Cum aflăm informaţii despre placa de bază
joi, februarie 5, 2015 11:40S-ar putea să fiți interesați, la un moment dat, de placa de bază (motherboard). Mai precis, de modelul plăcii de bază, inclusiv de numărul acelui model. Iar aceste informații trebuie cunoscute, dacă, de exemplu, doriți să actualizați drive-rele plăcii de bază sau să verificați compatibilitatea plăcii de bază cu alte componente ale calculatorului (dacă vreți, de exemplu, să schimbați procesorul). Date despre placa de bază se pot afla și fără a deschide carcasa calculatorului și a ne uita efectiv la aceste date. Iată, mai jos, câteva metode de a obține informații despre placa de bază.
Verificarea modelului plăcii de baza prin Command Prompt
Se deschide linia de comandă din Windows (Command Prompt) și se introduce următorul text
wmic baseboard get product,Manufacturer,version,serialnumber
Vor fi returnate următoarele date (vedeți imaginea de mai jos): produătorul plăcii de bază (marca) este MSI, numărul modelului este Z87-G45 (MS-7821) etc. Chiar dacă aveți documentele din momentul achiziționării calculatorului, în care sunt trecute datele plăcii de bază, este bine să faceți și o verificare, acele documente putând cuprinde, de ce nu, și greșeli (a greși e omenește). Asta ca să nu aveți bătăi de cap atunci când vreți să îmbunătățiți performanțele calculatorului, schimbând una, alta la el (dar păstrând placa de bază).
Verificarea modelului placii de baza cu Speccy
Se poate afla modelul plăcii de bază și cu ajutorul unei aplicații (soft). Se numește Speccy, este un soft gratuit produs de cei de la Periform (aceeași cu producătorii unui alt soft util și gratuit, anume Ccleaner). Instalați programul (ocupă puțin spațiu și nu vă mănâncă din memorie), dacă nu-l aveți deja instalat, rulați-l, iar din coloana din stânga selectați Motherboard. Aveți acolo toate informațiile despre placa de bază, dar și informații despre sistemul de operare, procesor etc. Un soft extrem de util, dacă doriți să știți ce componente cuprinde calculatorul vostru. Pentru a-l descărca, accesați link-ul anterior.
Citeste si articolele:
A incercat cineva aceste pluginuri WordPress? | A șaptea dimensiune says:
aprilie 11th, 2015 at 13:27
[…] Cum aflam informatii despre placa de baza […]
Instrumente IT utile | A șaptea dimensiune says:
iulie 3rd, 2015 at 15:49
[…] Cum aflam informatii despre placa de baza […]