Mândri că suntem o naţie de plagiatori

duminică, octombrie 27, 2019 12:46

PSDAtunci când au inventat sloganul cretin “Mândri că suntem români”, mafioţii din PSD n-au realizat, probabil, că este cea mai neagră glumă la adresa unui popor, deşi românii nu formează un popor, ci sunt o turmă uşor de prostit şi manipulat, în special de către Mafia TV (Antena 3 şi România TV). În acest material o să vorbim despre plagiatorii ciumei roşii. Şi nu, nu despre mitomanul Viorel Ponta este vorba (s-a scris destul la vremea respectivă despre acest limbric roşu), ci despre un ministru din guvernul mafiotului puşcăriaş Adrian Năstase, Mircea Beuran pe numele său, şi nu numai. Aşadar, haideţi să vedem cum furau nu numai bani, ci şi idei, muncă intelectuală adică, mafioţii din PSD = ciuma roşie.

Medicina, boală grea

Banca de ţesuturi şi urzeli

Dacă nu ar fi ajuns ministru, probabil că, acum (era 2004 – n.m.), Mircea Beuran ar fi continuat să-şi consolideze, la UMF “Carol Davila”, o carieră universitară bazată pe falsuri, plagiat, minciuni. Ar fi fost un vâslaş oarecare în barca rectorului Laurenţiu Mihai Popescu, cel care, prin funcţiile sale, şi propune Comisiei de la MEC titluri şi grade didactice, şi le aprobă, ca membru al acesteia. Nu se ştie unde s-a scurtcircuitat toată relaţia lor de prietenie încât s-a ajuns să se facă din plagiat un capăt de ţară şi să i se desfacă acestuia contractul de muncă la UMF. Poate pentru că Beuran a fost apărat de Eugen Simion, prieten cu Maya Simionescu, inamica de-o viaţă a lui Laurenţiu Mihai Popescu? Dar şi mai de neînţeles e revenirea la sentimente mai bune, la ştergerea cu buretele a tot ce a fost şi reîncadrarea lui Beuran la catedră! Gurile rele spun că, între timp, s-a întâmplat ceva cu deblocarea unui credit de un milion de dolari pentru Banca de ţesuturi visată şi vizată de profesorul de biologie celulară Laurenţiu Mihai Popescu! Cum profesorul cu pricina e şi senator PSD, îi vom servi una dintre legile lui Murphy care taxează pentru ezitări: “Un politician onest este acela care, după ce a fost cumpărat, rămâne cumpărat”.

Pe Beuran îl scoate curat o Lege a lui Murphy

Presa a dat o ştire conform căreia, pentru că editurile cărţilor plagiate de Beuran & Co nu au depus plângere, gata, plagiatorul e scos basma curată. E adevărat, Legea dreptului de autor din România (în consonanţă cu variantele occidentale) stipulează că, dacă nu se plâng deţinătorii dreptului de autor, plagiatorul rămâne nepedepsit. Da, dar tot plagiator rămâne. Nu intră la puşcărie, nu e amendat, nu plăteşte despăgubiri. Dar rămâne, în continuare, un plagiator cu tot ce decurge din asta. Nu va fi recunoscut ca autor al Ghidurilor plagiate şi, deci, ele nu pot conta în CV. Aşa că nu i se poate da înapoi titlul luat prin infracţiune, oricâte servicii ar aduce partidului (PSD – n.m.), fruntaşilor lui şi doamnei Nina Iliescu! O singură lege îl absolvă pe Beuran de plagiat, dar ea nu e în Codul Penal, e în corpul de legi ale lui Murphy: “A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulţi este cercetare”. Cum Beuran a plagiat două ghiduri, e clar!

Aparatul respirator a fost rechiziţionat de armată

Lăsând gluma la o parte, buba sistemului sanitar e mare. Cangrena imposturii se întinde tot mai mult, ea începe chiar de acolo de unde pornesc, spre sistem, cei mai mulţi medici, de la UMF “Carol Davila” din Bucureşti. Ca să vedeţi cam cum a fost posibil cazul Beuran, bazat pe furt intelectual şi plagiat, vă vom ilustra cu exemple din alt domeniu modul în care se monopolizează un domeniu, cum se creează culoare pentru “băieţii buni” şi cum sunt eliminaţi cei care nu se dau pe brazdă. Vom lua exemplul generalului de brigadă profesor universitar dr. Teodor Horvat. Atenţie, se scrie fără h, se spune că sub forma Horvath ar fi semnat doar o cerere adresată ministrului Sănătăţii Barany (fost ministru în perioada 1997 – 2000, n.m.). Iată cum îşi descrie modelele şi cariera într-un interviu acordat revistei Viaţa medicală: “Un reper pentru mine este şi dl. prof. dr. Corneliu Dragomirescu, prorector al UMF “Carol Davila”… Nu uit când m-a chemat în 1993, în 30 septembrie, spre a-mi încredinţa disciplina de Chirurgie toracică. Este şi cel cu care m-am sfătuit în decursul a aproape zece ani de carieră didactică pentru a ieşi la lumină din multe situaţii delicate. Doar ştiţi ce lupte se dau pe linie universitară!”. Aşadar, profesorul Dragomirescu i-a încredinţat, ca pe un sceptru, ca pe ceva din grădina lui, o disciplină universitară medicului primar Horvat de atunci. Nu concursuri, nu competenţe, pur şi simplu o strângere de mână şi, gata, ai disciplina, e a ta, faci ce vrei cu ea! O luăm de la moşul Coman, profesorul titular de până atunci! La acea oră Teodor Horvat nu avea publicat nici măcar un articolaş despre chirurgia toracică! Cât despre luptele de pe linia universitară, nu e vorba doar despre o deformare profesională, ca medic militar! Profesorul Teodor Horvat chiar poartă lupte cu toţi cei care nu îi convin şi-i deranjează planurile!

Lauda de sine la CV dă bine!

De altfel, ca să-şi alcătuiască o brumă de fişă profesională, Teodor Horvat a început să publice tot felul de lucrări. Una, care nu are de-a face strict cu chirurgia toracică, se numeşte Autotransfuzia operatorie şi a apărut, în anul 2000, la prestigioasa editură medicală Trefla! Lucrare prezentă şi cu titlul Recuperarea sângelui în chirurgie ca un capitol într-un volum colectiv şi, mai înainte, Autotransfuzia intraoperatorie, în alt volum colectiv. Şi, iată, la CV figurează trei titluri! De altfel, pentru a urgenta trecerea de articole în CV, Horvat a inventat o revistă, Jurnalul de chirurgie toracică, la care e redactor-şef şi unde publică tot ce vrea! O dovadă că această publicaţie nu e luată în serios e neindexarea ei în Medline, baza electronică de date care inventariază toate apariţiile serioase din medicină. În fişa care însoţeşte interviul din Viaţa medicală, Teodor Horvat a enumerat ca patent înregistrat la OSIM “sternocondoplastia cu autotransplant cartilaginos”, o operaţie care nu numai că nu e a lui, dar nici măcar nu e nouă, e deja o operaţie “istorică”, nepracticată, în prezent, în ţări civilizate din cauza efectelor secundare. Un bun specialist în domeniu ar recunoaşte, şi în alte operaţii date ca “invenţii în curs de înregistrare”, variante ale unor operaţii comune. Am notat câteva din rezervele posibile la dosarul ştiinţific al lui Teodor Horvat, om cu un parcurs universitar demn de invidiat, care a ajuns de la statutul de medic primar până la cel de profesor universitar în doar zece ani, fără să fi scris nicio carte de chirurgie! Ce contează rezervele altora, contează părerea ta despre tine. Ca exemplificare, un alt pasaj din acelaşi interviu: “Se spune că aţi fi chiar cel mai bun la nivel naţional…” “Aşa o fi şi mie nu-mi place să contrazic!”

Un dosar bine “operat”

Acum, că am creionat fişa celui care a primit în dar disciplina Chirurgie toracică, să vedem cum îşi pregăteşte el omul căruia, la rândul său, să i-o predea. Este vorba de doctorul Ioan Cordoş, mâna sa dreaptă, care, asemenea mentorului său, nu trebuie neapărat să îndeplinească toate criteriile legale pentru a ocupa un post. Acela de şef lucrări chirurgie toracică la clinica de chirurgie toracică numărul 1 din Institutul de Pneumofiziologie “Marius Nasta” din Bucureşti. Pentru a i se crea un culoar, s-a umblat până şi la fişa de acte necesare. Cum doctorul Cordoş avea o altă specializare, chirurgie generală, pur şi simplu nu s-a cerut şi adeverinţa de medic specialist pentru dosar! S-au cerut diploma de bacalaureat, diploma de absolvent de medicină şi diploma de medic primar. Că prea sărea în ochi specializarea neconformă cu concursul a doctorului Cordoş! Etapa următoare după specializare este primariatul. Doctorul Cordoş nu devine, cum ar fi fost normal, medic primar chirurgie generală, ci medic primar chirurgie toracică! Şi, deşi se cer zece ani între intrarea la rezidenţiat şi acordarea titlului de medic primar, Ioan Cordoş, intrat la rezidenţiat în 1990, devine, prin ordinul MS din 18.08.1998, medic primar chirurgie toracică! Şi acest început de “culoar” va fi continuat cu depunctarea contracandidaţilor, în cazul concursului despre care vorbim, dr. Nicolae Galie şi dr. Boris Coman, nimeni altul decât fiul profesorului Coman căruia i s-a “luat” disciplina de Chirurgie toracică.

Punctele vorbeşte!

Cum poţi să-i lucrezi pe stimabili? Păi, de pildă, dr. Nicolae Galie a fost picat la proba didactică, deşi are nouă ani de experienţă în învăţământul superior! Este un caz unic în istoria UMF! Pentru a face aşa ceva, evident, s-a recurs la diverse trucuri şi la întrebări aiuritoare de tip “care este diferenţa imagistică dintre chistele hidatice pulmonare şi cele din Argentina?”. După proba didactică a mai rămas de eliminat un singur candidat, drept pentru care s-a trecut la punctarea dosarelor. Deşi au fost examinate separat, candidatul Boris Coman a primit, de la fiecare dintre membrii comisiei, 2.107,14 puncte, iar Ioan Cordoş a obţinut, la fel, câte 2.947,46 puncte! De ce a fost eliminat dr. Galie din concurs înainte de analiza dodarelor? Pentru că era de nebătut aici. La un alt concurs pentru şef de lucrări, ţinut cu şase luni mai târziu, la o altă catedră din UMF, analizându-se dosarul, candidatul Galie a obţinut, de la cei trei membri ai comisiei, 4.193, 4.211 şi, respectiv, 4.205 puncte! Dublu faţă de candidatul Cordoş!

Am evitat cât am putut detaliile ce ţin de medicină, de operaţii şi subiecte ştiinţifice pentru că nu suntem o revistă indexată de Medline! V-am făcut cunoştinţă cu doar o parte dintre metodele mafiei medicale din România, ca o mică explicaţie a haosului care se manifestă acum în Sănătate. Ca să nu vă întâlniţi cu aceste aspecte, vă urăm să fiţi sănătoşi! (“Academia Caţavencu”, nr. 631/2004)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu