Muzeul ororilor comunismului desfiinţat de neocomunişti = PSD–işti

miercuri, iulie 28, 2021 19:16

Regimul criminal comunistUn material din 2004 pe această temă.

Numele Georgeta Roşu a apărut în revista noastră cu prilejul vizitei lui Ion Iliescu (preşedintele României în acea vreme – n.m.) la Muzeul Ţăranului Român (MŢR), acum trei ani (în 2001 – n.m.). Exact la intrare, muzeul are o sală specială, amenajată ca să aducă aminte de perioada comunistă. Poartă şi un nume: “Ciuma”.

Înainte să vină preşedintele, Georgeta Roşu, directoarea Direcţiei Muzeografie, a pus o draperie peste uşa respectivă, ca să mascheze intrarea. Iar preşedintele (României; este vorba de KGB-istul criminal Ion Iliescu – n.m.), fireşte, a scăpat de o situaţie jenantă (normal că este jenant, pentru un fost comunist, să-şi vadă faptele din trecut în lumina adevărului – n.m.).

Cam asta e Georgeta Roşu. Acea sală, împreună cu un ansamblu de săli amenajate de fondatorul muzeului, Horia Bernea, “Ferestre” şi “Timp”, i-au stat Georgetei Roşu ca un ghimpe în coastă.

După moartea lui Bernea, directorul MŢR-ului a ajuns Dinu C. Giurescu. Apoi a murit şi Irina Nicolau, principala colaboratoare a lui Bernea. A fost ca şi cum Georgeta Roşu ar fi primit cale liberă.

Cine se aseamănă se adună. Cu Giurescu, Georgeta s-a simţit ca peştele în apă. Cu actuala conducere a Ministerului Culturii (conducere PSD-istă – n.m.), Geta s-a simţit ca pasărea în aer. Protectorul ei la minister este Ioan Opriş, un culturnic ceauşist care se bate pe burtă cu Răzvan Theodorescu (evreul PSD-ist care era ministrul Culturii în acel an 2004 şi care, în iunie 1990, pe când era preşedintele TVR-ului a oprit emisia din cauza “legionarilor” care manifestau în Bucureşti şi atacau TVR-ul comuist, acesta fiind unul dintre motivele pentru care criminalul KGB-ist Ion Iliescu a chemat minerii şi a urmat măcelul; plus izolarea României pe plan internaţional; mineriada din iunie 1990 a constituit cea mare crimă la adresa României de după decembrie 1989 – n.m.).

Cu spatele asigurat, doamna Roşu a făcut în ultimul an (august 2003 – august 2004, n.m.) cam tot ce a vrut în muzeu: săptămâna trecută (august 2004 – n.m.), a desfiinţat sălile lui Bernea, “Ferestre” şi “Timp”. Înainte a pus mâna pe Direcţia de Cercetare Etnologică, în care Irina Nicolau adunase, în timp, un colectiv de tineri pasionaţi de cercetare.

Un spirit veşted comunist a intrat în muzeu de când Georgeta e mare şi tare. Până şi supraveghetoarele, care sunt în subordinea ei, s-au transformat, mai ales după ce au trecut printr-o perioadă când Georgeta le-a obligat pe toate să poarte halate albe şi uniforme tip.

Din anul 2001, în cărţile de impresii ale vizitatorilor au început să abunde observaţiile iritate ale vizitatorilor. Georgeta le citeşte adeseori şi chiar le rupe, când nu-i convin. Am salvat câteva pentru dumneavoastră:

“23 nov. 2003. Singurele persoane cu comportament neuman sunt supraveghetorii, terorizaţi de faptul că cineva trebuie să plătească. Dvs. ne invitaţi într-un muzeu, nu într-o expoziţie! Păcat!”

“26.09.2003. Păcat că prezenţa supraveghetorilor este prea permanentă. Dar ne vom aminti cu plăcere de această vizită.”

“6 aug. 2003. De multe ori vin aici cu prieteni străini. Vă rugăm, dacă se poate ca personalul să nu ia imediat poziţie de drepţi – ca şi chelnerii de la restaurant. Se pierde vraja vizitării muzeului – ne simţim de parcă am venit la furat.”

“26.04.2002. Muzeul este interesant, însă atmosfera aduce a stat poliţienesc. Individele care ar trebui să îndrume vizitatorii, să răspundă la întrebările acestora, sunt, de fapt, paznici. De ce nu sunt puse atenţionări Nu atingeţi! Interzis accesul în zona centrală etc., la care să fie adăugate europeana expresie PLEASE?”

“19 aug. 2001. E adevărat că e un muzeu unde doreşti să revii… pentru a-ţi descoperi rădăcinile… căci viitorul îl trăieşti când chipuri plăcute estetic te păzesc şi te admonestează simultan: nu atingeţi! Cred c-ar trebui să capete ceva din caracterul ţărăncii române doamnele care păzesc muzeul şi vizitatorii… să aibă zâmbet inteligent în explicaţii şi nu ton de ţăţică.” (“Academia Caţavencu”, nr. 662/2004)

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu