Lista securiştilor din România comunistă – litera O

duminică, octombrie 6, 2019 10:37
Posted in category Dictatura comunistă

SecuristiLista securiştilor din România comunistă – litera O

  • Obradovici Robert – în 1972 era maior, ofiţer operativ principal, serviciul tehnic, Consiliul Securităţii Statului, Inspectoratul de Securitate al judeţului Dolj, secţia V.
    La 5 august 1972 semnează un plan de acţiune privind modul în care se va introduce T.O. (Tehnică Operativă) la domiciliul lui “Liliacul” din Craiova. Planul prezintă în detaliu măsurile şi modul de operare al ofiţerilor de Securitate legat de “introducerea de mijloace tehnice” în apartamentul “Liliacului”.
  • Olaru Dan – în 1972 era locotenent-major, Inspectoratul de Securitate al judeţului Maramureş, Serviciul III.
    La 24 februarie 1972 semnează o fişă ce-l privea pe dr. ing. Bodiu Anatolie: “Propun ca dr. ing. Bodiu Anatolie să fie inclus în baza de lucru cu aprobarea organelor de partid, urmând a se lua măsuri de verificare a sa”.
  • Olteanu Alecse – în 1973 era locotenent-colonel, şeful Securităţii Judeţene Teleorman.
    La 20 iunie 1973 semnează o notă în care anunţă că restituie dosarul de urmărire informativă privindu-l pe Lungu Constantin.
  • Olteanu Ion – în 1948 era chestor, şef Biroul Informaţiuni Interne.
  • Oniţiu Oprişor – în 1974 era căpitan, IMB Securitate.
    La 26 februarie 1974 semnează un plan de măsuri în care sunt descrise acţiuni de informare cu privire la scriitorul Ion Lăncrănjan: “se vor solicita unităţii speciale “F” investigaţii complexe (inclusiv schiţa locuinţei şi vecinii) pentru a studia posibilitatea introducerii unor mijloace TO”.
  • Oprea Ioan – în 1981 era colonel, şeful Securităţii Cluj.
    La 7 august 1985 semnează un raport în care precizează măsurile care au fost luate împotriva Doinei Cornea (celebră disidentă anticomunistă din anii ’80 – n.m.) şi a copiilor ei; precizează acţiunile informatorilor, precum şi că “se vor extinde mijloacele TO şi la domiciliul obiectivei şi al fiului ei”.
    La 20 ianuarie 1982, într-un alt raport, oferă informaţii despre Doina Cornea, “lucrată prin DUI” (DUI = Dosar de Urmărire Informativă, n.m.); raportul stabileşte că Doina Cornea este autoarea scrisorii citite la Radio “Europa Liberă” pe 22 august 1982; “a fost avertizată să înceteze activitatea de denigrare a realităţilor social-politice din ţara noastră” (Vi se pare cunoscut textul? Nu auzim astăzi, în 2019, aceleaşi texte, ca ale securiştilor comunişti, la mafioţii din PSD?! Nu aduc reprezentanţii PSD = ciuma roşie = mafia aceleaşi acuzaţii la adresa celor care vorbesc despre corupţia şi hoţia PSD-iştilor în afara ţării!? – n.m.); “în baza Legii 23/1971… a fost amendată cu 5.000 lei”.
    La 25 decembrie 1984 semnează un alt raport: “pentru anihilarea acţiunilor sale duşmănoase, vom acţiona în sensul izolării ei (a Doinei Cornea – n.m.) faţă de persoane pe care încearcă să le cultive, să le influenţeze negativ. În ziua de 26.12. 1984 (a doua zi de Crăciun, doar comuniştii criminali era atei; dar asta nu-i impiedică pe unii dezaxaţi – care se autodeclară “creştini”, deşi mai curând sunt “cretini” – să-i regrete, n.m.) urmează să fie invitată la sediul inspectoratului pentru a fi audiată în legătură cu materialele pe care a intenţionat să le introducă în ţară. De asemenea se vor întreprinde măsuri de supraveghere informativă şi de descurajare”.
    În raportul din 27 decembrie 1984 relatează discuţiile avute cu Doina Cornea în 26 decembrie 1984.
    La 20 aprilie 1985, într-un raport către DSS, Direcţia III, grupa operativă “Eterul”, afirmă: “S-a acţionat în continuare pentru prevenirea, contracararea şi anihilarea acţiunilor duşmănoase din partea unor elemente aflate în atenţia noastră”: Doina Cornea, Lia Florian, Otto Szekely, Eugen Zehan.
    În noiembrie 1981 semnează un raport în care propune “a se aproba punerea în diuscÎn noiembrie 1981 semnează un raport în care propune “a se aproba punerea în discuţia colectivului oamenilor muncii de la IMMR “16 februarie” a faptelor săvârşite de Filip Iulius” (una dintre metodele de compromitere utilizate de securiştii comunişti criminali, înainte de decembrie 1989, era aceea a “punerii în discuţia colectivului de oameni ai muncii”; în aceste şedinţe bolşevice, securiştii infiltraţi dădeau tonul, iar apoi erai linşat de “tovarăşi de bine”, care se arătau indignaţi de faptul că-n România comunistă existau asemenea “elemente duşmănoase”; şi, evident, în final era propusă sancţionarea “elementului duşmănos” în spiritul “democraţiei populare” de sorginte sovietică – n.m.)
  • Oprea Ion – în 1983 era lt.-col., şeful Biroului III, Inspectoratul Judeţean Vâlcea.
    La 5 mai 1983 semnează un raport adresat DSS (Direcţia Securităţii Statului), Direcţia III: “La compartimentul de contraspionaj pe linia acţiunii “Eterul” se află o singură persoană, respectiv Dinulescu Cătălin, cetăţean român cu domiciliul în Franţa”.
    La 4 noiembrie 1985 primeşte o notă care oferă informaţii despre Dragu Radu.
  • Oprea Mircea – în 1974 era maior, Inspectoratul Judeţean Timiş, Serviciul III.
    La 5 septembrie 1974 semnează un referat în care propune “luarea în lucru (a lui Toma Florentin) în dos. probl. 1887”.
  • Oprescu A. – în 1981 era locotenent-major.
    La 16 iunie 1981 primeşte o notă informativă în care sursa “Stătescu” oferă informaţii despre Lungu Constantin.
  • Orăşanu I. – în 1966 era locotenent.
    Primeşte mai multe note informative de la diferite surse.
  • Otvos Gavril – în 1950 era lt.-maj., Serviciul Judeţean de Securitate Turda.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Lista securiştilor din România comunistă – litera O”

  1. Lista securiştilor din România comunistă – litera P (II) | A șaptea dimensiune says:

    octombrie 14th, 2019 at 20:29

    […] Lista securiştilor din România comunistă – litera O […]

Adauga un comentariu