Inapoi in istoria nord-dunareana

miercuri, martie 14, 2018 17:58
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorDupă ce aliaţii cumani l-au înjunghiat frăţeşte pe la spate, Ioniţă s-a întins liniştit în istoria naţională, să se odihnească alături de conaţionalii săi din nordul Dunării. Dinastia Asăneştilor însă n-a pierit, deoarece, în marea lui iubire de semeni, Ioniţă iubise regulat câteva semene de etnie bulgară şi-şi asigurase un grup de descendenţi care o rupeau binişor pe româneşte. În fond, ăsta e secretul longevităţii militare de la Târnovo: până în 1258, când intervine colapsul, imperiul vlaho-bulgar a fost format din bulgari şi condus de vlahi. Succesorul lui Ioniţă e Borilă, o matahală nervoasă de gintă latină, care se îmbrânceşte cu trupele Bizanţului unsprezece ani, fără să cedeze vreo palmă din terenul agricol moştenit.

Apogeul de suprafaţă e atins în domnia următoare, când Ioan Asan al II-lea, fiul marelui Asan, întinde graniţele ţaratului pe tot drumul rulmenţilor, adică de la Marea Neagră la Marea Adriatică şi de la Dunăre la Adrianopol. În 1241, Ioan trece în nefiinţă după un scurt popas în suliţele boierilor nemulţumiţi. Ţaratul Balcanilor e lăţit la maxim şi lungit la limita obrăzniciei, faima lui stârnind fireşti rumori printre analiştii politici ai vremii.

Urmaşii au fost însă mai puţin performanţi. Bunăstarea din teritoriul gogonelelor a provocat rapid semnele decadenţei: burta, guşa, alcoolismul, blenoragia şi buhăiala. Idealurile se ofilesc în jurul meselor de chef. Luptele devin stupide întreruperi de siestă, iar onoarea motiv de somn.

Căliman, ultimul descendent de limbă română, moare de sedentarism în 1258, ducând cu el în mormânt taina guvernării valahe. După el, bulgarii rămân singuri, faţă-n faţă cu imensitatea metafizică a castraveciorilor şi cu coastele expuse armatei bizantine regulate. De aceea, e cazul ca de aici încolo să ne restrângem istoria în habitatul nostru carpato-danubiano-pontic, de unde cnezii, voievozii şi domnii noştri vor trece Dunărea doar ocazional şi înarmaţi. (“Academia Caţavencu”, nr. 420/1999)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu