cum ar fi la tine, ci un instinct de conservare? Și cât suflet îți trebuie să te uiți în ochii disperați ai unui copil sau ai unui câine și să nu te simți instantaneu responsabil, rușinat, obligat să ajuți?

În fine, de câtă mârșăvie poți fi capabil pentru ca, în urma unui incident extrem de izolat (un câine a omorât un copil, să zicem), să întorci victimele unele împotriva celorlalte și să hotărăști, după ce tot tu le-ai condamnat la suferință, că unele dintre victime trebuie să moară?

PS – am închis comentariile la acest articol pentru că m-am lăsat păgubaș: unii comentatori sunt sub-oameni, pur și simplu nu au organul necesar pentru a înțelege aceste argumente decente și simple. Aceștia sunt cei mai răi decât alcoolicii analfabeți despre care vă spuneam. Din cauza celor ca ei, copiii și câinii suferă. Din cauza suferinței provocate de cei ca ei, câinii mușcă, iar copiii devin ce nu am vrea vreodată să devină: adulți identici cu ei care repetă ciclul. Și care nu au remușcări când văd că purtarea lor produce victime inocente, așa cum nu sunt străbătuți de nici un fel de sentiment de vină când, într-o grabă banală, dau cu mașina peste un cățel cu pată maro pe un ochi. Sau poate era un copil?

PPS – mi-am dorit să ilustrez cu poza în care un copil al străzii doarme încolăcit pe un câine, ținându-și reciproc de cald, dar n-am găsit-o. Am găsit-o doar pe asta, cu Juno și Lucas. Cățeaua Juno a fost salvată de la un adăpost din State când mai rămăseseră două zile până trebuia eutanasiată. Lucas e un copil pe moarte. E posibil ca Juno și Lucas să mai trăiască aproximativ la fel de mult. Vor fi, însă, câțiva ani frumoși.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu