Ion Iliescu – tătucul mafiei din România

duminică, decembrie 5, 2021 10:12
Posted in category Iliescu KGB

Criminalul Ion IliescuIon Iliescu – scurtă biografie

Tatăl: fost agent al Moscovei, ajuns în România pe tancurile sovietice, după unii, evreu, un comunist dedicat trup şi suflet politicii celui mai mare criminal pe care l-a cunoscut istoria, Stalin (cel puţin 20 de milioane de oameni ucişi din ordinul său).

Mama: ţigancă bulgăroaică, deşi, oficial, Ion Iliescu şi-a trecut în biografia proprie altă mamă, doar minciuna este sufletul nepieritor al comunismului.

Studii universitare: la Moscova, acolo unde a fost racolat de KGB (toţi cei care urmau să deţină funcţii de conducere în statele satelit ale Moscovei erau racolaţi sau măcar verificaţi de KGB) şi unde a deprins tainele comunismului criminal.

Funcţii politice în România comunistă: cele mai înalte culmi la care ajuns tovarăşul Ion Iliescu înainte de 1989 sunt demne de un nomenclaturist bolşevic adevărat: preşedintele pe ţară al UTC (Uniunea Tineretului Comunist), membru în Comitetul Central al Partidului Comunist Român, adică în vârful ierarhiei comuniste, prim-secretar comunist (un fel de prefect, dar cu puteri nelimitate) al judeţelor Iaşi şi Timiş etc.

Decembrie 1989: nu participă la Revoluţie (prin “revoluţie” înţeleg ceea ce s-a întâmplat în România până la fuga dictatorului în 22 decembrie 1989, ora aproximativă 12:00; mascarada de după, aia cu “teroriştii”, nu se poate numi “revoluţie”), fiind adus de la căldurică la TVR, de nişte tovarăşi de bine (securişti şi KGB-işti), pentru a fi plantat în fruntea statului român, poziţie din care îi va proteja pe criminalii din 1989 şi pe mafioţii apăruţi ulterior.

Iunie 1990: pentru a reprima mişcarea democratică ce lua amploare în România sub numele de Golaniada, cu centrul în Piaţa Universităţii, mişcare la care aderaseră marile nume ale culturii române, în 14 iunie 1990, sub pretextul unei aşa-zise lovituri de stat legionare, cheamă minerii la Bucureşti, gest demn de un dictator criminal din Africa anilor ’70 ai secolului trecut; ceea ce va rămâne în istorie cu numele de Mineriada din iunie 1990 îl are ca autor direct pe KGB-istul criminal Ion Iliescu; odată ajunşi la Bucureşti, cu trenuri puse la dispoziţie de puterea condusă în acel moment de Ion Iliescu, minerii încep măcelul; sunt ucişi, bătuţi şi arestaţi de către mineri, ajutaţi de securiştii comunişti, oameni nevinovaţi, inocenţi care-şi doreau o ţară liberă de comunism, de neocomunismul care se instaura în România acelor vremuri, sub conducerea lui Ion Iliescu.

Izolarea României: ca urmare a Mineriadei din iunie 1990, România este izolată total de lumea civilizată, pierzându-şi brusc simpatia imensă de care se bucurase vreme de jumătate de an (decembrie 1989 – iunie 1990); marile companii occidentale, ce intenţionau să investească în România, renunţă să mai aducă tehnologie avansată în ţară, iar peste România coboară întunericul neocomunist; toată bogăţia ţării va fi furată în următorii 30 de ani de gaşca lui Ion Iliescu.

Şi tot despre gaşca lui Ion Iliescu într-un articol din 2004, ce se vrea un argument în sprijinul afirmaţiei de mai sus (cea cu furtul bogăţiilor ţării).

În atenţia lemnului din gura preşedintelui Iliescu:
Cine (mafia) ne taie copacii ţării şi de ce (pentru bani la partid)

Că Ion Iliescu nu mai înţelege de multişor capitalismul nu mai e de multuleţ o noutate. Că aproape 30% (asta era în 2004; vă daţi seama cum arată situaţia astăzi – n.m.) din plămânul verde al ţării s-a tăiat sau s-a pierdut (vorba bancului) este o altă chestiune de natura evidenţei catastrofale româneşti.

Preşedintele ţării (Ion Iliescu la acea vreme – n.m.), însă, tânăr de viitor al conducerii PSD, a mai marcat o dată în seria “Proprietate, te halesc!”, propăvăduind că s-a făcut o prostie prin retrocedarea pădurilor proprietăţii private. Aidoma realizatorului de pe vremuri Florin Călinescu, guriţele alea două ale lui Ion Iliescu se pricep în direct la toate, dar, mai ales, vorbesc în temeinică necunoştinţă de cauză.

Dacă ar fi cerut răspunsuri pertinente la întrebarea: În patria noastră multe păduri au fost. Cine dracu’ le-a tăiat?, Ion Iliescu ar fi obţinut o statistică pe care nici măcar Stalin n-ar fi neglijat-o în economia partidului său.

Problema septuagenarului (în 2004 – n.m.) are o rezolvare simplă: nu sărăntocii de vontanţi taie lemnele de pe moşia sa nomenclaturistă, ci propria mafie de stat şi mai ales de partid.

Hayssam, Culiţă, Crăciun, Posea, Viorel Hrebenciuc, Attila Verestoy şi alţii sunt cei care, cu ajutorul Regiei Naţionale a Mafiei Pădurilor, distrug pădurile României.

Păi, cum se poate ca noi înşine să încurajăm exploatarea neprotejată a resurselor naturale? – ar fi întrebat un preşedinte care ar fi înţeles din cestiune ceva mai mult decât etimologia cuvântului drujbă (prietenie, în ruseşte).

Păi, împotriva principiilor UE care recomandă o taxă vamală 0 (zero) la importul de materii prime pentru a proteja pădurile europene, România putând importa buşteni din ţări unde lemnul este mai ieftin ca la noi (Rusia, Ucraina), Ministerul Mafiot al Agriculturii şi al Pădurilor (din 2004, cu PSD la guvernare – n.m.) defrişate sistematic a menţinut, la presiunea coteriei arabo-pesediste, o taxă de 20-30% pentru aceste importuri, încurajând exportul şi, în consecinţă, catastrofa şi devalizarea aurului verde.

Mic exemplu: pe Valea Trotuşului, arabii exploatează ilegal lemnul cărând trenuri întregi spre export fără nici un document legal însoţitor, cu complicitatea organelor Vămii şi Poliţiei de Frontieră, organe atât de dragi tovarăşului Ion Iliescu. (“Academia Caţavencu”, nr.664/2004)

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu