A șaptea dimensiune

Exact în momentul în care poporul român era gata să se formeze, au năvălit pecenegii. Dar supa etnică fierbea deja în întregul spaţiu carpato-danubiano-pontic, aşa că intervenţia pecenegilor n-a contat mai mult decât o mână de pătrunjel. Strămoşii noştri vorbeau atunci o geto-latină cu accent hun, pronunţie gotă şi dicţie slavă, iar un surplus de o sută de cuvinte bizare nu-i mai putea schimba destinul.

Pecenegii, ca şi evreii, erau împărţiţi în 13 triburi, lucru care nu i-a ajutat deloc să apuce ziua de azi vii. Cel mai important trib era tribul uzilor, războinici temuţi şi jefuitori încercaţi, după cum arată ruinele cetăţilor dobrogene prin care au trecut. În 1065, uzii i-au bătut de i-au uscat chiar pe bizantini, iar în 993 au năvălit falnic, fără păs, şi din Grecia romană au dat cailor ovăz.

Aşa, ca tipi, pecenegii nu erau băieţi răi. Născuţi în marea familie turcă şi crescuţi în mica familie călare formată din mama călare, taţii călare şi bunicul călare împăiat, pecenegii se orientau în general spre câmpii. Concomitent, popoarele care locuiau acele câmpii se orientau în direcţia opusă şi, cu puţin noroc, scăpau. Marile câmpii ocupate de pecenegi la noi în ţară sunt Bărăganul şi dealurile subcarpatice din Muntenia, podişul Transilvaniei şi munţii pitici ai Dobrogei. În zona Bugeacului s-a stabilit temporar un alt trib al pecenegilor, berindeii. Pe lângă numele propriu lăsat moştenire lui Mihnea Berindei, berindeii ne-au mai lăsat pe cap şi poporul găgăuz de a cărui apariţie se pare că sunt – istoric vorbind – cam singurii vinovaţi. (“Academia Caţavencu”, nr. 453/2000)

Citeste si articolele:

• Vine colonistul sas şi ne scoate din impas
• Românii şi secuitatea
• Ce-am avut şi ce-am pierdut: Gelu, Glad, Menumorut
• E o fază epocală când dau ungurii năvală
• S-au dus bulgarii, mai toţi lungiţi pe şesuri