Nimic şocant despre viaţa lui Kant

luni, februarie 11, 2019 17:10
Posted in category Literatura

Jean-Baptiste Botul, Viaţa sexulă a lui Immanuel KantUnul dintre bancurile geniale pe care le-am auzit este despre Immanuel Kant. Un exemplu despre cum se poate amesteca umorul cu erudiţia. Acest banc spune că o mâna de contemporani de-ai lui, ştiind că filosoful nu a cunoscut, în sens biblic, femeia, i-au prilejuit acestuia o deplasare într-un loc unde chestiunea respectivă se făcea profesionist şi contra-cost. După ce s-a consumat întâlnirea, prietenii l-au întrebat pe învăţat ce părere are. Iar el ar fi spus: “Lucrul în sine e plăcut, însă mişcările sunt penibile!”.

Desigur că având acest banc drept fundal, m-am repezit să citesc o carte care chiar are pretenţia că se ocupă cu Viaţa sexulă a lui Immanuel Kant . Având drept autor un filosof francez fără operă (doar câteva prelegeri au rămas de pe urma sa), pe numele său Jean-Baptiste Botul, volumul conţine, de fapt, o serie de prelegeri ţinute undeva în Paraguay, într-o localitate numită Nueva Konigsberg, localitate fondată de un grup de adepţi ai filosofului german. O demonstraţie foarte interesantă de erudiţie, de farmec, povestiri, interpretări ale unor întâmplări din viaţa lui Kant, multe lucruri, adică, se găsesc în această carte. Se citeşte uşor, nu e voluminoasă, ce mai, o carte admirabilă pentru că poţi să o dai gata în câteva ore. Pătrunzi în multe amănunte referitoare la filosofi, la biografiile lor, la pasiuni, la comportament etc. Doar un singur lucru nu afli din această carte. Dacă Immanuel Kant a avut, cu adevărat, o viaţă sexuală. Autorul tinde să spună că nu. Cartea în sine e plăcută, însă concluzia este cam penibilă. (Ioan T. Morar, “Academia Caţavencu”, nr. 585/2003)

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

One Response to “Nimic şocant despre viaţa lui Kant”

  1. Loliţa | A șaptea dimensiune says:

    februarie 27th, 2019 at 20:50

    […] Nimic şocant despre viaţa lui Kant […]

Adauga un comentariu