Conform Bisericii Ortodoxe Române (BOR), ajungi în Rai numai dacă defrişezi câteva mii de hectare de pădure
marți, noiembrie 19, 2019 18:54Aţi auzit vreodată pe vreun înalt ierarh al BOR vorbind despre dispariţia pădurilor României? Nu. De ce? Pentru că Biserica Ortodoxă Română este cea care are în proprietate mii de hectare de pădure, oferite generos (că nu dădeau de la ei) de către mafioţii din PSD = ciuma roşie, în contrapartidă cu sprijinul electoral acordat de BOR borfaşilor roşii. Numai pe acest site sunt zeci de articole legate de furtul pădurilor României de către mafia ortodoxă. Iată, mai jos, încă un exemplu de jaf ortodox (din 2004) asupra pădurilor ţării noastre.
Pădurile Moldovei dispar ca-n codru
ÎPS Arhiepiscop Pimen; 2. Nuţu Mircea; 3. Goraş Aurel; 4. Flutur Gheorghe; 5. Buraciuc Dorin; 6. Grigoriu Bogdan; 7. Corlăţeanu Dragoş; 8. Bujor Gheorghe; 9. Crăciun Petru; 10. Negură Gheorghe; 11. Fasolă Petru; 12. Brădăţeanu Gheorghe; 13. Iremia Vasile; 14. Patrolea Constantin; 15. Maloş Ionel; 16. Valică Mihai; 17. Calancea Gheorghe; 18. Velnic Melchisedec; 19. Balan Mihail; 20. Tatulici Benedicta; 21. Pântescu Irina; 22. Alisavetei Ioan; 23. Popescu Marin; 24. Ciobanu Costel; 25. Drob Ienache; 26. Gâză Liviu; 27. Pintilei Tatiana. Vă spun ceva aceste nume? Nu, nu-i lotul echipei Foresta Fălticeni, dar o legătură cu pădurile judeţului Suceava tot au. Şi încă una foarte mare.
Aceşţi oameni sunt cei care, în martie 2000, au observat că pădurile Sucevei n-au uscături şi, ca să remedieze neajunsul, s-au oferit voluntari, strângându-se în Fundaţia Fondului Bisericesc Ortodox al Bucovinei. Scopul şi obiectul Fundaţiei prezidate de Î.P.S. Pimen s-a hotărât a fi “retrocedarea din fondul forestier al statului a suprafeţei de 192.158 ha pădure ce a constituit Fondul Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei desfiinţat abuziv şi confiscat de regimul totalitar comunist în anul 1949 şi care în prezent este administrat de Regia Naţională a Pădurilor prin Direcţia Silvică Suceava”.
Altfel spus: Fundaţia privată a lui Pimen s-a autodeclarat, în statut, urmaşă de drept a Fondului Religionar Ortodox din Bucovina, care, înainte de venirea comuniştilor, a avut în administrare respectiva suprafaţă de pădure. Adică, cu aproximaţie, jumătate din pădurile Sucevei.
Statul, din motive pe care le vom lămuri mai la vale, a luat de bună pretenţia Fundaţiei pimeniene şi s-a conformat, ajutând-o pe toate căile, dar mai ales pe cale juridică, să-şi atingă scopul din statut.
Simţim deja cum Ăl de Sus îşi îndreaptă tunul cu fulgere către noi, mâniat că ne luăm din nou de cele popeşti. Aşa că, dacă acest articol va rămâne neterminat, ţinem să vă spunem de pe acum că nu-i vina noastră. Ne grăbim, aşadar, să lămurim problema cu revendicarea Fundaţiei lui Pimen, având convingerea că, la finalul argumentaţiei, tunul cu fulgere va fi îndreptat către cine trebuie.
În primul rând, trebuie spus cu hotărâre că suprafaţa nu poate fi revendicată de nici un urmaş al Fondului Religionar, întrucât acesta a avut asupra terenului doar drept de administrare, nu şi de proprietate.
În al doilea rând – şi aici deja credem că tunul cu fulgere a fost îndreptat în direcţia corectă – Fundaţia lui Pimen nu se poate revendica urmaşă a Fondului din simplul motiv că din ea fac parte doar persoane private. Din adunarea generală de constituire a Fundaţiei Fondului Bisericesc Ortodox Român al Bucovinei lipseşte, după cum poate aţi observat, tocmai Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, singura instituţie care ar fi fost îndreptăţită să pretindă vreun drept asupra pădurilor.
Concluzia ar fi că un grup de persoane private conduse de ÎPS Pimen, arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, a reuşit, cu ajutorul statului, să revendice fără niciun drept jumătate din pădurea judeţului Suceava. Iar persoana juridică a Arhiepiscopiei a fost lăsată de cetăţeanul Pimen Zainea pe dinafara biznisului.
Cum a fost posibil faptul? V-am spune, dar credem că o explicaţie mai bună v-ar putea da câţiva dintre membrii fundaţiei. Aceştia ar fi, pe lângă Pimen Zainea, senatorul PNL Gheorghe Flutur, preotul PNL Aurel Gora şi preotul Mircea Nuţu, consilier ecumenic al Arhiepiscopiei, mare baron local în viaţa laică şi, peste toate, consilier judeţean şi vicepreşedinte al PSD Suceava (în 2004 – n.m). (“Academia Caţavencu”, nr. 633/2004)
Citeste si articolele:
- Încă o crimă a Bisericii Ortodoxe Române (BOR), îndreptată asupra copiilor şi mediului
- Patriarhul Teoctist – legionar, comunist, turnător, social-democrat
- Biserica Ortodoxă Română (BOR), cea mai coruptă instituţie din România, finanţată imoral din bani publici
- Dumnezeu cu mila, popa cu vila
- Ce mai făceau prietenii ciumei roşii, ierarhii ortodocşi, prin anii 2000 (XIV)
După 1989, războiul ortodocşilor cu greco-catolicii s-a dus pe bani publici, doar nu era să construim spitale şi şosele în Republica Cre(ş)tină România | A șaptea dimensiune says:
decembrie 7th, 2019 at 13:58
[…] Conform Bisericii Ortodoxe Române (BOR), ajungi în Rai numai dacă defrişezi câteva mii de hecta… […]