Mafiotii PSD-isti au beneficiat de dreptul constitutional de a ramane comunisti si dupa 1989

duminică, aprilie 16, 2017 10:54

PSDÎn 1989, comunismul, chipurile, a dispărut, dar comuniștii s-au îmbogățit și au acaparat România devenind președinți de țară, parlamentari, miniștri, prefecți, primari

Iată, mai jos, ce propuneau neocomuniștii din PSD, pe atunci PDSR, în anii 1990, atunci când, prin intermediul crimelor de la mineriade, gașca securisto-KGB-isto-comunistă, condusă de criminalul Ilici Iliescu, a instaurat sistemul mafiot multilateral înapoiat, care a căpusat România și a tranformat-o în ultima curcă a Uniunii Europene. Plus că țiganizat-o la greu, mai ales prin intermediul tembeliziunilor lui Voiculescu-pușcărie, securistul patron de imperiu media, construit din banii Securitătii, ai dictatorului, de fapt ai românilor, făcuți prin munca și sudoarea sclavilor care erau mânați cu biciul la Canal sau la construcția Casei Poporului, acolo unde huzuresc foștii comuniști, vopsiți în parlamentari „democrați”. Informațiile sunt preluate din „Academia Cațavencu”, nr. 225/1996.

Dreptul constituțional de a fi cretin

Am scris, mai demult, despre dreptul constituțional al parlamentarului PDSR Viorel Muntean de a fi, cu toate obligațiile și indatoririle ce decurg de aici, imbecil. Și asta, pentru că domnia sa decretase că proprietarii caselor naționalizate n-au nici un drept de a se îmbogăți peste noapte, recăpătând ceea ce, de drept, le aparținea. Revenim acum pentru a aduce în discuția opiniei publice un alt drept despre care nimeni n-a considerat oportun să-l treacă în categoria „drepturi ale omului”. Este vorba despre dreptul constituțional de a fi cretin și este unul dintre drepturile ce se cuvin acordate numai oamenilor, animalele fiind prea inteligente pentru a cere protecție în cazuri din acestea.

Considerăm că acest drept trebuie acordat preferențial acelui parlamentar PDSR care, dovedind că este de acord în suflet și-n simțiri cu Viorel Muntean (deși, ne scuzați imprecizia, ar putea fi chiar același om), a propus să fie desființate toate restaurantele Mac Donalds (azi mafia PSD-istă luptă cu multinaționalele și are texte cu Soros, adică nimic nou sub soare – n.m.).De ce? Uite d’aia, că așa vrea mușchii domniei sale, mușchi hrăniți, de altfel, la restaurantul parlamentului, unde prețurile-s pe sponci (și azi este la fel, umflatului de parlamentar i se oferă hrană aproape gratuită, adică, și aici, nimic nou sub soare în 2017 în comparație cu anii 1990 – n.m.), iar whisky-ul e din cel bun și ieftin.

Trecem peste faptul că domnul în cauză, de fapt tovarăș, vrea desființarea unor fast-food-uri unde sute, poate mii de studenți și elevi mănâncă mai ieftin și mai repede decât oriunde și ne întrebăm, firesc: are pedeseristul parlamentar o ofertă de sarmale la minut, de mititei cu rază medie de servire și de ciorbe de burtă cu acces la băncile de date multinaționale, sau, pur și simplu, domnia sa (de fapt, tovărășia sa – n.m.) crede că, odată ce bem Coca Cola și mâncăm Big-Mac-uri, ne-am și vândut țara pe un preț de nimic acelor străini care, în timp ce domnia sa era vreun obscur secretar la Organizația Locală a Partidului Comunist prin provincie, ne amenințau țara cu o invazie iminentă de capital, care nu s-a produs nici în ziua de azi?

Citeste si articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu