A șaptea dimensiune

Șerban Cioculescu, mâncătorul de rahat roșu (I)

În dictatura comunistă, pentru a accede în funcții înalte, precum cea de profesor și șef de catedră la Facultatea de Limbă și Literatură Română (1965 – 1974), Redactor-șef la ‘Viața românească’ (1965 – 167), director general al Bibliotecii Academiei Române (1967 – 1974), membru al Academiei Române (1974), trebuia, printre altele, să mănânci rahat roșu cu polonicu’. Este cazul lui Șerban Cioculescu, cel pe care Wikipedia îl prezintă foarte sumar. Iată, într-o primă parte, câteva citate.
„În cursul acestui an, Uniunea Sovietică a deschis, prima dată în istoria omenirii, drumul spre spațiile cosmice, trimițând mesageri în lună și realizând un vis imemorial al omenirii, rămas în domeniul legendei, de la Icar încoace. Țara construirii socialismului a demonstrat prin aceasta, dar și prin alte multe succese tehnice, preeminența ei în domeniul științei tehnice, atrăgând atenția tuturor că aceste realizări au fost posibile datorită unei noi conștiințe sociale care își are originile în ideologia comunistă.” (“Un an hotărâtor”, Gazeta literară, 10 ianuarie 1960)
„Acești detractori ai poeziei naționale și sociale rămân însă sensibili la toate miturile transcendente, ca acela al ‘spațiului mioritic’, fără să bănuiască de fel că Miorița păstea iarbă verde (și că românul numește vedeniile celor zăltați ‘cai verzi pe pereți’). Este cazul să nu se mai facă uz de asemenea recuzite ale existențialismului, ca poeții să se trezească la viață, să se integreze ritmului de construcție și de creație, caracteristic culturiii noastre și marilor lor înaintași, glasurilor inimii și timpului.” (România literară, 22 iulie 1971)
„Una dintre calitățile cele mai rare ale unui om public este dăruirea de sine, zi de zi, ceas de ceas, prezența permanentă în mijlocul poporului său, pentru a-i stimula puterea de muncă și de creație. Ecranul televiziunii noastre ne oferă cotidian imaginea tovarășului Nicolae Ceaușescu străbătând toate șantierele țării noastre, strângând mâinile oamenilor muncii, întreținându-se la toate treptele producției asupra metodelor de lucru, și a rezultatelor obținute, propunând soluții în domeniile cele mai diferite ale activității obștești. Este reconfortantă această dăruire de sine a bărbatului de stat, care ne dă sentimentul unei depline securități și al unei ritmicități creatoare, unică de-a lungul istoriei noastre.” (Contemporanul, 26 ianuarie 1973)

Șerban Cioculescu, mâncătorul de rahat roșu (II)

„Prin forța însuflețită a cuvântului, precum și prin omniprezența pe toate tărâmurile muncii, dând exemplul unei neistovite activități și mobilizând întreaga națiune într-un grandios elan creator, secretarul general al Partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, se înscrie printre marii animatori ai popoarelor din toate vremurile.” (România literară, 26 ianuarie 1978)
„Omul nou, o știm, nu apare spontan, noul nu e un vaccin sau o vocație, ci o atitudine, un bun care se câștigă destul de greu, promovându-se cu un efort de natură superioară. De unde și atenția care s-a acordat în societatea noastră, dar mai vârtos în anii de după cel de-al IX-lea Congres al PCR creșterii și întăririi bazei materiale a culturii. Problema nu și-a pierdut din actualitate, dimpotrivă, odată ce o găsim pe larg tratată în proiectul de Directive al Congresului al XIII-lea al PCR, directive ce prefigurează dezvoltarea economico-socială a României în cincinalul 1986 – 1990, cu orientările de perspectivă până în anul 2000, care, de fapt, nu e prea departe.
Mai cu seamă în ultimele două decenii, baza materială a patriei noastre a cunoscut o dezvoltare în ritmuri fără precedent, adevărată luptă de recuperare a unui trecut cu lungi perioade vitrege, când ceea ce se distrugea întrecea ceea ce se clădea.” (Omul nou, omul unei înalte culturi, Scînteia, 22 septembrie 1984)
„Gândul ne duce că, așa cum fiecare fiu al poporului este ca o frunză vie în codrul cel des, în al cărui miez, cum a spus Lucian Blaga, își săvârșește misterele pasărea măiastră, tot astfel toate ramurile înfrățite ale pădurilor noastre, din șes, din deal și de la munte, fac o imensă și inexpugnabilă boltă de frunze, întru slăvirea apărătorului lor din zilele noastre!” (Recunoștință și meditație, în vol. omagial „Lauri pe stemă”, Editura Cartea Românească, București, 1988, p. 93)

Gheorghe Achiței, doctor în filologie la Moscova

Gheorghe Achiței, un pupincurist mai puțin cunoscut, s-a născut la 14 februarie 1931 în Dobreni, jud. Neamț. A fost eseist și estetician, doctor în filologie la Moscova. A funcționat în presă ca redactor la “Contemporanul” și “Tânărul scriitor”. A fost și redactor-șef la “Amfiteatru” (1968 – 1974), unde semnează sporadic și cu pseudonimul Alec Chelaru. Iată și un citat.
„Recunoscând atari adevăruri și aprofundându-le, vom înțelege mai bine de ce problemele literaturii și artei au stat întotdeauna – și continuă să stea – în atenția partidului nostru. Prezența secretarului general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, la Conferința națională a scriitorilor capătă astfel un plus de semnificație. Hotărârea Plenarei Comitetului Central la Partidului Comunist Român cu privire la creșterea rolului și răspunderii organizațiilor de partid și de stat, de masă și obștești, a uniunilor de creație, a conducerilor colective ale redacțiilor, radioteleviziunilor, editurilor, caselor de filme, instituțiilor de spectacole, în activitatea de formare și educare a oamenilor muncii se cere înțeleasă tocmai din această perspectivă.” (Scînteia, 30 august 1977)

Citeste si articolele:

• Pupincuristii care au facut pactul cu diavolul bolsevic (X)
• Pupincuristii care au facut pactul cu diavolul bolsevic (IX)
• Pupincuristii care au facut pactul cu diavolul bolsevic (VIII)
• Pupincuristii care au facut pactul cu diavolul bolsevic (VII)
• Pupincuristii care au facut pactul cu diavolul bolsevic (VI)