Moldova vecinului

joi, octombrie 18, 2018 19:38
Posted in category Istorie

Razboiul ruso turcÎn 1789, anul în care francezii aniversau 200 de ani până la Revoluţia Română (1789 a fost anul începerii Revoluţiei Franceze, cea care va zgudui din temelii lumea Evului Mediu şi va aduce în prim plan celebra triadă “Liberte, Egalite, Fraternite” (Libertate, Egalitate, Fraternitate), modificată în România anului 2018 în “Liberte, Infracţionalite, Muie PeSeDe” – n.m.), soarta noastră frontalieră era definitiv pecetluită. Atunci, printr-o slăbiciune de netolerat a prietenilor turci, micile noastre ţărişoare au ajuns vecine cu muscalii.

Într-adevă, acel 1789 a fost un an teribil de prost. Ruşii reuniţi cu nemţii îi făceau pilaf pe copiii lui Allah, în pofida colaborării de excepţie a acestora cu Nicolae Mavrogheni, strălucitul strateg militar de pe tronul Valahiei. Chiar prezenţa printre ieniceri a lui Emanuel Giani Ruset, titularul de mandat în Moldova, n-a putut tulbura monotonia măcelului în curs. Practic, cu excepţia câtorva represalii victorioase împotriva unor plutoane de manutanţă şi câtorva asalturi reuşite la grupul de vivandiere, otomanii n-au pupat vreo victorie în acel an.

În mai, ruşii au făcut Galaţiului ceea ce făcuse Nero Romei, cu diferenţa că incendiul n-a fost stins decât atunci când n-a mai rămas nimic sau nimeni de ars. Seria experienţelor pirotehnice continuă cu Focşaniul şi Râmnicul Sărat, iar două momente-reper în istoria anatomiei în masă au loc la Martineşti şi Bender, dar, din păcate, ele sunt slab speculate de industria transplantului de organe, inexistentă la acea oră.

Clipa de vârf a războiului este asediul Ismailului, urmat la scurtă vreme de cucerirea lui, jaful, masacrul, violul şi toate celelalte proceduri de urgenţă cerute de cutima vremii. Civilizaţia instaurată de ruşi după această strălucită vivisecţie generală e reflectată de cifre ca 22.700 de cadavre îngropate sau de un număr net superior de corpuri abandonate Dunării sau faunei de pe maluri.

Pacea instaurată în 1792 cu concursul a cinci puteri occidentale ne face vecini cu ruşii, văduvindu-ne de apropierea atât de confortabilă a cruzilor başbuzuci, duşmani neîmpăcaţi ai graniţelor pe Dunăre, dar prieteni nelimitaţi ai peşcheşului, sarailiei, kebabului, divanului şi somnului de după-amiază. (“Academia Caţavencu”, nr. 542/2002)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

One Response to “Moldova vecinului”

  1. Spleen fanariot | A șaptea dimensiune says:

    noiembrie 10th, 2018 at 19:26

    […] Moldova vecinului […]

Adauga un comentariu