Justiţie americană versus injustiţie românească

sâmbătă, ianuarie 30, 2021 9:46
Posted in category Justitie

Justitie americanaAm văzut zilele trecute, pe Netflix, serialul Killer Instinct, în care erau povestite întâmplări reale despre criminalii din SUA. Ce mi se pare interesant şi relevant la astfel de documentare (filmul este un fel de documentar, fiind relatate întâmplări 100% adevărate, chiar dacă sunt actori care interpretează, aceste roluri fiind combinate cu declaraţiile celor implicaţi: rude, poliţişti, martori etc.) este implicarea autorităţilor şi a comunităţii locale, precum şi a justiţiei, în rezolvarea acestor cazuri spre binele public, pentru a da oamenilor încrederea că nu sunt singuri, abandonaţi, în faţa criminalilor.

Din 10 episoade vizionate, am să aleg, la întâmplare, unul, care mi-a atras în mod deosebit atenţia. Dacă memoria nu-mi joacă feste, crima s-a produs în anul 2000 (oricum, undeva pe acolo), într-un orăşel din California. O bătrână de 84 de ani era foarte iubită în acea comunitate şi la un moment dat nu era de găsit. Cu alte cuvinte, dispăruse fără urmă. Poliţiştii americani se pun pe treabă (în Românica, s-ar fi culcat pe-o ureche în aşteptarea unei alte şpăgi şi a pensionării la 40 de ani) şi fac lumină în acest caz prinzându-i pe făptaşi.

Ce se întâmplase? Nişte persoane de culoare, din ăia negri de-ţi iau respiraţia, da’ nu poţi să le spui altfel decât Albă ca Zăpada, au pătruns în casa bătrânei în scop de jaf. Creierul era un vechi client al Poliţiei, un drogat şi un aurolac ce făcuse numai rău şi până atunci. Acesta avea şi o iubită de 16 ani (cam minoră, da’ autorii filmului au trecut repede peste acest amănunt), o dovadă în plus că unor fete, pe drumul spre statutul de japiţă, le plac băieţii violenţi, drogaţi şi hoţi (jegul dăduse mai multe spargeri înainte de a intra în casa bătrânei). Ameninţată fiind, fătuca participă şi ea la crimă, chiar dacă doar în calitate de spectator.

Pe lângă cei doi, Alba ca Zăpada criminal mai ia cu el un verişor de 13 ani, pentru care şcoala era un chin, probabil, da’ să vezi cum e ucisă o bătrână era, probabil, ceva mult mai interesant. Nici acesta n-a contribuit în mod direct la crimă, fiind pe post de gură-cască. Al patrulea şi ultimul membru al patrulaterului ucigaş, un personaj malefic, a fost fratele mai mic al şefului de gaşcă, Albă ca Zăpadă despre care am povestit ceva mai la deal. Deşi avea doar 16 anişori, frăţiorul mai mic îl domina pe cel mare, reuşind să-şi impună punctul de vedere (aşa o fi la triburile de culoare). Totuşi, acesta nu a participat de la început la răpirea bătrânei, fiind luat de acasă de fratele mai mare, după cum vom vedea mai încolo.

Cum s-a ajuns la crimă? Ei bine, toate aceste personaje intraseră în casa bătrânei în scop de jaf (cel puţin aşa au declarat ulterior, la poliţie şi la proces). Doar că bătrâna se întoarce acasă şi îi surprinde. Cei trei (şeful, iubita lui şi verişorul lui de 13 ani) erau în casă. Albă ca Zăpada, drogatul şi aurolacul adică, o imobilizează pe bătrână, o leagă, o pune într-o pătură şi o aruncă în portbagajul maşinii. Apoi încep să se plimbe cu ea prin cartierul plin de personaje precum Albă ca Zăpada, arătându-le acestora bătrâna legată în portbagaj, ca pe un trofeu. Vă daţi seama ce jeguri criminale erau cei trei, dar mai ales personajul principal!? Evident, niciunul dintre cei care au văzut bătrâna în portbagaj nu a sunat la poliţie pentru a o salva. Asta e conduita civică a negrilor care pretind că poliţiştii din SUA îi arestează din cauza culorii pielii, nu din cauza crimelor săvârşite.

Pe drum, cei trei îl iau de acasă şi pe al patrulea membru al găştii criminale, fratele mai mic al iniţiatorului acţiunii. Acesta, repet, deşi avea doar 16 ani, îl domina pe fratele mai mare. Până atunci, bătrâna nu fusese lovită sau maltratată. Din momentul apariţiei acestui personaj malefic, soarta bătrânei a fost pecetluită. Frăţiorul mai mic era dornic să omoare pe cineva, mai ales un “alb”, cum s-a exprimat, aşa că îl convinge rapid pe fratele mai mare că bătrâna trebuie să fie ucisă.

Ajungând la marginea unui râu, fratele mai mic, dar diabolic, o loveşte pe bătrână cu un obiect dur, apoi cei doi fraţi îi leagă obiectul dur şi greu de picioare, apoi o aruncă pe bătrână în râu, într-o apă rece de noiembrie. Bătrâna moare înecată.

