Cum a fost asasinat disidentul anticomunist Gheorghe Ursu de regimul comunist al criminalului Nicolae Ceauşescu
duminică, noiembrie 17, 2019 12:58Un caz emblematic şi simptomatic
Cazul Gheorghe Ursu este unul emblematic şi simptomatic din mai multe puncte de vedere.
El arată care era soarta ce îl aştepta pe intelectualul care în “epoca de aur” ar fi încercat să conteste sau să critice sub orice formă, prin scrisori adresate postului de radio “Europa Liberă” sau chiar şi într-un jurnal intim, organizarea şi funcţionarea societăţii comuniste ori conducerea de partid şi de stat.
În urma unui denunţ al colegei sale de serviciu – Pârguţa Croitoru – de la Institutul de Cercetări, Proiectări, Sistematizare a Localităţilor şi Gospodărire Comunală din Bucureşti, în decembrie 1984, inginerul Gheorghe Ursu este anchetat de Securitate în stare de libertate între ianuarie şi mai 1985, este percheziţionat la serviciu şi la domiciliu, avertizat şi sancţionat pe linie administrativă şi politică. Dar teroarea nu se opreşte aici, Ursu fiind în mod insistent presat să toarne, securiştii dorind probabil să-şi demonstreze “patriotismul” şi “iubirea neţărmurită faţă de cel mai iubit fiu al poporului”.
Arestarea lui Ursu se produce abia la 21 septembrie 1985, după ce anchetatorii securişti, în frunte cu maiorul Marin Pârvulescu (achitat după 1989, în dosarul asasinării disidentului Gheorghe Ursu, de către o justiţie aflată la şliţul penalilor din PSD, urmaşul Partidului Comunist Român – n.m.), se lovesc de refuzul lui Ursu de a da declaraţii despre prietenii şi cunoştinţele sale (din rândul scriitorilor, mai ales). Sub pretextul unei infracţiuni de drept comun, “deţinere ilegală de valută” şi “operaţiuni cu mijloace de plată străine” (i se găsesc la o percheziţie domiciliară câteva sume infime: 5$ (dolari americani), 10 DM (mărci germane), 40 DK, 40 DDRM, 1 shekel, 3.000 lire italiene), este arestat şi închis la Direcţia Cercetări Penale din cadrul Inspectoratului General al Miliţiei din Calea Rahovei (arestul Direcţiei Cercetări Penale a Securităţii fiind lipit de cel al Miliţiei), unde este anchetat şi torturat atât de miliţieni (maior Florea Popescu, locotenent-colonel Mihail Creangă, locotenent-colonel Stănică Tudor), cât şi de securişti (maior Marin Pârvulescu, colonel Gheorghe Vasile), precum şi de informatori şi colaboratori ai acestora aleşi dintre deţinuţii de drept comun, răsplătiţi cu pachete, bani şi reducere de pedeapsă (Radu Gheorghe, Marian Clită).
Toţi aceşti torţionari, în complicitate cu restul personalului de pază al arestului şi cu personalul medical din Calea Rahovei şi, în parte, din Spitalul Penitenciar Jilava, sunt responsabilii morţii violente, la 17 noiembrie 1985, a lui Gheorghe Ursu, cauzată de peritonita generalizată, rezultată în urma spargerii intestinului subţire prin bătăile sălbatice şi repetate la care era supus atât în arest cât şi la anchete.
Este semnificativă şi muşamalizarea crimei, prin procedee la fel de tipice epocii ca şi cele privind arestarea şi anchetarea. Familia este minţită (minciuna – sufletul nepieritor al comunismului, n.m.), izolată, ameninţată, supravegheată şi, practic, obligată să emigreze (lagărul sovietic numit Republica Socialistă România nu era ţara tuturor românilor, ci era ţară unei clici, clica ceauşistă, oricine nu era de acord cu clica criminală bolşevică nu putea trăi în România comunistă – n.m.).
Ancheta internă din cadrul arestului Miliţiei (şi Securităţii) din Calea Rahovei şi cea a Procuraturii militare, ambele obligatorii în astfel de împrejurări, sunt înlocuite cu un simulacru de anchetă, condusă de procurorul civil din Procuratura Bucureşti – Vasile Manea Drăgulin (ajuns, deloc întâmplător, procuror general al României între 1992 şi 1996). Doi alţi procurori celebri au fost implicaţi în desfăşurarea acestui caz: Alexandru Ţuculeanu (azi (era ianuarie 2004 – n.m.) în Colegiul Superior al Magistraturii, după eroica sa prestanţă din cazul Armaghedon – Mugur Ciuvică) a fost cel care, la ordinul Securităţii, a prelungit nemotivat arestarea preventivă a lui Gheorghe Ursu, iar Ilie Picioruş (azi tot în Colegiul Superior al Magistraturii şi tot după eroice prestanţe în cazurile Armaghedon, Lele, Panait) s-a dovedit atât de obedient încât a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a lui Gheorghe Ursu în decembrie 1985, după ce acesta murise (dosar penal nr. 10639/1985, Judecătoria sectorului 6 Bucureşti), frizând grotescul. Alt procuror, militar de această dată şi implicat în muşamalizarea anchetei de după 1990, timp de peste zece ani, inclusiv în prezent (era ianuarie 2004, în România fiind la guvernare PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.), este generalul Samoilă Joarză, actualul şef al secţiei Parchetelor militare din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cel care a dat NUP-uri (neînceperea urmăririi penale) pe bandă rulantă pentru toţi ofiţerii implicaţi în cazul Ursu.
Alături de magistraţii amintiţi trebuie spus că şi securiştii de ieri şi de azi (rebotezaţi ofiţeri de informaţii) au continuat să dezinformeze şi să manipuleze, încercând, şi parţial reuşind, blocarea dosarului. Printre ei se numără Vasile Hodiş, fostul locotenent-major implicat direct în cazul Ursu, care până în 1999 a fost colonel în SRI; colonelul Gheorghe Cotoman, adjunctul colonelului Gheorghe Vasile, şeful Direcţiei Cercetări Penale a Securităţii în anii ’80, care i-a şi succedat acestuia la conducerea direcţiei (rebotezată Diviziunea Juridică) în anii ’90; generalul de brigadă în rezervă Eugen Grigorescu, adjunctul şefului Unităţii Speciale “S” a Securităţii în anii ’80 (devenită UM 05135 Bucureşti MApN – 1990 şi apoi UM 0289 Bucureşti SRI în anii ’90), cel care a preluat jurnalul lui Gheorghe Ursu de la Securitate abia în 1987 şi din nou la 6 iunie 1990 sub semnătură, iar apoi l-a distrus şi l-a făcut de negăsit, faptă pentru care este judecat în prezent; Dorin Mihăiasa, fost ofiţer inferior la Direcţia Cercetări Penale din Inspectoratul General al Poliţiei între 1991-1993, colonel din 1994, funcţionar superior MI în 1999, comisar-şef IGP şi şeful Direcţiei de Cazier Judiciar şi Evidenţă operativă în 2003; generalul Marius Brătianu, secretar general al SRI (Securitatea de azi (din vremea guvernărilor PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.)), care a aburit societatea civilă atât în regimul Constantinescu, cât şi în regimurile PSD.
Bineînţeles că nu trebuie uitaţi cei doi colonei de Miliţie, Mihail Creangă şi Stănică Tudor, condamnaţi definitiv de Curtea Supremă de Justiţie pentru uciderea lui Gheorghe Ursu la 10 ani de închisoare, la 10 octombrie 2003, după îndelungi tergiversări ale Justiţiei româneşti, cei care cu mare greutate s-au predat autorităţilor (ce s-au dovedit neputincioase în privinţa prinderii lor) după ce instanţa supremă a dat sentinţa definitivă, dar fără să omită să arunce o ultimă diversiune presei, murdărind memoria victimei lor – Gheorghe Ursu – cu acuza nedovedită de colaboraţionism cu Securitatea.
Cercetarea de faţă, realizată în baza studierii dosarelor judiciare despre Gheorghe Ursu, dovedeşte şi faptul că Securitatea, în întregime (inclusiv DIE) şi în mod permanent, a făcut poliţie politică, această instituţie fiind creată şi organizată exclusiv în acest scop: menţinerea la putere a nomenclaturii comuniste şi distrugerea oricăror potenţiali inamici ai statului comunist.
De asemenea, aceeaşi activitate de poliţie politică o aveau, prin fişa postului, toţi miliţienii, magistraţii şi activiştii de partid de orice rang. Cu atât mai mult demnitarii, ca miniştrii de Interne şi de Externe din acea vreme: Gheorghe Homoştean şi Ştefan Andrei, care au minţit chiar şi autorităţile americane (ce vă spuneam: minciuna, sufletul nepieritor al comunismului – n.m.), desigur, sub pretextul interesului naţional şi al siguranţei naţionale, atât de des invocate de omologii lor de azi, asigurându-i că Gheorghe Ursu nu este un deţinut politic, ci un simplu infractor de drept comun. Ca să nu mai vorbim de şefii Securităţii (generalii Iulian Vlad, Emil Macri, Gheorghe Vasile şi Gianu Bucurescu), Miliţiei şi Procuraturii sau de membrii Biroului Politic şi ai Comitetului Central al Partidului Comunist Român, partidul unic, care se identifica cu statul şi era, prin chiar legea de înfiinţare a Securităţii, comanditarul acesteia (după modelul sovietic din care s-a născut: PCUS (Partidul Comunist al Uniunii Sovietice – n.m.) comanda KGB). (Gabriel Catalan)
Citeste si articolele:
- Dublul blestem al Securităţii
- Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, ucis în bătaie în beciurile Securităţii, despre securiştii comunişti criminali
- Când SRI-ul apăra criminali din Securitatea comunistă şi fura cot la cot cu mafioţii roşii din PSD, nu era atacat de parlahoţii, tot roşii, din Parlament
- Conspiraţia cenuşii
- Aerul din subterane
Securiştii comunişti criminali implicaţi în asasinarea disidentului român Gheorghe Ursu (II) | A șaptea dimensiune says:
noiembrie 26th, 2019 at 8:23
[…] Cine este Gheorghe Ursu vedeţi aici. […]
Securiştii comunişti criminali implicaţi în asasinarea disidentului român Gheorghe Ursu (IV) | A șaptea dimensiune says:
noiembrie 30th, 2019 at 16:09
[…] Cine este Gheorghe Ursu vedeţi aici. […]
Securiştii comunişti criminali implicaţi în asasinarea disidentului român Gheorghe Ursu (V) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 1st, 2019 at 15:13
[…] Cine este Gheorghe Ursu vedeţi aici. […]
Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, ucis în bătaie în beciurile Securităţii, despre securiştii comunişti criminali (III) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 4th, 2019 at 8:39
[…] Cine este Gheorghe Ursu vedeţi aici. […]
Structura de comandă a Departamentul Securităţii Statului (DSS) la 22 decembrie 1989 (VII) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 14th, 2019 at 14:10
[…] nu a lipsit nici de la anchetarea inginerului Gheorghe Ursu, antrenând în această operaţiune care nu avea nimic în comun cu specificul […]
Structura de comandă a Departamentul Securităţii Statului (DSS) la 22 decembrie 1989 (V) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 15th, 2019 at 17:31
[…] Un caz emblematic şi simptomatic […]
Structura de comandă a Departamentul Securităţii Statului (DSS) la 22 decembrie 1989 (IV) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 15th, 2019 at 18:49
[…] Un caz emblematic şi simptomatic […]
Structura de comandă a Departamentul Securităţii Statului (DSS) la 22 decembrie 1989 (III) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 15th, 2019 at 21:29
[…] Un caz emblematic şi simptomatic […]
Structura de comandă a Departamentul Securităţii Statului (DSS) la 22 decembrie 1989 (II) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 16th, 2019 at 9:10
[…] Un caz emblematic şi simptomatic […]
Structura de comandă a Departamentul Securităţii Statului (DSS) la 22 decembrie 1989 (I) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 16th, 2019 at 9:33
[…] Un caz emblematic şi simptomatic […]
Crema Securităţii – de pe cizma dictaturii pe pantoful democraţiei | A șaptea dimensiune says:
decembrie 17th, 2019 at 19:55
[…] Un caz emblematic şi simptomatic […]
Securiştii comunişti criminali implicaţi în asasinarea disidentului român Gheorghe Ursu (III) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 17th, 2019 at 21:11
[…] Cine este Gheorghe Ursu vedeţi aici. […]
Securiştii comunişti criminali implicaţi în asasinarea disidentului român Gheorghe Ursu (I) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 17th, 2019 at 23:02
[…] Cine este Gheorghe Ursu vedeţi aici. […]
Structura de comandă a Departamentul Securităţii Statului (DSS) la 22 decembrie 1989 (XI) | A șaptea dimensiune says:
decembrie 18th, 2019 at 18:56
[…] şi totodată relevant pentru practicile Direcţiei de anchete penale este cel al inginerului Gheorghe Ursu. Arestat la 21 septembrie 1985, acesta a fost cercetat pentru propagandă ostilă regimului […]