Iranul de astăzi – o cloacă islamistă urât mirositoare
sâmbătă, ianuarie 16, 2021 8:06Cică Iranul este republică. O republică islamistă. Săracul Maximilien de Robespierre se răsuceşte în mormânt văzând cum este terfelită republica implementată de el şi amicii săi, în Franţa sfârşitului de secol 18, pe cadavrele unor popi catolici îmbuibaţi şi răi.
Ei bine, locul acelor popi catolici, dar cu capul pe umeri (ăia catolici avea capul desprins de trup printr-o invenţie franceză: ghilotina), a fost luat de şmecheraşii de iamami, cei care toarnă în mintea puţină a unor ciobani de capre tot felul de aberaţii, inventate de pedofilul criminal Mahomed şi completate de alţi imami şmecheri şi criminali, care-i trimit la moarte pe semeni de-ai lor, promiţându-le fecioare virgine în paradis, o poveste numai bună de aburit fraierii.
Şi ca să vedeţi unde poate ajunge spălarea creierelor în Iranul islamist, acolo unde la televiziunea iraniană sunt doar emisiuni religioase, să se simtă bine popa (iamamul) după o decapitare musulmană, să-i ajute la digestie adică, iată o întâmplare din 2004, povestită de “Academia Caţavencu” (nr. 658/2004).
După “Ghidul micului sinucigaş” continuăm acest ciclu, astăzi, cu “Manualul sinuciderii de succes”, capitolul “Pentru ce se mai sinucid iranienii”. (Trebuie spus că această a doua lucrare a noastră n-a mai înregistrat un succes atât de mare, întrucât succesul fulminant al primei lucrări ne-a decimat publicul-ţintă.)
Un tânăr iranian s-a autodenunţat poliţiei cuprins de remuşcări şi disperat că nu avusese curaj să se sinucidă. Acum, fiind vorba despre islamişti, care la sinucigaşi sunt la fel de tari ca la petrol, e un pic de înţeles.
Dar ce s-a întâmplat? Căsătorit doar de două zile, omul a hotărât împreună cu soţia sa să se sinucidă întrucât făcuseră sex înaintea căsătoriei, lucru blamat aspru de religia musulmană.
Dacă fata ar fi făcut sex înaintea nunţii nu doar cu el, ci cu trei sferturi din oraş, mai înţelegeam.
După ce femeia, mai parolistă, a dus fără crâcnire la îndeplinire această hotărâre, bărbatul a renunţat în ultima clipă.
Păi, ar fi fost şi păcat să mori tocmai când, scăpând de nevastă, viaţa devine brusc mai interesantă. Iata cum doar două zile de mariaj îţi sunt suficiente ca să descoperi acest adevăr.
N-aş exclude nici varianta unui dublu deces în familie: ea o fi fost moartă după sex şi lui îi murise sexul (nu se ştie dacă prin suicid sau de moarte bună).
Pe de altă parte, religia islamică permite bărbatului să aibă o droaie de neveste. Şi atunci ce faci, ca bărbat? Te sinucizi împreună cu fiecare nouă soţie?
Păi, dacă te sinucizi de zece-douăzeci de ori, la 40 şi ceva de ani nu mai eşti bun de nimic şi te trezeşti că divorţează de tine toate nevestele, fie ele şi moarte.
Citeşte şi articolele:
- Teroriştii “profetului” pedofil şi criminal Mahomed – aproximativ 1500 de ani de crime împotriva umanităţii
- Lege din 1905: „Republica (Franţa) nu recunoaşte şi nu subvenţionează niciun cult religios”
- Conform Bisericii Ortodoxe Române (BOR), ajungi în Rai numai dacă defrişezi câteva mii de hectare de pădure
- Biserica Ortodoxă Română (BOR), o afacere de milioane de euro, finanţată de fraierii care mai cred că popii lacomi îi duc în Rai, chiar dacă sunt criminali, hoţi sau violatori pe Pământ
- Biserica Ortodoxă Română (BOR), cea mai coruptă instituţie din România, finanţată imoral din bani publici