Teroare în Basarabia
sâmbătă, aprilie 11, 2009 11:33Folosind metode tipic bolşevice, puterea comunistă de la Chişinău arestează, maltratează şi terorizează pe oricine îndrăzneşte să i se opună. Sunt ridicaţi de pe stradă jurnalişti români şi apoi interogaţi, fără mandat de arestare, după practica dictaturii comuniste. Sunt bătuţi şi arestaţi apoi jurnalişti basarabeni, fără să aibă vreo vină, lepădăturilor bolşevice nepăsându-le de drepturile omului sau dreptul la informaţie. Sunt arestaţi şi torturaţi liderii partidelor de opoziţie, doar pentru “vina” de a-şi manifesta revolta faţă de dictatura comunistă.
Voronin a obţinut de la Maica Rusie, probabil, trupele “speciale” aduse în Basarabia pentru a instaura teroarea. Violenţele produse au drept autor agenţi infiltraţi pentru a crea dezordine şi haos, oferind pretextul (fals) al acţiunilor ulterioare ale “democraţilor” lui Voronin, care doresc (??!) apropierea de UE. În timpul acesta ce fac autorităţile de la Bucureşti? Pesedistul Cristian Diaconescu îl invită pe 10 aprilie 2009 pe Ion Iliescu la o şuetă. În Basarabia sunt arestaţi şi terorizaţi români şi nu numai, iar acest Diaconescu se consultă cu un fost kgb-ist şi student la Moscova! Eşecul total al politicii externe promovată de neocomuniştii din PSD este clar: reacţia UE este absentă, iar SUA a dat un comunicat confuz, ca şi cum Basarabia ar fi ultima republică bananieră din Africa. Românii sunt lăsaţi singuri în faţa Imperiului Răului de către neocomuniştii din PSD, aşa cum predecesorii lor au renunţat de teritoriile ocupate de ruşi, fiind trădători de neam şi ţară. Până şi albanezii şi-au câştigat drepturile şi libertatea. Să fie românii mai prejos? Libertate pentru Basarabia!
Citeste si articolele:
Înmormântarea lui Valeriu Boboc | A șaptea dimensiune says:
decembrie 24th, 2014 at 21:45
[…] Teroare în Basarabia […]
Libertate pentru Basarabia! | A șaptea dimensiune says:
aprilie 5th, 2015 at 19:28
[…] Teroare în Basarabia […]
Tineri nevinovaţi torturaţi de bestiile bolşevice în Basarabia | A șaptea dimensiune says:
aprilie 5th, 2015 at 20:55
[…] Teroare în Basarabia […]
Bestiile bolşevice de la Chişinău continuă să aresteze şi să tortureze oameni nevinovaţi | A șaptea dimensiune says:
aprilie 8th, 2015 at 20:05
[…] Teroare în Basarabia […]
Ion Ţâbuleac – a doua victimă cunoscută a represiunii comuniştilor de la Chişinău | A șaptea dimensiune says:
aprilie 9th, 2015 at 16:47
[…] Teroare în Basarabia […]
Apel contra crimelor comuniste de la Chişinău | A șaptea dimensiune says:
aprilie 9th, 2015 at 17:26
[…] Teroare în Basarabia […]
A treia victima a terorii comuniste din Basarabia | A șaptea dimensiune says:
aprilie 9th, 2015 at 18:19
[…] Teroare în Basarabia […]
În timp ce în Basarabia sunt ucişi tineri, Barack Obama îşi botează câinele familiei | A șaptea dimensiune says:
aprilie 16th, 2015 at 20:33
[…] Teroare în Basarabia […]
Ascensiunea clanului Putin trebuie oprită | A șaptea dimensiune says:
aprilie 16th, 2015 at 20:37
[…] Teroare în Basarabia […]
BASARABIA SI NOUA AGRESIUNE RUSEASCĂ | A șaptea dimensiune says:
aprilie 16th, 2015 at 20:41
[…] Teroare în Basarabia […]