A şaptea dimensiune pe Facebook (DCLXVI)

joi, octombrie 13, 2022 6:16
Posted in category Mass-media

Pandemie, vaccin22 octombrie 2021

Românica nu este populată de un popor, ci de o turmă.

O turmă pe care milioanele de victime inocente ale comunismului criminal o lasă rece. “Lasă maică, aşa a vrut bunul Dumnezeu!” (“bunul” Dumnezeu a vrut ca Stalin să ucidă cel puţin 20 de milioane de oameni, 90% ruşi comunişti, iar “boborul” român să regrete comunismul şi să aprecieze dictatura criminalului KGB-ist Vladimir Putin în Rusia, jegul, piticul porno care a declarat, nici mai mult, nici mai puţin decât că “regimul lui Stalin a fost bun pentru Rusia”).

Şi tot această turmă ce pupă cadavre crede într-o biserică ortodoxă care l-a dat ţării pe patriarhul care a spus că “Hristos este sovietic!”, iar Stalin îndeplineşte, cum altfel, voia lui Dumnezeu.

Ceauşescu, Iliescu, Năstase sau Dragnea nu sunt decât emanaţia acestei turme.

Aşa încât, chiar dacă sună urât, cred în continuare că această ţară este un accident nefericit al istoriei şi nu merită să existe. Nu merită că existe o ţară doar pentru ca nişte “sclavi” care muncesc din greu să-i plătească zeci de mii de euro pe lună unui cumunist jegos, fost pupincurist al dictatorului Nicolae Ceauşescu, Valer Dorneanu, fie-i numele blestemat.

Restul e tăcere (sau abureli pentru fraieri).

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu