Şefii din Armata Română: putrezi de bogaţi şi putrezi de corupţi
joi, octombrie 27, 2022 8:14Haideţi să vedem un episod consemnat în 2004, de către presa vremii.
Câţiva ofiţeri au comis o cramă cu premeditare
Cei cu memoria bine lucrată la sală (de lectură) îşi mai aduc aminte, poate, cum am celebrat anul trecut (în 2003 – n.m.) vestea că stagiul militar obligatoriu va fi lichidat fără milă. Am publicat o duzină de vile ale unor colonei din Ardeal, ridicate exact de braţul vânjos şi fără putinţă de împotrivire al răcanilor „obligatorii”.
În final, nu s-a mai abrogat nimic, iar coloneii de care scriam au ieşit cu toţii la pensie. Deh, era cât pe ce să zicem că noi le-am făcut felul, însă adevărul e că pensionarea (cu salariile compensatorii incluse, evident) a fost mai degrabă un „ia d-aici, că-i superofertă şi nu te bagă la bulău”.
Îngrijorător de bine este faptul că toţi cei despre care am scris (coloneii Ivăşchescu, Sava, Filip, Tudorachi, Sima) au (aveau în 2004 – n.m.) dosare penale în lucru pentru că au jecmănit Armata.
Absolut enervant e că procurorii se trag de şosete cu făptuitorii şi încearcă să-i scoată la mal, mai uscaţi şi mai curaţi, doar cu nişte despăgubiri.
Am aflat recent şi de ce coloneii sus-scrişi dorm liniştiţi. Din pricina vinului! Ca să înţelegeţi mai bine efectul vinului asupra somnului, urmăriţi firul.
Colonelul Sava de Alba, pe vremea când era şef de unitate militară, stătea la un şpriţ cu afaceristul local Itul Franţi. Când beau ei mai bine, Itul îi spune lui Sava cam aşa: vezi vinoteca asta de lângă unitatea ta? Cât îmi ceri ca răcanii tăi să o păzească, pen’ că am vinuri de colecţie în beci. Întâmplarea face ca Itul să deguste apoi vreo opt luni de pârnaie, timp în care vinoteca a rămas la discreţia băieţilor lui Sava.
Ieşit de la bulău, Itul constată că vinurile s-au topit, aşa că a făcut „riclamaţie” la comisarul de poliţie Milu Todea, a cărui primă măsură a fost să-i ia pe soldaţi şi să le adminsitreze nişte masaje indiene cu pulanul.
Totul a degenerat într-un scandal demenţial, în care Ministerul Apărării Naţionale, în colţul roşu, şi Ministerul de Interne, în colţul albastru, şi-au cărat câteva duzini de pumni în cap. În final, locţiitorul lui Sava şi comisarul Milu, care n-a înţeles nimic din toată treaba, sunt puşi pe liber.
Bine, bine, dar care e poanta cu vinurile? Poanta e una şi bună: vinurile de colecţie de la Alba au poposit pe mesele, în paharele, în gâţii şi apoi în burdihanele unor generali din Statul Major General.
În cazul în care vă întrebaţi de la începutul textului cum s-au putut pensiona totuşi coloneii având dosare penale, lucru de-a dreptul penal, trebuie să stiţi că la Departamentul de personal al SMG şef este (era în 2004 – n.m.) generalul Petre Barangă. Îndrăzneşte cineva să ghicească cu ce s-a lubrefiat de-a lungul timpului intestinul gros al domnului general? („Academia Caţavencu”, nr. 672/2004)
Citeşte şi articolele:
- Tara „construita” de Ceausescu: armata romana avea o dotare de tara africana
- Ca în orice ţară medievală care se respectă, în România, armata linge moaştele bisericii
- Fărădelegile și crimele oribile comise de Armata Roșie în România
- Cum au dat-o in bara stalpii societatii romanesti
- Cine a tras la Cluj in decembrie 1989