Crucificarea limbii romane (XVIII)

sâmbătă, aprilie 15, 2017 9:37

Crucificarea limbii romane (XVIII)Cum se parafrazează ‘liberal’ Lucian Blaga

Dacă nu ştiaţi, există Fundaţia Horia Rusu, acolo unde am găsit un material cu titlul ‘Votul uninominal s-a născut la sat’, titlu ce parafrazează o afirmaţie celebră a lui Lucian Blaga (cred) ‘Veşnicia s-a născut la sat’. Iată un citat: “La Hudeşti, o comună alăturată, primarul a aflat acest lucru, a angajat o firmă de consultanţă care a făcut proiecte, a primit bani şi a făcut multe lucruri în comună. La Havîrna primarul s-a crezut mai deştept, nu a angajat nici o firmă, a zis că lucrează cu oamenii din primărie, care s-au încurcat unul pe altul în hârtii până a trecut mandatul, nu au depus nici un proiect şi nu au primit nici un ban.” (Afirmaţiile de mai sus reflectă realitatea.) Mai la vale, însă, limba română este bătută la scor de limba de lemn. Iată un fragment: “PNL are un candidat tânăr, profesor, care era din comună dar se mutase la oraş, la Botoşani. Acum şi-a făcut din nou buletin de Havîrna, ca să poată candida şi împarte candele pe la populaţie, în speranţa că Dumnezeu o să-l vadă şi o să-l ajute să câştige alegerile. Om cu frica lui Dumnezeu, el i-a dat unei femei şase candele.” De fapt, profesorul este învăţător, dar la liberali nu prea contează, iar chestia cu candelele e de cascadorii râsului în anul 2008. Adică tu, liberal feroce, care vrei să faci din alegători oameni cu picioarele pe pământ, gata de investitii financiare şi de deschidere spre lumea afacerilor, oferi candele ca în Evul Mediu întunecat!? În 2012, se poate sugera liberalilor din Havîrna să ofere alegătorilor locuri de veci sau sicrie, doar aşa săgeata liberală va penetra populaţia ‘educată’ de pe aici.

Ce cred românii cu o minimă cultură despre ţigănuşul Dan Diaconescu

Am găsit recent un comentariu intitulat ‘România lui Dan Diaconescu’. Iată două scurte fragmente. Primul: „În condiţii normale, despre Dan Diaconescu n-ar fi trebuit să ştim nimic. Inteligenţa lui nu depăşeşte marginile unei sprinţare şmecherii de Caracal, raporturile lui precare cu limba română se înscriu strict într-o funcţionalitate de duzină, înfăţişarea şi comportamentul lui pendulează între banal şi stînjenitor. Ar fi putut fi organizator de chermeze într-un tîrg de provincie, ar fi putut, în cel mai bun caz, să facă o carieră de activist în vreun consiliu judeţean din Oltenia. Dar pentru că sîntem în România, acest ins “fără însuşiri” (cum ar fi spus Musil) a devenit milionar şi vedetă. Ziarele vorbesc de o avere aiuritoare (30 de milioane de euro, 2 Rolls-Royce-uri, un Bentley, 2 elicoptere, iaht, vile etc.)”. Al doilea: „Dan Diaconescu nu are decît un singur criteriu: audienţa. Şi o singură abilitate: acomodarea la nivelul cel mai de jos al consumului public: cadavre pierdute, vraci providenţiali, scandaluri politice şi de familie, dezvăluiri senzaţionale. Prost-gust, trivialitate, sub-nutriţie intelectuală, hîrjoană calomnioasă, jeg. Justificarea? Lumii îi place. Lumea vrea! Lucrurile de genul ăsta îi plac, în orice caz, dlui Diaconescu. Ăsta e universul lui, dacă nu cumva mă înşel şi, de fapt, cînd nu e pe post, se dezmorţeşte niţeluş răsfoind Shakespeare sau Rimbaud. Da, lumea vrea tot soiul de ieftinătăţi, tot soiul de stimulente pentru viscere. Mă mir că nu vedem încă pe OTV execuţii în direct, seriale porno, copii torturaţi şi crime filmate “cu camera ascunsă”. Rating-ul ar deveni apocaliptic. Există, în fiecare din noi, o zonă inavuabilă de cruzime, curiozitate vicioasă, perversiune morală. A valorifica însă tocmai această zonă, a întărîta ce e mai rău în om, a face spectacol din mizerie, a convoca “publicul larg” la o extatică bălăcire în lături e cinic, e iresponsabil, e ucigător. Sper că, din cînd în cînd măcar, Dan Diaconescu are mici insomnii, vagi nelinişti sufleteşti: în fond, e un periculos distribuitor de droguri, un instigator la disoluţie sufletească, la torpoare mentală, la sub-umanitate.”

Celebri, azi, foşti colegi ai mei de liceu

În decursul anilor de studii, am avut privilegiul să am colegi deosebiţi. Dar, poate, în perioada studiilor liceale am fost cel mai protejat de soartă. Iar aceasta mi-a ‘aranjat’ să fiu coleg de clasă cu nişte oameni minunaţi, de care-mi amintesc cu drag. Unul dinte ei este Nicuşor Corlat, azi membru al Uniunii Scriitorilor din România. Cu Nicu, aşa cum îi spun prietenii, am fost coleg de clasă patru ani, amândoi fiind elevi la Liceul Economic şi de Drept Administrativ Botoşani, cum se numea acest liceu în anii ’80 (astăzi se numeşte Colegiul Economic ‘Octav Onicescu’), iar un an şcolar (clasa a XI-a) am locuit la aceeaşi gazdă. Nu-i plăcea deloc matematica pe atunci, dar citea foarte mult. Un visător realist, cum rar mai vedem azi. Un om deosebit, un caracter puternic. Am câteva din cărţile sale primite cu dedicaţie. Dedicaţia la volumul de versuri ‘Bucuria’ este următoarea: „Prietenului Cornel Căruntu, versuri izvorâte din liniştea pe care ţi-o dă sufletul atunci când îl contempli” (21.04.2004). Spre exemplificare, am ales un poem scurt:

Aşteptarea

tăcerea ta îmi încovoaie paşii

pe trotuar trec atâtea păsări ce şi-au pierdut zborul

încât mi-e frică de propria mea speranţă.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro Free PageRank Checker