Cum americanii nu pupă moaşte, compania Walmart din SUA distribuie produse folosind drone
sâmbătă, mai 28, 2022 15:56
Un nou sistem de livrare, cu drone, este disponibil în anumite orașe din SUA. Compania Walmart tocmai a anunţat că şi-a extins serviciul de livrare cu drone în aceeaşi zi în şase state din SUA, deservind aproape 4 milioane de clienţi.
În parteneriat cu compania DroneUp, Walmart va livra comenzile clienților cât mai repede posibil. Potrivit anunțului, serviciul de livrare cu drone de la Walmart va deservi acum Arizona, Arkansas, Florida, Texas, Utah și Virginia.
Cei care locuiesc în Phoenix, Dallas, Tampa sau Orlando, Salt Lake City sau Richmond, pot comanda orice între 8:00 și 20:00 și vor primi comanda în mai puțin de două ore, folosind dronele. Clienții pot comanda o diversitate de produse, de la baterii, hârtie igienică, scutece sau chiar chifle hot dog pentru acel grătar în aer liber.
Potrivit DroneUp, serviciul său poate livra anumite produse în doar 30 de minute, dar sunt şi comenzi la care durata de livrare poate ajunge la două ore. Dronele folosite nu sunt dintre cele obişnuite, ci sunt mult mai mari. Odată ajunsă la destinaţie, drona coboară pachetul folosind un cablu, produsul fiind aşezat lin în faţa uşii.
În timp ce acest nou serviciu de livrare cu drone Walmart de 30 de minute până la două ore este disponibil doar în câteva orașe din șase state, comunicatul de presă al Walmart sugerează că se va extinde pentru a deservi peste 34 de locații diferite și va ajunge la 4 milioane de clienți până la sfârșitul anului. .
Trăim vremuri interesante. De fapt, aceasta nu este singura încercare a Walmart de a inova. La sfârșitul anului trecut, Walmart a oferit informații despre un serviciu de livrare foloind vehicule autonome, proiect aflat în lucru. Oricum, cei din SUA vor vedea în curând drone și mașini Walmart care se conduc singure.
Via ReviewGeek.
Citeşte şi articolele:
- Polestar O2 – conceptul de maşină electrică (EV) decapotabilă cu dronă inclusă
- În timp ce-n Românica se pupă moaşte (cadavre), oamenii de ştiinţă mai fac un pas spre realitatea din filmele SF
- Fresco XL, o maşină electrică (EV) norvegiană ce poate depăși un Tesla Model S
- Sunt dronele pentru pasageri mașinile zburătoare din filme?
- Tesla ar putea anunța o nouă dată de lansare a Cybertruck pe 26 ianuarie 2022