Poliţiştii demarează căutările şi prima dată o arestează pe fătucă. Presată de poliţişti, aceasta povesteşte, deşi la început nu voia, cum s-a produs crima. După câteva zile de căutări, poliţiştii dau de urma celor doi fraţi şi reuşesc să-i aresteze pe amândoi. Urmează procesul, care se termină în câteva săptămâni (spre comparaţie, procesul mafiotului Adrian Năstase a durat 8 ani; vă daţi seama câţi bani s-au cheltuit cu acest jeg (salariul judecătorilor, procurorilor, grefierilor, tone de hârtie, acţiuni de aducere a martorilor etc.), iar rezultatul a fost aproape nul: 8 luni de puşcărie, iar mafiotul Năstase Adrian a rămas cu averea furată intactă).

Şi acum pedepsele primite de cei patru de la justiţia americană.

Verişorul de 13 anişori, fiind minor, a primit 13 ani de puşcărie, deşi acesta, repet, a participat ca simplu spectator, pe post de gură-cască (bun, asta înseamnă, totuşi, complicitate la omor). În Românica, Mafia TV (Antena 3 şi România TV) ar fi organizat emisiuni maraton (precum în cazul acelei ţigăncuşe înfiată în SUA, Sorina, despre care Mafia TV afirma că e luată pentru organe), în care era deplâns “ţigăncuşul” pe care a justiţie rea l-a condamnat la 13 ani de puşcărie, privându-l de posibilitatea de a fura portofele prin oraşul “european” Bucureşti.

Gagica criminalului, de 16 anişori, deşi a colaborat cu Poliţia, oferind informaţii esenţiale care au dus la clarificarea cazului, a primit 30 de ani puşcărie. La această japiţă de culoare se confirmă din plin zicerea conform căreia viaţa noastră este rezultatul propriilor alegeri. Când alegi un drogat, aurolac şi tâlhar drept partener de sex, chiar dacă penisul are dimensiuni mari (asta au negri, în general), ajungi să meditezi 30 de ani la alegerile făcute.

Frăţiorul diabolic al organizatorului crimei, ăla tot de 16 ani, o brută fără şcoală, care nu dădea 2 bani pe viaţa unui semen, a primit închisoare pe viaţă, fără posibilitatea micşorării pedepsei. Probabil, diabolicul personajul se va avea timp să se gândească dacă a lua viaţa unui “alb”, mai ales a unei bătrâne care a făcut numai bine în acea comunitate, şi care nu i-a făcut niciun rău brutei, este o alegere corectă. Ăsta merita ucis în chinuri.

Şi, în sfârşit, Albă ca Zăpada, care a pus totul la cale, care şi-a ameninţat iubita pentru a-i fi alături la crimă, care şi-a luat verişorul de 13 ani să-i fie ucenic în ale omorului, care a plimbat-o pe bătrână prin cartierul plin de negri şi gunoaie, arătând-o ca pe un trofeu, deşi bătrâna putea să-i fie bunică, ba chiar străbunică, a fost condamnat la moarte, iar în 2009, după 9 ani de puşcărie, a primit ceea ce merită: injecţia letală care l-a îndepărtat definitiv de posibilitatea de a mai comite alte crime.

Mai mult, în urma acestei tragedii, în care bătrâna putea fi salvată dacă cei care au văzut-o în portbagaj ar fi sunat la Poliţie, statul California a adoptat o lege conformă căreia nedenunţarea unei infracţiuni violente este considerată infracţine şi se pedepseşte cu puşcăria.

Şi ajungem la Românica. Un singur exemplu, că să nu mă lungesc foarte mult. Ion Turnagiu omoară 5 oameni în 1993. Este condamnat la închisoare pe viaţă. Doar că legislaţia din Românica prevede că, după 20 de ani de puşcărie, condamnaţii la închisoare pe viaţă pot solicita eliberarea condiţionaţă (adică să ne pişăm, cei care facem legile, pe memoria victimelor, ce românismul meu). Şi acest criminal în serie este eliberat condiţionat în 10 iunie 2019 (cei care au decis eliberarea, ar fi trebuit să-i ia locul în celulă). Rezultatul: în iunie 2020, violează o adolescentă de 17 ani. Apoi, speriat de a faptul ca aceasta s-ar putea adresa poliţiei, o incendiază, iar fata moare ulterior în urma arsurilor. Şi moare pentru că a avut ghinionul să se nască într-o ţară unde criminalii, infractorii în general, sunt protejaţi prin legile de căcat, prin inacţiunea autorităţilor, prin corupţia otomană din statul ratat România.

Justiţia americană este creată de oameni care protejează oameni. Justiţia din Românica este creată de neoameni care protejează neoamenii, adică infractorii. “Mândri că suntem români!” se potriveşte doar criminalilor, violatorilor, corupţilor care au găsit în Românica paradisul infractorilor.

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu