Extensii VLC Media Player ce merită instalate

luni, mai 14, 2018 15:41
Posted in category IT

VLC Media PlayerPoate ştiţi, poate nu, dar VLC Media Player este, în opinia multor utilizatori, unul dintre cele mai bune playere media, dacă nu chiar cel mai bun. Acest video player redă cele mai diverse formate de fişiere audio şi video, are un consum redus de resurse şi este gratuit. Este preferatul meu şi-l folosesc de mulţi ani, fiind de fiecare dată la înălţimea aşteptărilor. Pe lângă trăsăturile sale de bază, predefinite adică, i se pot adăuga funcţionalităţi noi, dacă, poate, nu ştiaţi. Există aşa-numitele “extensii” sau “suplimente”, disponibile gratuit şi care deschid noi orizonturi în ultilizarea player-ului media VLC. Haideţi să vedem ce extensii merită adăugate player-ului VLC.

  • VLSUB rezolvă o problemă de care, probabil, ne-am lovit cu toţii: caută subtitrările unui film, rapid şi eficient, iar nouă nu ne rămâne decât să alegem varianta cea mai convenabilă. Se introduce numele filmului şi aplicaţia caută exact ce ne trebuie.
  • Resume Media v3.40 este aplicaţia care memorează, în locul nostru, unde am rămas cu vizionarea unui film, a unei emisiuni TV sau unei videoclip. Cu alte cuvinte, nu trebuie să ne facem probleme dacă am uitat pe unde am rămas: instalăm această extensie şi nu vom repeta niciodată vizionarea a ceea ce am văzut deja.
  • YouTube playlist este extensia cu ajutorul căreia puteţi importa o întreagă listă de videoclipuri creată pe YouTube şi o puteţi viziona din player-ul VLC offline.
  • Volume Reset to 100% este o aplicaţie care măreşte volumul sunetului la player-ul VLC. În mod predefinit, volumul poate fi mărit până la cel mult 125%. Cu toate acestea, un dezavantaj al player-ului VLC este că-și amintește ultimul nivel de volum folosit, iar următorul videoclip pe care îl redați, indiferent de nivelul propriu al volumului, va fi redat la nivelul amplificat. Cu resetarea volumului la 100%, puteți fi siguri că, odată ce ați terminat să redați un videoclip la nivelul amplificat, playerul va reseta nivelul volumului la 100%. Deci, indiferent dacă folosiți difuzoare externe sau căști, nu va exista nicio tăietură de volum care să vă provoace disconfort.
  • Time v3. Cu ajutorul acestei extensii, puteți pune o suprapunere inteligentă a timpului scurs sau a timpului rămas pentru un videoclip, astfel încât să știți exact cât timp a mai rămas sau cât timp ați petrecut deja la vizionarea unui fișier video.

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

One Response to “Extensii VLC Media Player ce merită instalate”

  1. Dan, căpitan de player | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 17th, 2019 at 23:01

    […] Extensii VLC Media Player ce merită instalate […]

Adauga un comentariu