La Nicolope vazut-ai ca-n decurs de-o saptamana, cavalerii-n zale au luat-o toti in mana?

marți, noiembrie 28, 2017 21:38
Posted in category Istorie

La Nicolope vazut-ai ca-n decurs de-o saptamana, cavalerii-n zale au luat-o toti in mana?Ei, şi după ce întinse Mircea cel Bătrân pe cei 30.000 de turci prin lucerna de la Rovine, în 1395, boierimea fu toată de acord că neatârnarea Ţării Româneşti era mai neatârnată ca oricând. Drept care, printr-o frumoasă trădare de uniune naţională, clucerii, paharnicii, hatmanii şi ceilalţi membri ai cabinetului muntenesc îl puseră iute pe tron, la Argeş, pe Vlad Uzurpatorul, la două luni de la victorie.

Trebuie spus totuşi că în momentul acestei manevre Mircea nu era acasă, sau dacă era, dormea, deoarece armata îi era cum nu se poate mai credincioasă şi – avea, n-avea treabă – umbla toată ziua după dânsul. Se pare deci că în ziua aceea norocul complotiştilor l-a făcut un regiment de spahii ieşit la furat prin Caracal, pe care domnul ţinea morţiş să-l caute prin buzunare. Cert e că la întoarcere a găsit domnia ocupată şi-a trebuit să se mulţumească vreo doi ani cu Oltenia şi ţinuturile de sub munţi.

Oricum, o vreme, treaba merse binişor: ţară mai mică, probleme mai mici. Numai că succesul de la Rovine zădărâse floarea cea vestită a Apusului, care mirosise că e loc de-o nouă bătălie cu turcii. Ideea unei coaliţii antipadişah traversă prima dată mintea lui Sigismund de Luxemburg, regele udemereului mare din Ardeal. Cum pe vremea aia Occidentul nu începuse încă ridicarea masivă a catedralelor, majoritatea cavalerilor se plimbau fără rost prin castele pline de igrasie aşteptând o idee haioasă, oricare ar fi fost ea.

Ideea unui război cu sultanul a picat aşadar peste dânşii ca mărul lui Newton în capul fizicii teoretice. Burgunzii au strigat într-un glas “Evrika!” şi când li s-a înfăţişat vivandiera batalionului, au tăbărât pe dânsa pe rând. Îmbrăcaţi în zale lucii, cavalerii de la Malta, Papa cu-a lui trei coroane, puse una peste alta, la care s-au adăugat trupele maghiare ale lui Sigismund, cele ardelene ale lui Stibor şi cele câteva munteneşti ale lui Mircea au coborât pe Dunăre în 1936 şi-au luat Vidinul, Rahova şi Nicopole.

La Nicopole, plăcându-le locul şi pregătirea religioasă a bulgăroaicelor, creştinătatea a făcut popas în aşteptarea lui Baiazid. Ildârâm nu s-a lăsat prea mult aşteptat şi, pe 25 septembrie, a sosit la locul stabilit cu un chef de bătaie ceva de speriat. Mircea, care cunoştea binişor alifiile otomane, bănuia că un vicleşug asiatic şi-a făcut culcuş sub turbanul Fulgerului şi i-a rugat pe cruciaţi să-i acorde lui onoarea primului contact cu păgânătatea. Sigismund – n-o să credeţi – dar l-a sprijinit, povestindu-le ducilor ce bun a fost românul la Rovine.

Dar era prea târziu. La vederea flamurilor verzi şi obraznice ale spahiilor, aşa de tare se umflase tărâţa-n creştini, că sfatul lui Mircea fu totalmente neascultat şi planul de luptă se transformă într-o năvală generală a cavaleriei împlătoşate. Turcaleţii atâta aşteptau. Înarmaţi cu laţuri, pari ascuţiţi şi gropi bine deghizate în décor, le-au dat-o cavalerilor în freză într-un hal ce nu s-a ami văzut de-atunci încoace. Într-o clipită, toată floarea cea vestită s-a trezit fără cal, stând pe burtă pe gazon şi cu un başbuzuc-doi pe spate.

Mulţi viteji pieriră atunci de mâna turcilor fraieri, dar şi mulţi turci deştepţi se-mbogăţiră prin vânzarea capturilor – fii de barosani din Vest – către familiile îngrijorate. Normal că în cazul ăsta Mircică s-a făcut că plouă şi a organizat o retragere pe cinste, amânând meciul cu Galata pentru o dată ulterioară.

Totuşi, dezastrul de la Nicopole a avut şi urmări bune. Între ele, una ar fi că, văzând că e groasă cu turcii, boierimea munteană i-a făcut vânt lui Vlad Uzurpatorul şi l-a rugat pe Mircea să binevoiască la tronul întreg. Lucru la care, după îndepărtarea unor capete credincioase de trupurile lor necorespunzătoare, Mircică n-a avut nimic de obiectat. Astfel înviorată, domnia lui Mircea cel Bătrân şi-a reintrat total în formă, zdrobind un an mai târziu o altă vizită a sultanului şi redobândind cetatea Turnu, ultima piesă lipsă din patrimoniul de bază al Ţării Româneşti. (“Academia Caţavencu”, nr. 381/1999)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro Free PageRank Checker