Un miliard de euro furat de PSD, din energie electrică, până în 2004
sâmbătă, mai 16, 2020 15:16PSD-istul Dan Ioan Popescu, campionul absolut al jafului din contoarele noastre
Sumele despre care vom vorbi în continuare nu încap în minţile dumneavoastră programate să calculeze datorii la întreţinere. Voi gândiţi la milioane. Ceea ce urmează se referă la milioane de milioane. Vestea bună e că milioanele dumneavoastră se regăsesc în milioanele de milioanele lor. Deci tot aveţi ceva în comun, şi practic, în calitatea voastră de fraieri, sunteţi totodată parte la una dintre cele mai grandioase deturnări de bani din istoria tranziţiei.
Un control al Curţii de conturi a descoperit acum câteva zile (în luna mai 2004 – n.m.) că parte din banii pe care o instituţie îi ia din buzunarele noastre au fost loviţi de streche şi au dispărut fără urmă peste hotarele patriei. Cum sumele rătăcite sunt cele mai mari din istoria controalelor, procesul-verbal a devenit instantaneu secret de serviciu şi numai transparenţa involuntară a cancelariei primului-ministru ne-a permis să vă ofticăm cu cele de mai jos.
De fapt, nici nu minte nimeni când vorbim despre ofticat, pentru că alt rezultat nici nu cred că obţinem publicând datele astea. Ia ascultaţi aici: nu-i aşa că v-ar bucura ca în loc de suma pe care o datoraţi la întreţinere, la avizierul blocului să fie afişate oferte de iahturi, elicoptere, vacanţe în Honolulu, ultima versiune de Hummer 4×4, felii din Delta Dunării şi dobânzi mai interesante la băncile elveţiene?
Ei bine, fratele meu, pentru tine nu avem decât oferte de muie. Pardon, nici măcar nu e ofertă, ci obligaţie: dincolo de faptul că nu alegi (în 2004 – n.m.) cui plăteşti curentul, nici nu te lasă să te debranşezi cu una cu două, ca să te oblige să verşi banii hoţilor.
Ba au vrut (PSD-iştii, n.m.) să treacă şi o lege care să interzică debranşarea, asta fiind pasămite ceea ce înţelege Dan Ioan Popescu (unul dintre autorii mârlăniei) prin reformă şi piaţă concurenţială.
Un profesor de furt, care nu fură dintr-un buzunar expus în troleibuz, ci din toate buzunarele românilor deodată, ne dă lecţii despre cum să uşurezi o firmă – Hidroelectrica (HE) – de seve.
- Mai întâi trebuie să ajungi ministru, în particular, ministrul Economiei şi cum s-o mai chema azi. Aşa cum au fost Călin Popescu Tăriceanu, Radu Berceanu şi Dan Ioan Popescu.
- Apoi trebuie să descoperi un motiv ca să cheltuieşti banii statului. Într-o ţară şubrezită de ani de comunism, nu e greu, dar e important să găseşti ceva mare. Porţile de Fier 1 este cea mai mare hidrocentrală din Europa, de exemplu. Hidrocentrală care împlinea (în anii 2000 – n.m.) 30 de ani de la inaugurare. Se impunea, frate, o retehnologizare – lăudat fie Domnul care a inventat şi acest sfânt termen. Decizie luată de ministrul liberal Călin Popescu Tăriceanu (ăsta era o jigodie de prin anii ’90 – n.m.) şi susţinută de ministrul pedist Radu Berceanu. Iar după ce ei doi s-au dus în opoziţie, a venit cu fix aceleaşi idei în cap ministrul Dan Ioan Popescu, cu gaşca lui, cu premierul (Adrian Năstase – n.m.) lui.
- Un furnizor special devine, odată identificată nevoia naţională, indispensabil. Furnizorul special este acel partener care e dispus să fie complice la furt. El trebuie totodată să păstreze o aparenţă de credibilitate, ideal să fie o firmă străină. A, şi mai util să fie o firmă disperată de foame. Firma Sulzer, o firmă elveţiană, era, în momentul Tăriceanu, coaptă pentru un asemenea parteneriat special. Cu tot contractul gros cu românii, firma a fost ulterior achiziţionată de compania austriacă VA TECH, o fomistă ceva mai mare, care a preluat din mers marele şmen.
- Prestidigitaţia cu banii cere, musai, prezenţa unui intermediar; un artist al escrocheriilor, care să rotească banii de să ameţească inspectoraşii uitându-se după dânşii. Aici vă invităm să aplaudaţi prestaţia dlui Buzăianu Nicolae Bogdan: dublă cetăţenie – română şi elveţiană, acţionar în câteva firme din Elveţia şi, de asemenea, câteva din România; firme care-şi schimbă pielea după necesităţi: înfiinţată în 2000, ENERGY CONSULT SRL (acţionari Buzăianu şi firma ENERGY CONSULT SA – adică tot Buzăianu, cu firmă din Elveţia) devine, în 2002, HOLDING ApS ROMANIA SRL, iar în 2003 năpârleşte din nou şi devine ENERGY HOLDING SRL; dacă n-aţi ameţit, să adăugăm că între acţionari se rotesc când însuşi Buzăianu, când firme ca ENERGY CONSULT SA (firmă elveţiană, cu acelaşi Buzăianu acţionar); când persoane fizice de varii naţii – un canadian rezident în Elveţia, dl. Enrique Ferrer – sau românul Doru Boştină; ca să vă terminăm, adăugăm şi 17.04.2001 HOLDING APS (aţi recunoscut marca Buzăianu; atenţie, denumirea firmei în registrul comerţului din Danemarca include 17.04.2001), o firmă înregistrată în Danemarca. Recunoaşteţi că e preferabil să fii chinez ca să desfaci iţele acestei încrengături de firmuliţe, cele din străinătate fiind evident SRL-uri de apartament, botezate ambiţios HOLDING pentru a beneficia şi acolo de facilităţi fiscale.
- Pentru eliminarea surprizelor, cei 3 parteneri trebuie să se organizeze profesionist Pentru asta se elimină din start riscul apariţiei vreunui neavenit la afacere. Cel mai sigur şi legal este să faci o lege care să cimenteze hoţia. Concret, în 1997 Tăriceanu (Porţile de Fier 1), în 2001 Dan Ioan Popescu (Porţile de Fier 2) au propus, iar guvernele au aprobat acte normative de încredinţare directă a contractelor de retehnologizare. Din fericire avem un termen de comparaţie: hidrocentralele române au gemeni în Iugoslavia (Serbia, astăzi – n.m.). Sârbii au organizat licitaţie, la care a participat şi VA TECH, dar fără succes. Chestia asta face praf argumentele dlui Dan Ioan Popescu: domnia-sa ne-a explicat, privindu-ne în ochi, “că nu era timp să se organizeze o licitaţie, pentru că exista riscul ca hidrocentralele să depăşească perioada de 30 de ani securitate funcţională”; pentru Porţile de Fier 1, deşi de aceeaşi vârstă, sârbii au avut răbdare de licitaţie, pe care au trecut-o prin parlament; cât despre Porţile de Fier 2 – care a fost terminată în 1986 – ea este (era în 2004 – n.m.) una dintre cele mai tinere hidrocentrale din Europa, încredinţarea directă nu are niciun argument, aşa cum nu avea însăşi retehnologizarea la numai 16 anişori ai ei, atunci când Adrian Năstase îşi depunea semnătura pe încredinţarea directă. Încredinţarea directă este principalul act fraudulos, în condiţiile în care nu există nicio justificare pentru această decizie, care a generat găuri uriaşe.
- Umflarea costurilor. Pentru primul contract, Porţile de Fier 1 (PF1), costul iniţial, 202 milioane franci elveţieni (aproximativ 160 milioane de dolari); asta în contract; la care s-au adăugat micuţe reparaţii adiacente (ex.: zona B – 16 milioane de euro), încredinţate evident aceleiaşi VA TECH, care a dus preţul la aproximativ 300 milioane de dolari. Sârbii plătesc (plăteau în 2004 – n.m.) cu totul 1000 milioane de dolari pentru aceeaşi intervenţie. Contractul pentru Porţile de Fier 2 (PF2) a fost de încă 256 milioane de euro. Se poate sesiza că există un mic decalaj de costuri. Diferenţa nu se regăseşte în hidrocentrală. Şi trecem cu blândeţe peste faptul că sărmanii de la VA TECH nici măcar nu aveau calibrul să atace lucrări de asemenea anvergură, dacă judecăm după avariile repetate care au făcut ca până în acest moment (până în luna mai 2004 – n.m.) să nu fi fost recepţionat niciun grup energetic de la PF1 (la PF2, din fericire, lucrările nici n-au început încă).
- Sifonarea bănuţilor. Excedentul de bani – adică ceea ce nu era necesar VA TECH-ului din ceea ce obţinea Dan Ioan Popescu de la colegul Adrian Năstase – trebuia să fie spălat cumva. Aici rolul lui Buzăianu este vital. Orice intermediere de către una dintre firmele lui sau prin oamenii lui bine plasaţi la terţi furnizori aplică schema umflării costurilor. Aşa se face că găsim virusul lui Buzăianu înfipt în firma prin care s-a exportat energie de la Porţile de Fier în Grecia. Domnul Enrique Ferrer, asociatul lui Buzăianu, apare brusc reprezentant al firmei ATEL, importatorul de energie românească. Buzăianu a preluat contractele de vânzare de energie ale Hidroelectrica printr-una dintre firmele lui şmechere şi a devenit principalul vânzător de energie pe piaţa consumatorilor eligibili din ţară. Alta: UCM Reşiţa a fost achiziţionată printr-o pseudolicitaţie de o altă firmuliţă elveţiană din familia Buzăianu (INET AG); unul dintre acţionari este dl. Corpataux Beat, fost asociat al lui Buzăianu, prezent la INET cu o lună înainte de achiziţionarea Uzinelor Reşiţa; Reşiţa a fost “vândută” prin ştergerea datoriilor, dar afacerea reală era nevoia de a acoperi nişte cheltuieli fictive ale Hidroelectrica. Pe scurt, robinete pentru scos banii din buzunarul nostru.
- Extinderea pecinginei. Mecanismul încredinţării directe s-a dezlănţuit odată cu apropierea alegerilor (este vorba despre alegerile din 2004 – n.m.). În 2001, Hidroelectrica a aprobat retehnologizarea la costul de 114 milioane dolari inclusiv TVA; ulterior, pe 23 decembrie 2003, Adrian Năstase a aprobat solicitarea Hidroelectrica, acordând prin încredinţare directă către acelaşi VA TECH contractul, dar la o valoare umflată astronomic până la 360 milioane de euro fără TVA. Cu credite, suma sare lejer la 6-700 milioane de euro. În prezent (în mai 2004 – n.m.), gaşca Buzăianu – Dan Ioan Popescu a luat în vizor şi retehnologizarea termocentralelor.
- Happy end secret. Controlul despre care pomeneam mai sus a identificat următoarele sume plecate din Hidroelectrica fără acoperire în documente: 435 miliarde de lei (vechi, la valoarea din 2004 – n.m.) împrăştiaţi ca fiind în custodie la VA TECH şi UCM Reşiţa; avansuri către furnizori în valoare de 3.000 de miliarde de lei (vechi – n.m.), adică 3 milioane de milioane; 230 de miliarde lei (vechi – n.m.) la VA TECH Austria şi Elveţia. Practic, cam asta ar fi valoarea banilor deturnaţi către băieţi. Pe ansamblu, România a cheltuit cam 1 miliard de euro ca să-şi poată trage băieţii din PSD jumătate în conturile lor. Vă urăm şi dumneavoastră mult succes în afaceri ca să aveţi bani să vă plătiţi curentul electric.
Academia Caţavencu, nr. 648/2004.