Cum ne-au furat PSD-iştii în România: astăzi, la factura de curent electric
sâmbătă, iulie 31, 2021 7:53Am relatat în episodul anterior al acestui roman-fluviu despre cel mai gogonat caz de corupţie din ultimii 15 ani (1989-2004, n.m.) că ministerul condus de Dan Ioan Popescu (fost ministru PSD-ist al Economiei – n.m.) şi, respectiv, Hidroelectrica au umflat contractul pentru reparaţia Porţilor de Fier II de la 97 de milioane de euro la 280 de milioane.
Şi am mai strecurat noi suspiciunea că primele plăţi – botezate pompos în documente ca “avansuri” – ar fi luat calea codrului bancar din Elveţia (pe atunci, în 2004, România nu era membră UE, iar baronii PSD puteau fura liniştiţi; oricum, mult mai liniştiţi decât astăzi, cu UE şi DNA – n.m.), unde s-ar fi rătăcit, sărmanele milioane de euro, prin conturile personale ale celor care au comis umflăciunea.
Suspiciunea noastră s-a regăsit confirmată de o constatare a firmei KPMG. Această instituţie specializată în audit a luat la scărmănat documentele Hidroelectricii şi a constatat, între alte năzdrăvănii, că nu poate să dea de urma avansurilor. Citatul sună aşa: “Nu am primit nici un răspuns la cererile de confirmare trimise referitoare la avansuri către furnizori în valoare de 1.884.669 milioane de lei (vechi – n.m.) (aprox. 74 de milioane de euro)… plătiţi către VA Tech Gmbh Austria şi, respectiv, VA Tech Hydro Ltd.”.
De plecat, banii au plecat, că doar, uite, ni s-a lipit de cot o factură în valoare de 30 de milioane de euro, destinată VA Tech, pe care o sinucigaşă pe nume Carmen Marin (director în Hidroelectrica) şi-a pus semnătura sub propozi, pe care o sinucigaşă pe nume Carmen Marin (director în Hidroelectrica) şi-a pus semnătura sub propoziţia simplă “bun de plată”. Text care o fi apărut şi pentru restul de milioane de euro deveniţi, pentru contabilitate, găuri negre.
Dar, stimată doamnă Carmen Maria, nu vă panicaţi, pentru că un control făcut de o firmă de audit de prestigiu internaţional nu are nici un efect legal în România (guvernarea PSD din acel moment, 2004, a avut grijă să şteargă urmele jafului, după cum vom vedea mai la vale – n.m.).
Iar Curtea de Conturi care a venit pe urmele KPMG la amuşinat gigantica fraudă, deşi a găsit aceleaşi găuri, nu le-a găsit loc în raport (ce vă spuneam mai sus – n.m.).
Mai exact, cele câteva zeci de paginidin raport în care era vorba, între alte nenorociri, despre avansurile pierdute, nu au trecut de biroul dlui Marin Sandu. Dl Sandu, director al Diviziei Fondurilor Publice Destinate Activităţilor Economice, a fost delegat în această funcţie din poziţia de asociat al unuia dintre personajele care au organizat sifonarea banilor. La asemenea sume, nu poţi să rişti să nu pui lupul să numere oile lipsă. (“Academia Caţavencu”, nr. 662/2004)
Citeşte şi articolele:
- Cum dispăreau dosarele de corupţie pe vremea când PSD = ciuma roşie “privatiza” România
- Despre unul dintre marile jafuri ale PSD = ciuma roşie: jaful din sistemul energetic naţional
- Un miliard de euro furat de PSD, din energie electrică, până în 2004
- Oculta financiara a Romaniei, o grupare infractionala formata exclusiv din fosti securisti, activisti PCR si urmasii acestora
- Privatizările făcute de PSD au fost jafuri în toată regula