Scurtă biografie a lui Stalin, cel mai mare criminal din toate timpurile
marți, august 24, 2010 10:14A venit momentul să aflăm câte ceva despre Stalin, mai ales despre stilul său brutal şi inconfundabil de a-şi teroriza subalternii şi a epura elitele PCUS ca şi cum şi-ar schimba ciorapii. În fond, tot ceea ce merită numele de stalinism are legătură cu persoana sa şi reprezintă un model de leadership politic absolutist. L-au practicat cu destul succes şi alţii, însă Stalin l-a dus la perfecţiune.
Înainte de a fi un criminal cinic, a fost maestrul absolut al intrigilor, marele artist al culiselor, posesorul ştiinţei totale a manipulării ierarhiilor umane pentru a se cocoţa în vârful lor. Se poate spune că nu Stalin s-a născut pentru a conduce URSS în cel mai barbar sfert de secol din istoria comunismului sovietic, ci URSS-ul anilor ’30–’50 a fost inventat pentru ca Stalin să intre în el ca într-o mănuşă.
Iosif Djugaşvili s-a născut la Gori, oficial în 1879 (real în 1878), un orăşel din estul Georgiei. Taică-său, Visarion, era, fireşte, cizmar, alcoolic şi brută. O căsăpea zilnic pe mămica lui Iosif, care era menajeră şi bucătăreasă în casa unui bogătan local, Egnataşvili, despre care toată lumea în Gori vorbea că e-n spatele sau, mă rog, deasupra apariţiei pe lume a viitorului dictator.
Din naştere, Iosif, deţinea şi două degete lipite la un picior, o constituţie firavă, o mână pe jumătate atrofiată, o faţă ciupită de vărsat de vânt şi, dacă adăugăm la toate acestea condiţia de bastard, pot rezulta o mare ambiţie şi o poftă nesfârşită de a-i distruge pe cei suspecţi de a-l putea umili.
Maică-sa, iubitoare şi amărâtă, îl îndeamnă să se facă popă şi Iosif intră la seminarul din Tiflis în 1894, pentru ca în 1897 s-o dea pe marxism. Nu mai dă pe la seminar şi e exclus. Se oftică, dar jură să se răzbune. O va face peste vreo 30 de ani, în stilul lui, distrugând sute de biserici, omorând şi deportând sute de mii de popi. Nu crima i-a adus însă succesul, ci stăpânirea la perfecţie a unei tehnici de leadership pe care putem s-o numim „upgradarea loialităţii”. O putem regăsi la mai toţi liderii comunişti.
În condiţiile în care ai ajuns în vârful unei ierarhii, imperativul conservării puterii presupune în mod necesar o permanentă stare de suspiciune, un comportament exigent şi autocratic faţă de colaboratorii apropiaţi. Fireşte, stresul de a pierde puterea poate produce momente de paranoia, în care liderul se simte ameninţat de vechea gardă de loiali. Atunci, scurt, îi înlocuieşte, fie prin crimă, fie epurându-i printr-un proces, fie îndepărtându-i sistematic, marginalizându-i şi blocându-le accesul la putere.
În plus, Stalin avea grijă mereu să-şi dubleze puterea absolută cu o imagine de o infinită modestie, aşa că, uneori, dădea dovadă de resurse incredibile de umor negru. A cerut personal la corectat Scurtă biografie a lui Stalin şi a adăugat pe şpalt cu mâna lui: „Stalin nu a permis niciodată ca munca lui să fie tulburată nici de cea mai mică umbră de vanitate, înfumurare sau autoadoraţie”.
Preluare din „Academia Caţavencu”, nr.16/2009, autor Alin Ionescu.
Citeste si articolele:
Cultul lui Stalin in Romania | A șaptea dimensiune says:
decembrie 15th, 2015 at 16:10
[…] Scurta biografie a lui Stalin, cel mai mare criminal din toate timpurile […]
Dimensiunea genocidului sovietic: 62 de milioane de oameni asasinati | A șaptea dimensiune says:
decembrie 15th, 2015 at 20:18
[…] Scurta biografie a lui Stalin, cel mai mare criminal din toate timpurile […]
Cum a vandut Churchill Romania rusilor | A șaptea dimensiune says:
decembrie 15th, 2015 at 21:26
[…] Scurta biografie a lui Stalin, cel mai mare criminal din toate timpurile […]
La Ţebea, creierele spălate de bolşevici şi-au făcut numărul | A șaptea dimensiune says:
mai 6th, 2016 at 20:20
[…] Scurta biografie a lui Stalin, cel mai mare criminal din toate timpurile […]
Cum a demascat Hrusciov genocidul lui Stalin impotriva propriului popor | A șaptea dimensiune says:
septembrie 27th, 2018 at 18:41
[…] Scurta biografie a lui Stalin, cel mai mare criminal din toate timpurile […]
Cine a fost Petru Groza, primul premier bolsevic al Romaniei (II) | A șaptea dimensiune says:
septembrie 29th, 2018 at 14:08
[…] Scurta biografie a lui Stalin, cel mai mare criminal din toate timpurile […]
Fără speranţă | A șaptea dimensiune says:
iulie 12th, 2019 at 19:02
[…] Stalin, “tătucul popoarelor”, cum a fost supranumit, nu s-a sfiit să fie şi călăul aceloraşi popoare. A început prin a-şi omorî adversarii politici (de la Buharin până la Troţki); a continuat cu chiaburii, cu ofiţerii superiori ai armatei; a înfometat regiuni întregi, care se opuneau planului de colectivizare … […]