A șaptea dimensiune

Când Traian a urcat pe tronul Imperiului, Decebal o căuta cu lumânarea. Într-un fel, viitorul erou-martir intuia că, după numirea noului cezar, lumânarea va juca un rol decisiv în biografia sa est-europeană şi poate de aceea a băgat în armament toţi banii primiţi pentru reformă.

În problema Daciei, Traian era de-a dreptul obsedat, el încheindu-şi aproape fiecare discurs serios de ameninţare cu o referire la frumuseţile noastre. Vestea bogăţiilor carpatice nu-l lăsa pe împărat să doarmă noapte de noapte, cot la cot cu frumuseţile versate ale Romei. Pe lângă potenţialul ei economic promiţător, Traian mai avea un motiv să viziteze Dacia cu maximum de legiuni: pacea încheiată de Domiţian şifona la greu palmaresul armatei romane. Vulturii imperiali fuseseră ciufuliţi nasol la Tapae şi o mare parte din soldaţii scăpaţi cu fuga din strălucita lor victorie erau reţinuţi pe probleme de prizonierat.

La început, câtă vreme împăratul a avut de rezolvat câte-o rebeliune în Britania sau o cucerire în Arabia, lucrurile au mai mers cum au mai mers. Decebal îşi putea încerca liniştit muşchii pe barbarii din vecinătate şi putea hărţui fără mari bătăi de cap garnizoanele din Moesia.

Dar în anul 101, când Traian s-a uitat chiorâş la apele Istrului (Dunării) şi a ordonat soldaţilor romani să treacă şi Prutul dacă e nevoie, treaba s-a schimbat. Cum Apollodor din Damasc lucra în acel an la alte comenzi megalomanice din cuprinsul Imperiului, podul de la Drobeta s-a construit abia peste câţiva ani. Aşa că trupele Romei au traversat pe două poduri de vase.

Aşa au ajuns strămoşii noştri să stea înarmaţi unii în faţa altora. Întâlnirea a avut loc tot la Tapae, dar de astă dată consecinţele au fost serioase. Căci din acest moment, fiecare sabie înfiptă într-un gât, fiecare săgeată trimisă într-un ochi şi fiecare bardă trântită într-un creştet au avut semnificaţia unei îmbrăţişări frăţeşti, a unei contopiri fertile şi a unei partide de sex interetnic, cu urmări persistente la nivelul limbii, netulburate nici de ulterioarele violuri migratoare. (“Academia Caţavencu”, nr. 482/2001)

Citeste si articolele:

• Imaginaţie, după buget, mică
• O pace de neuitat
• Dacu-i frate cu romanu’, dar amic cu marcomanu’
• Nu-i nici lae, nici bălae: e neclară la Tapae
• O, ev antic decadent, când băteam la Occident!