A șaptea dimensiune

Marcel Ciolacu, marele mitoman al politicii românești, ne oferă spectacolul grotesc al unui personaj care pretinde că e pregătit să fie președinte, dar nu poate nici măcar să-și amintească unde a făcut armata sau pentru cine a lucrat în comunism. Marcel, ești într-adevăr un om al poporului. Din păcate, poporul ăla e format din nepotul tău, care „nu a lucrat niciodată la stat” – deși presa a demonstrat altceva – și alte vreo 104 sinecuriști conectați prin 500 de firme la 30 de miliarde de lei în contracte publice. Cât să câștige toți bulgarii într-o lună, nu-i așa?

În interviuri, Marcel Ciolacu ne povestește cu un tupeu imens că are „un plan pentru următorii 5 ani” – plan care, desigur, nu există nicăieri. Nu, serios, nici în sertar, nici la ProTV, nici la partid. Singura strategie reală pare să fie menținerea relațiilor de familie. Nepotismele sunt la rang de artă, iar răspunsurile lui când e prins cu minciuna ar face orice stand-up comedian să roșească de invidie. Bravo, Marcel! Ai un viitor strălucit în improvizație, dacă președinția nu merge.

Dar să revenim la omul care își asumă totul. Nu, nu vorbim despre responsabilitate. Vorbim despre cum își asumă nevasta tradițională, relația cu Donșoara Docuz (prietenie platonică, evident!) și capacitatea de a învăța engleză „pe termen lung” – deși în CV-ul lui de acum un deceniu scria că e „fluent nativ.” Așadar, ne întrebăm: cât de mult o să dureze până învață și să fie președinte?

Cât despre moralitatea lui Marcel Ciolacu, e greu să treci peste contradicțiile flagrante. Se dă mare credincios, dar prietenia cu personajele cele mai dubioase din politica românească, inclusiv cei condamnați pentru corupție, îl face să strălucească ca o icoană… pictată de Diavolul însuși. Dragnea și Năstase ar fi invidioși pe cât de mult tupeu are acest om. Să-l vedem cum se bâlbâie când e întrebat de diplomele inexistente, de relațiile politice dubioase sau de blaturile PSD cu AUR și UDMR. Voturi maghiare la Buzău? Cine-ar fi crezut?

Și să nu uităm de „blaturile imposibile,” care, culmea, sunt atât de evidente încât nici măcar nu mai par conspirații. Așa ajungi să ai un Marcel Ciolacu susținut frenetic de televiziuni plătite din bani publici, cum ar fi Antena 3, unde întrebările sunt mai moi decât praful de pe masa unei cafenele de cartier. Bravo, Oana Zamfir! Bravo, Antena 3! E greu să fii mai penibil decât atât, dar Marcel ne demonstrează că imposibilul este posibil.

În concluzie, Marcel Ciolacu la Președinția României ar fi o combinație între un spectacol de circ și un film horror. Un amestec de nepotisme, tupeu, minciuni și incompetență administrativă, toate ambalate într-o retorică pseudo-religioasă, destinată să ne ia de proști. Dar, hei, măcar am râde, nu? Întrebarea e: cât de mult ne mai permitem să râdem înainte să plângem?

Sursa: https://x.com/cchirila/status/1857951628294271080