A şaptea dimensiune pe Facebook (CDXXVII)
duminică, decembrie 26, 2021 6:17Am terminat de urmărit pe Netflix, în urmă cu vreo două săptămâni, serialul columbian “Pablo Escobar – baronul răului”. Şi am remarcat un adevăr fundamental: înainte de a ucide pe cineva, mafioţii lui Escobar îşi făceau cruci şi se rugau temeinic să nu greşească, adică victima nu cumva, ferească sfântu’, să nu moară şi ei să nu-şi ia banii pentru uciderea acelui poliţist, judecător, ministru, ziarist etc. Mai mult, şi când puneau bombe care omorau copii inocenţi, traficanţii lui Escobar se închinau temeinic, nu cumva, şi aici, să aibă ghinion şi, ferească sfântu’, bomba să nu explodeze. Şi mai mult, acest criminal (şi încă e puţin spus) Pablo Escobar a dat bani, evident obţinuţi din traficul de droguri, pentru a construi biserici în care numele lui de “sfânt”, pentru populimea fomistă căreia îi dădea de-o pâine, să fie pomenit.
Dacă ar fi să facem o paralelă cu mafioţii din politica românească, în special cu cei din PSD = ciuma roşie, am putea spune, făra teama de a greşi, că aceşti călăi ai neamului românesc acordau fonduri pentru biserici între două jafuri de milioane de euro, gândindu-se, probabil, la următorul lucru: dacă tot îi omoară pe români în spitale cu viermi şi pe drumuri de rahat, măcar să aibă parte de o înmormântare cu popi bine hrăniţi, bogaţi, cu vile şi maşini fără număr, care să realizeze ca “fraierul” care a murit, deşi a muncit toată viaţa, nu are mare lucru, şi astfel orgoliul preoţesc să fie pe deplin satisfăcut.
La fel ca Escobar, mafiotul Dragnea are parte în continuare, la Mafia TV (Antena 3 şi România TV), dar şi în BOR, de statul de “sfânt”, care nu a făcut niciodată nimic rău, atâta doar că au plecat, de când acest mafiot de Dragnea este în politica înaltă a statului român, nişte milioane de români din ţară, de prea mult “bine”, au mai murit nişte mii, poate chiar zeci de mii, de români în spitalele infecte ale ţării unde Liviu Dragnea era numărul 3 şi în accidente de circulaţie, din cauza drumurilor lipsă, nerealizate tot de mafioţii de talia lui Dragnea care au condus România.
După 1989, mafioţii din PSD, îndeosebi, au format tagma jefuitorilor. Trebuie să fii orb sau imbecil sau cumpărat de mafioţii roşii să nu accepţi aşa ceva. Iar unul dintre puţinii români care au avut şi testicule de-a lungul istoriei, Tudor Vladimirescu, a spus: “Ţara este norodul, nu tagma jefuitorilor!”.
Iar norodul din Piaţa Victoriei, cei 600.000 de oameni la un moment dat, şi alte sute de mii în întreaga ţară, sau, dacă vreţi, milioanele de români care s-au săturat să fie furaţi de mafioţii din politică, sprijiniţi de BOR, ar trebui să spună: “Ajunge! Ne-am săturat, cât ne-aţi furat! Voi sunteţi tagma jefuitorilor, iar ţara este a noastră şi, în numele ei, veţi fi judecaţi şi condamnaţi!”. Cam aşa ar trebui să fie finalul fericit al unei poveşti horror cu mafioţi şi inocenţi.
Ca să revin la Pablo Escobar, acesta, până la urmă, a primit ce merita: glonţul! Iar lâgă el, după nişte ani de teroare, soldaţii şi poliţiştii columbieni, plus un agent american, strigau eliberaţi: Traiască Columbia!
Citeşte şi articolele: