Archive for the ‘Istorie’ Category
Criminalul Vladimir Putin, un monstru ce trebuie oprit
miercuri, iulie 23, 2014 10:05 8 CommentsȘi-a trimis ucigașii în Basarabia, în 2009, iar tinerii frumoși ai acelor zile, în care Unirea părea foarte aproape, au fost măcelăriți (uciși, bătuți crunt, mulți dintre ei). În acest timp, “socialistul” Barack Obama, un papă lapte ca majoritatea președinților democrați ai SUA, își plimba câinele favorit. Criminalul Putin a invadat Georgia, iar Occidentul a […]
Regele Mihai, un trădător de neam şi ţară
marți, iulie 15, 2014 8:03 29 CommentsRegele Mihai, omul compromisului (adică un laș) Înainte de a trece la faptele istorice, ce nu pot fi negate și care-l condamnă definitiv, să venim la câteva întâmplări de după decembrie 1989. Sunt destule momente din care ne putem da seama de adevăratul caracter al acestui rege laș, fără principii clare, dispus oricând să-și vândă […]
De ce Rusia nu mai poate șantaja România
duminică, iulie 6, 2014 18:50 2 CommentsRusificarea Europei, timp de jumătate de secol, s-a făcut prin teroare și șantaj. Oricine supăra tătucul de la Moscova, ori era alungat de la putere, cum s-a întâmplat în Cehoslovacia în 1968, ori era șantajat, pentru a se liniști. Iar mijlocul prin care se realiza șantajul era, și este, gazul rusesc. Nu erai cuminte, și […]
Despre o ipoteză: lumea dominată de francmasonerie
duminică, iunie 1, 2014 12:28 3 CommentsNu am boala scenaritei. Mi-e greu să cred în tot felul de povești de genul: evrei conduc lumea, Barack Obama este un comunist deghizat sau francmasoneria face și drege. O condiție a unei gândiri sănătoase este aceea a refuzului de a înghiți tot felul de gogoși. De aceea, materialul de mai jos trebuie privit cu […]
Sergiu Nicolaescu: “Vom munci în spiritul expunerii tovarășului Nicolae Ceaușescu”
sâmbătă, mai 17, 2014 16:09 6 CommentsCircula un banc în perioada dicataturii comuniste. Cică Dumnezeu îi cheamă la el pe Ștefan cel Mare, Tudor Vladimirescu și Avram Iancu și-i întreabă pe rând despre conaționalii lor. “Ștefane, spune Dumnezeu, unde sunt moldovenii tăi?” “Unde să fie, Doamne, răspunde Ștefan, mor prin Siberia, deportați de ruși.” “Dar ardelenii tăi, Iancule, unde sunt?” “În […]
România, o țară de mămăligari pe care-i doare-n cot de suferințele conaționalilor
luni, mai 5, 2014 18:26 3 CommentsSe spune că cine nu-și cunoaște istoria este condamnat să o repete. Ce credeți că aud azi la școala unde lucrez, într-o instituție ce se vrea o lumină pentru cei din întunericul PSD-ist? Un atac virulent la adresa americanilor și limbi catifelate în fundul rușilor criminali. Lasând la o parte caracterul de colhoz al celor […]



