Cum au fost avansaţi criminalii din 1989
luni, decembrie 19, 2011 21:00Confiscarea Revoluţiei Române de către foştii securişti şi comunişti, grupaţi în jurul lui Ilici Iliescu, s-a făcut şi pentru a-i proteja pe criminalii din 1989. Toţi cei care au ucis în timpul acelor evenimente, în Timişoara, Bucureşti sau alte oraşe ale României, nu au plătit niciodată pentru crimele lor. O justiţie politizată de neocomuniştii ajunşi la putere în 1990 a facut imposibilă orice tentativă de dreptate. Iată, mai jos, încă unul dintre miile de cazuri, din România lui Ilici, în care criminalul este bine-mersi, în timp ce ‘copiii Revoluţiei Române’ creşteau fără tată, într-o ţară orfană de dreptate şi adevăr. România arată azi aşa deoarece se bazează pe crime şi minciună. Materialul este preluat din ‘Academia Caţavencu’ (2010).
La douăzeci de ani de la deranjul din 1989, ucigaşii din acele zile duc o viaţă tihnită. Ba chiar, capitalismul, pe care au vrut să-l înece în sânge, le-a priit. Şi mai mult, unii dintre cei care au ordonat să se tragă în manifestanţi au fost răsplătiţi pentru faptele lor. Aşa-i Revoluţia ‘made in Romania’: eşti martir, ne pare rău, te faci vinovat şi acum de a fi instigat în ’89 la libertate; sunteţi criminal, ooo, bravooo, să trăiţi şi să mai omorâţi şi cu alte ocazii, luaţi de aici câteva decoraţii!
Copiilor le place să privească brăduţii înainte de Crăciun. Se uită pe geam, văd un brăduţ şi se gândesc la cadouri. Uneori, de sărbători, brăduţii pot să mai facă ceva, pentru copiii care se uită cuminţi pe fereastră. Au văzut-o cu ochii lor fraţii Geanina şi Adrian. Pe 17 decembrie 1989, tatăl lor, Dumitru Jugănaru, a fost împuşcat în cap. Copiii nu au văzut scena crimei pentru că brăduţul din faţa casei lor avea întinse ramurile cât să acopere la fix momentul impactului fatal. Brăduţul n-a mai putut să mascheze şi ceea ce a urmat. Vecinii l-au adus pe tatăl mort în casă, apoi nişte inşi necunoscuţi au venit şi i-au confiscat trupul câteva zile, ca până la urmă, la insistenţele mamei, să le fie înapoiat spre înmormântare. A fost un Crăciun cumplit de trist pentru cei doi copii, dar poţi oare să mai ai Crăciun fericit cu astfel de amintiri? În anii care au urmat, brăduţul a crescut neputincios. La fel şi copiii. Geanina a ajuns la master. Moment în care a aflat că printre profesorii universitari este şi generalul Paul Vasile, cel care a ordonat, conform anchetei făcute de procurorul Dan Voinea, să se tragă în manifestanţii timişoreni, inclusiv în tatăl Geaninei. Criminalul crescuse între timp şi el. În ’89 era maior, a crescut în grad pentru meritele sale militare deosebite. Cum ziceam, crima se răsplăteşte. În România a fost condamnat comunismul, dar cei care au ucis în numele comunismului pot bine-mersi să dea lecţii copiilor victimelor. Domnule preşedinte Băsescu, smulgeţi-i acestui criminal gradele obţinute pe sânge. Măcar atât, dacă de o condamnare corectă nu e în stare Justiţia românească. (Alexandru Căutiş)
Citeste si articolele:
mac gregor says:
decembrie 19th, 2011 at 21:57
mersi
am postat si eu ceva similar:
Cum întreţine Republica România o armată de revoluţionari-fantomă | A șaptea dimensiune says:
februarie 15th, 2015 at 21:44
[…] Cum au fost avansaţi criminalii din 1989 […]
Marius Diaconescu, lector, doctor în istorie: Sergiu Nicolaescu a falsificat istoria românilor | A șaptea dimensiune says:
martie 29th, 2015 at 20:09
[…] Cum au fost avansaţi criminalii din 1989 […]
Ce făcea armata la Loviluţia din 1989 | A șaptea dimensiune says:
aprilie 22nd, 2015 at 18:21
[…] Cum au fost avansaţi criminalii din 1989 […]
(Contra)revoluţia lui Badea, Ciutacu şi Voiculescu | A șaptea dimensiune says:
aprilie 23rd, 2015 at 16:47
[…] Cum au fost avansaţi criminalii din 1989 […]
Ce făcea cetățeanul „cinstit” Ilici Iliescu în decembrie 1989 | A șaptea dimensiune says:
aprilie 23rd, 2015 at 16:50
[…] Cum au fost avansaţi criminalii din 1989 […]
Cât ne costă falșii revoluționari: un miliard de euro in 23 de ani | A șaptea dimensiune says:
aprilie 2nd, 2016 at 18:45
[…] Cum au fost avansaţi criminalii din 1989 […]
Cum nu pot dormi unii din cauza ‘extremiştilor’ români de dreapta | A șaptea dimensiune says:
iulie 4th, 2016 at 20:31
[…] Cum au fost avansaţi criminalii din 1989 […]
Cum l-au ucis ruşii pe preşedintele Poloniei, în 2010 | A șaptea dimensiune says:
septembrie 18th, 2016 at 20:05
[…] Cum au fost avansaţi criminalii din 1989 […]
Vâslaşii USL-işti cenzurează totul | A șaptea dimensiune says:
octombrie 21st, 2018 at 13:49
[…] Cum au fost avansaţi criminalii din 1989 […]