Archive for the ‘Istorie’ Category
Prin pădure, prin poieni, turcii vin la Războieni
marți, august 29, 2017 9:49 5 CommentsDupă preţioasele puncte obţinute la Vaslui, Ştefan ştia că returul va fi jucat tot acasă, în compania aceluiaşi club din Istanbul, numai că, de data asta, turcii vor intra mai mulţi pe teren şi-l vor avea în Înalta Poartă pe însuşi Mehmed al II-lea, cuceritorul cupei Bizanţului. Microbiştii din Apus, după ce l-au ovaţionat o […]
Fane, vino Fane, să vezi ce-a mai rămas din oameni
luni, august 28, 2017 11:54 4 CommentsHai – un an, hai – doi, hai – trei, dar patru ani la rând să nu-i plăteşti birul lui Mehmed al II-lea era – în 1474 – nebunie curată. Cronicile oficiale pretind că Ştefan cel Mare nu era nebun, dar surse demne de încredere susţin că a fost, totuşi, moldovean. Cert este că ambiţia […]
Cum s-a fript Gheorghe Doja în războiul ţărănesc creştin şi democrat
duminică, august 27, 2017 9:05 4 CommentsDacă trăiai în Transilvania pe la începutul secolului al XVI-lea, important era să nu fii ţăran. Cu foarte mult noroc, te puteai naşte în familia unui nobil mic, iar – printr-o minune – într-a unuia mare, cu castel, cu slugi, cu armată şi cu plăcutul privilegiu de-a exploata iobagi. Istoria a hotărât însă ca majoritatea […]
Ioan Vodă cel Cumplit, un băiat nefericit
vineri, august 25, 2017 9:36 3 CommentsCea mai bună afacere încheiată de boierii moldoveni spre sfârşitul domniei lui Ioan Vodă cel Viteaz a fost vânzarea către turci a însăşi persoanei voievodului, la o licitaţie secretă, ţinută în ajunul bătăliei de la Iezerul Cahulului. Cum la bursa vremii se obişnuia vânzarea domnului cu tot cu ţară, plasarea mărfii separat a fost considerată […]
Vlad Ţepeş este tot ce-şi amintesc străinii din istoria noastră naţională
miercuri, august 23, 2017 10:44 3 CommentsPoreclit la Hollywood “Dracula” şi la Tîrgovişte “Măria-Ta”, fiul nefericit al lui Vlad Dracul a urcat pe tronul Ţării Româneşti de trei ori: în 1448, în 1456 şi în 1476, ultima dată direct în mormânt prin amabilitatea boierilor săi trădatori. Până una-alta, e bine ca documentariştii studiourilor Fox, MGM şi Warner Bros să reţină un […]
Monumentul miliţianului cunoscut
luni, august 21, 2017 11:51 1 CommentPoate ar fi util să începem prin a preciza faptul că, la sfârşitul anului 1989, regimul Ceauşescu a fost înlăturat. Evenimentul a provocat trăiri diferite. Ceauşescu, de exemplu, a fost încercat de un sentiment de indignare: poporul, pentru care şi-a sacrificat cei mai frumoşi ani de viaţă şi de activitate profesională, l-a tratat cu ingratitudine […]



