Fiul face, tata trage
marți, decembrie 4, 2018 19:30Constantin Ipsilanti n-a lăsat însă realizările domniei doar pe seama calamităţilor naturale, ci a pretins şi ajutor omenesc. Vinăriciul, dijmăritul şi oieritul sunt cele mai banale forme de manifestare a acestui ajutor. Formele ceva mai complicate iau chipul şi greutatea dărilor serioase, ale zaherelor cu repetiţie şi ale birului multiplicat. Câştiguri frumoase i-au rezultat domnului şi din vânzarea ovinelor confiscate către nemţi. Cât despre vânzarea bovinelor confiscate, aceasta s-a anulat în favoarea donării lor, însoţite de mult cheş, către vistieria lui Pasvan Oglu. Prin urmare, Pasvan Oglu a stat potolit pe toata durata acestui mandat, blocat la Vidin de cadouri domneşti, acoperit aproape de grămada de atenţii zoo-cerealiere, arginto-aurifere şi viticol-pedofilice.
Ghinionul însă a făcut ca traiul liniştit al lui Costică Ipsilanti pe tronul Ţării Româneşti să coincidă cu bătăliile ruso-napoleoniene. Or, simpatiile muscăleşti ale fanariotului bucureştean i-au făcut pe franţuji foc şi pară. Ei i-au cerut sultanului să-l mazilească pe fariseu, iar cererea a fost acceptată pe loc. Tot pe loc a fost indicat şi capugiul ce urma să execute ordinul şi apoi chiar pe Ipsilanti în persoană.
Costică însă avea urechi bine plătite la Stambul şi a prins de veste din timp. El şi-a încărcat bagajul pe o sută de catâri şi a plecat, măgarul, într-un surghiun îmbelşugat şi sfidător la Petersburg. La aflarea prevăzătoarei fugi, sultanul s-a abandonat tradiţionalei sale furii otomane cu bale, spume şi clăbuci şi a ordonat ienicerilor să-i fie adus Alexandru Ipsilanti, tatăl obrăznicăturii.
Moş Alex lenevea pe malul Bosforului de ani buni, tolănit într-un palat de cleştar şi peruzea, putred de bogat şi aproape senil din pricina huzurului. Dat tihna şi belşugul i se apropiară de sfârşit când la uşile de aur pur, românesc, de 18 carate, a ciocănit direct cu barda gâdele. Tataia a fost mai întâi torturat 34 de zile – atât a durat declararea completă a averii. În fine, în ianuarie 1807, bunurile dezvăluite au intrat în buzunarele sultanului, iar rămăşiţele lumeşti ale lui Alexandru Ipsilanti în stomacul unor câini vagabonzi. Exact în aceeaşi perioadă, fiul răposatului hrănea cu rodii şi caviar trei ogari Barzoi în salonul opulentului său palat petersburghez. (“Academia Caţavencu”, nr. 553/2002)
Citeste si articolele:
Pentru unii humă, pentru alţii ciumă | A șaptea dimensiune says:
decembrie 24th, 2018 at 18:57
[…] Fiul face, tata trage […]
Scurte îmbogăţiri şi lungi decapitări | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 1st, 2019 at 11:37
[…] Fiul face, tata trage […]