Fără speranţă

vineri, iulie 12, 2019 19:02

Nadejda Mandelştam, Fără speranţăNadejda Mandelştam, Fără speranţă

Stalin, “tătucul popoarelor”, cum a fost supranumit, nu s-a sfiit să fie şi călăul aceloraşi popoare. A început prin a-şi omorî adversarii politici (de la Buharin până la Troţki); a continuat cu chiaburii, cu ofiţerii superiori ai armatei; a înfometat regiuni întregi, care se opuneau planului de colectivizare …

În momentele de relaxare se distra cu intelectualii, cu care se juca precum şoarele cu pisica. I s-ar fi părut probabil caraghios să omori un intelectual din prima. Lui trebuia întâi să-i bagi minţile în cap, să-l laşi să spere că nu va fi împuşcat, ci numai deportat, dar să ştie că până la urmă tot un glonţ în ceafă îl aşteaptă.

Mandelştam era, pe la începutul anilor treizeci din secolul trecut, un poet neagreat de regim. Aparţinea curentului akmeist, un curent care se opunea atât tradiţiei cât şi simbolismului şi futurismului. Poate că Stalin n-ar fi auzit niciodată de el, dar într-o zi a avut proasta inspiraţie să-l pălmuiască în public pe Alexei Tolstoi, care i s-a plâns lui Gorki.

Stalin probabil că şi-a râs în mustaţă. Mandelştam, un evreu recalcitrant, mai era pe deasupra şi autorul unei poezii despre Stalin în care îl numea pe acesta călău. După arestare, în timpul anchetei, s-a dovedit că ofiţerul însărcinat cu “cazul Mandelştam” ştia poezia cu Stalin pe dinafară. Probabil că o ştia şi Stalin. Dar, la ordinul acestuia, a fost numai deportat în condiţii foarte blânde şi soţia, Nadejda Madelştam, l-a putut însoţi pe drumul exilului.

Poetul n-a crezut niciodată cu adevărat că va scăpa şi, în cei trei ani câţi îi mai rămăseseră până la moarte (a murit în 1938 într-un lagăr din Extremul Orient, în condiţii neelucidate), şi-a dictat soţiei mare parte a operei pe care o purta în cap. Nadejda Mandelştam a scăpat, a păstrat atât cât s-a putut manuscrisele şi şi-a scris memoriile în cartea amintită la început. Astfel Rusia nu a pierdut un mare poet, iar noi mai aflăm câte ceva despre “minunata lume nouă” cu care ne-a căpătuit comunismul. (Ştefan Agopian, “Academia Caţavencu”, nr. 615/2003)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu