Analiza dictaturii comuniste (XXVIII)

miercuri, aprilie 8, 2009 7:04
Posted in category Dictatura comunistă

ComunismUniunea Tineretului Comunist din România

Protestele studenţeşti au fost un şoc pentru UTM. De la mijlocul anilor ’50, PMR şi-a pus serios problema mobilizării şi disciplinării mediului studenţesc. Responsabilii din PMR şi UTM erau nemulţumiţi din cauza apatiei şi apolitismului studenţilor, iar, aşa cum se ştie, în timpul comunismului neutralitatea ideologică şi escapismul reprezentau un păcat. Aşa a apărut, în vara anului 1956, ideea formării Asociaţiilor studenţeşti, care, printr-un cadru mai relaxat şi adaptat, aveau menirea de a-i atrage pe studenţi446. Preşedinte al comitetului de organizare a Asociaţiilor studenţeşti a fost desemnat Ion Iliescu, un tânăr activist în vârstă de 26 de ani, care a avut o carieră spectaculoasă în organizaţiile de tineret comuniste. În 1957, acesta va deveni preşedintele nou formatei Uniuni a Asociaţiilor Studenţeşti din România447. Ideea constituirii Asociaţiilor studenţeşti nu a întrunit consensul membrilor Biroului CC al UTC, unii temându-se că Asociaţiile vor fi deturnate şi vor scăpa controlului partidului, lucru care, de altfel, s-a şi întâmplat448.
În perioada următoare, UTM a decis să ia măsuri, în mai multe şedinţe supravegheate de Nicolae Ceauşescu, care era pe atunci membru în Biroul Politic şi responsabil cu Secţia Organizatorică a PMR, deci răspundea de organizaţiile de tineret. Ceauşescu a cerut să fie exmatriculaţi, dacă este nevoie, toţi studenţii dintr-o facultate şi să fie trimişi „la sapă”, să fie scăzută ponderea utemiştilor din rândul studenţilor de la 80% la 25% şi ca 80% dintre studenţi să fie de origine muncitorească449.
Primul secretar al UTM, Virgil Trofin, a lansat mai multe diatribe împotriva studenţilor şi a dat dispoziţie ca şedinţele UTM şi ale Asociaţiilor studenţeşti să fie supravegheate de muncitori. Trofin a înţeles că totul a pornit de la raportul lui Hruşciov, dar, în opinia sa, nu se putea spune că „este o ruşine epoca stalinismului” pentru că aceasta a fost „cea mai glorioasă epocă din istorie pur şi simplu”450.
La rândul său, spre sfârşitul anilor ’50, Ion Iliescu, liderul studenţilor comunişti, s-a arătat revoltat de atitudinea „de împăciuitorism cras în rândul studenţilor”, i-a acuzat
446 Stenograma şedinţei CC al UTM din 15 mai 1956, în care se discută directiva partidului, în ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 3/1956, ff. 2-23.
447 Fiu al ilegalistului Alexandru Iliescu, a intrat în UTC în august 1944, a activat în Tineretul Progresist, apoi în UAER (ca responsabil cu organizarea, apoi secretar al secţiei sportive), fiind cooptat, cu ocazia „unificării” din martie 1949, în CC al UTM. Studenţia şi-a făcut-o la Moscova, unde a fost şi secretar al Comitetului unional al studenţilor şi aspiraţilor români aflaţi la studii în URSS (în 1952, numărul acestora era de 2.500; ANIC, fond CC al PCR – Secţia Organizatorică, dosar nr. 122/1951, f. 3). După întoarcerea în ţară, în 1954, a intrat în Biroul CC al UTM, apoi, din 1956, a devenit secretar al CC al UTM. Întrucât nu urmase o şcoală de partid, a fost recomandat pentru a urma cursurile de trei ani la fără frecvenţă ale Institutului de Aspirantură „A. A. Jdanov”, şcoală de cadre – Ibidem, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 10/1957, ff. 184-185). Caracterizările de partid îl descriu astfel: „Origine socială muncitorească. (…) Devotat partidului. (…) Are iniţiativă în muncă. Este priceput – oarecare nivel teoretic. Fiind tânăr, judecă cam pripit lucrurile. Are perspective de creştere” (Ibidem, fond CC al PCR – Secţia Organizatorică, dosar nr. 123/1948, f. 10); „Este ataşat partidului şi organizaţiei. Are iniţiativă şi putere de muncă. Nivel politic şi ideologic corespunzător. S-a achitat întotdeauna de sarcinile primite. Duce muncă colectivă şi are influenţă în rândurile elevilor. Este un tov. perseverent în muncă, nu se străduieşte suficient în ridicarea nivelului său politic şi câteodată este cam repezit. Are largi perspective de dezvoltare” (ibidem, dosar nr. 88/1949, ff. 9-10; vezi şi ibidem, dosar nr. 105/1951, f. 6). Dosarul de cadre al lui Ion Iliescu nu a putut fi găsit la ANIC, însă reproducerea fişei sale de cadre a apărut în presă, într-un supliment al revistei „Academia Caţavencu” (www.catavencu.ro/pdf/supliment_Iliescu.pdf).
448 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 3/1956, ff. 3-23.
449 Ibidem, dosar nr. 16/1956, f. 70; ibidem, dosar 11/1957, f. 193.
450 Ibidem, dosar nr. 38/1956, ff. 92-111.

pe profesori că „nu ştiu să înarmeze studenţii cu teoria marxist-leninistă pentru a lua poziţie faţă de încercările duşmanilor”, a dat asigurări că „s-au luat măsuri împotriva elementelor care s-au dovedit a fi duşmănoase” şi că s-a implicat personal în exmatriculări451.
În timpul protestelor studenţeşti din 1956, activiştii UTM au fost instruiţi să prevină, să descurajeze, să denunţe, să demaşte şi să combată „manifestările duşmănoase” şi au fost mobilizaţi, alături de activiştii de partid şi de muncitori, pentru a supraveghea adunările studenţeşti, pentru a înăbuşi manifestările de protest, pentru a păzi obiectivele strategice şi pentru a ocupa prin diferite şedinţe şi manifestări timpul liber al tinerilor. În Bucureşti, au fost formate grupuri de tineri muncitori utemişti care i-au luat la bătaie pe „bandiţi”, adică pe studenţii protestatari, iar la Cluj, în 1957, activiştii utemişti au participat la reţinerea unor tineri protestatari452.
După 1956, au fost reţinuţi, în total, câteva mii de studenţi, iar câteva zeci au fost condamnaţi. Au fost organizate nenumărate şedinţe de demascare şi prelucrare conduse de liderii şi activiştii din PMR şi UTM. Zeci de organizaţii UTM din toată ţara au fost dizolvate. Pentru scurt timp, a fost stopată formarea asociaţiilor studenţeşti în zonele cu probleme şi tot acolo a fost interzisă vremelnic primirea de studenţi şi elevi în UTM. S-au produs excluderi masive – conform statisticilor lunare, 300-500 de excluderi pe lună la nivel naţional în 1957453 şi între 600-1500 pe lună în 1958454. Numărul total al membrilor UTM a cunoscut variaţii importante, fiind pentru prima după 1948 când UTM cunoştea un regres numeric. Astfel, dacă în ianuarie 1956, UTM avea 1.498.381 de membri, în ianuarie 1957 ajunge la cifra de 1 165 170, creşte din nou până în octombrie 1957 la 1 373 562, ca să scadă încă o dată la 1 271 827 până în februarie 1958455. Tot atunci, se înregistrează o schimbare spectaculoasă a „compoziţiei sociale”, care era controlată prin procedurile de primire şi excludere din organizaţie. De exemplu, între 1 iulie 1956 şi 1 iulie 1957 proporţia muncitorilor din UTM creşte de la 27% la 35%, iar cea a elevilor şi studenţilor scade de la 14% la 9%456. Tinerii care frecventau institutele teologice au fost daţi afară din UTM457.
Plenarele PMR din 1957 şi 1958, care au dus la marginalizarea lui Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi, respectiv a „grupului” lui Constantin Doncea, au avut şi ele repercusiuni asupra UTM. De altfel, excluderile masive din UTM din anii 1957-1958 sunt în strânsă legătură cu epurările din PMR. În iulie 1957, liderii UTM au trecut printr-o umilitoare şedinţă, în prezenţa aceluiaşi Nicolae Ceauşescu, în care au trebuit să-şi exprime fiecare în parte adeziunea faţă de rezoluţia Plenarei în care au fost
451 Ibidem, dosar nr. 15/1959, ff. 40-41; ibidem, dosar nr. 7/1958, ff. 189-190; Ion Iliescu a dat exemplul exmatriculării unui student la Filosofie de la Institutul „Maxim Gorki” care a propagat „idei străine” şi, un altul, al exmatriculării studenţilor care au participat în Cluj şi Târgu Mureş la manifestările „naţionaliste” organizate pe 24 ianuarie 1959. În presă, a apărut relatarea unui fost student la filosofie, Constantin Eretescu, care afirmă că Ion Iliescu a cerut exmatricularea sa; vezi „Evenimentul Zilei”, 27 august 2005 şi replica dată de Iliescu, în Ibidem, 3 septembrie 2005.
452 ANIC, fond CC al UTC – Secţia Organizatorică, dosar nr. 45/1956, ff. 1-57; ibidem, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 7/1958, f. 217.
453 Ibidem, dosar nr. 1/1956, ff. 1-48; ibidem, dosar nr. 15/1957, ff. 2-163; ibidem, dosar nr. 15/1958, f. 1.
454 Ibidem, dosar nr. 15/1958, ff. 35-117.
455 Ibidem, dosar nr. 1/1956, f. 1; ibidem, dosar nr. 15/1957, f. 2; ibidem, dosar nr. 13/1957 f. 113; ibidem, dosar nr. 15/1958, f. 35.
456 Ibidem, dosar nr. 13/1957, f. 119.
457 Ibidem, dosar nr. 34/1958, ff. 27-28.

demascaţi Constantinescu şi Chişinevschi şi, eventual, să îşi facă autocritica în cazul în care avuseseră legături cu aceştia458. O telegramă în care era respinsă „cu indignare” poziţia celor doi i-a fost trimisă lui Gheorghe Gheorghiu-Dej459.
În 1958, PMR a cerut încă un tribut din partea UTM, fiind decisă sancţionarea sau excluderea unui număr de membri ai CC al UTM460, care trec şi ei prin umilinţa autocriticii în faţa lui Ceauşescu. Toate acestea se explică prin faptul că, după experienţa anului 1956, conducerea PMR şi-a concentrat atenţia pe întărirea controlului asupra partidului şi a organizaţiilor de masă. Măsurile au dat roade, autorităţile având parte de linişte în cea mai mare parte a anilor ’60.
Virgil Trofin a fost promovat în partid în 1964, lăsând funcţia de prim-secretar al UTM lui Petru Enache, un strungar absolvent al Şcolii Superioare de Partid „Ştefan Gheorghiu”, care a făcut carieră exclusiv în UTM. Acesta va face trecerea între Gheorghe Gheorghiu-Dej şi Nicolae Ceauşescu, rămânând în funcţie până în 1967 când a fost înlocuit de Ion Iliescu (1967-1971). Ceauşescu i-a promovat pe majoritatea activiştilor cu care a colaborat în anii ’50 şi în prima parte a anilor ’60, în special lideri ai tineretului – Petre Lupu, Ion Ioniţă, Virgil Trofin, Ion Iliescu, Cornel Burtică, Ştefan Andrei, Maxim Berghianu, Petre Blajovici, Paul Niculescu-Mizil, Cornel Onescu, Gheorghe Pană, Ion Stănescu, Ilie Verdeţ etc461. De altfel, deja majoritatea membrilor Comitetului Central al PCR de după 1965 avuseseră în prealabil o carieră în UTM462. Totuşi, o parte dintre favoriţii lui Ceauşescu, cum ar fi Virgil Trofin sau Ion Iliescu, au intrat în dizgraţie din anii ’70, după ce regimul patronat de Ceauşescu a degenerat spre o formă extremă de patrimonialism, caracterizată de personalizarea şi concentrarea radicală a puterii, de cultul personalităţii, tentaţii dinastice şi nepotism, de clientelism şi corupţie, de imprevizibilitatea şi arbitrariul deciziilor, de nesiguranţa poziţiilor, de estomparea liniilor de separaţie dintre partid şi stat, dintre sfera privată şi cea publică463.
458 Ibidem, dosar nr. 25/1957, ff. 12-54. Se remarcă Ion Iliescu, singurul care are două intervenţii autocritice, în care admite că a colaborat cu Miron Constantinescu şi afirmă: „După evenimentele din Ungaria şi Polonia ne putem da seama de pericolul pe care l-ar fi reprezentat pentru ţara noastră orientarea pe care au încercat să o dea [M. Constantinescu şi I. Chişinevschi] dezbaterilor documentelor congresului al XX-lea [al PCUS] şi putem aprecia mai mult orientarea dată de partidul nostru care a ştiut cum să folosească aceste dezbateri pentru a dejuca încercările reacţiunii”.
459 Ibidem, dosar nr. 13/1957, ff. 147-149.
460 Ion Brad, membru supleant al CC al UTM, sancţionat cu vot de blam şi demiterea din poziţia de responsabil al revistei „Cravata Roşie” pentru că nu a semnalat „ieşirile duşmănoase” ale poetei Doina Sălăjan din timpul revoluţiei din Ungaria (aceasta afirmase că tancurile sovietice nu au ce căuta pe străzile Budapestei) şi pentru că a permis publicarea unor materiale cu referinţe religioase; Fred Mahler, membru supleant, vot de blam pentru aceleaşi motive; Domokos Geza, membru al Biroului CC al UTM şi responsabil al publicaţiei „Ifjúmunkás”, vot de blam pentru articole „dăunătoare”, Camenco Petrovici, membru supleant, cadru didactic la Institutul de Studii Economice, primeşte iniţial vot de blam, după care este exclus din CC şi din învăţământ, pentru „atitudine şovăielnică” în timpul revoluţiei din Ungaria şi pentru că nu şi-a denunţat colegi care criticau economia socialistă. Mai sunt sancţionaţi Dumitru Popescu şi Radu Cosaşu (ultimul este demis) de la „Scânteia Tineretului”, Asztalos Istvan şi Ion Farcaş de la „Napsugár” ş.a.; ibidem, dosar nr. 7/1958, ff. 39-61, 84-87, 95-257; ibidem, dosar nr. 8/1958, ff. 40-87, 133-137.
461 Vladimir Tismăneanu, Stalinism pentru eternitate, p. 294.
462 Este ilustrativ un simplu sondaj în lucrarea Membrii CC al PCR, 1945-1989. Dicţionar, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2004.
463 Ronald H. Linden, Socialist Patrimonialism and the Global Economy: the Case of Romania, în „International Organization”, vol. 40, no. 2, 1986, pp. 346-380; Juan J. Linz şi Alfred Stepan (în Problems of Democratic Transition and Consolidation. Southern Europe, South America, and Post-Communist

Ambiţia refondatoare a lui Ceauşescu a avut efecte imediate şi asupra UTM. După modelul rebotezării partidului, la Plenara lărgită a CC al UTM din 4 august 1965 numele organizaţiei de tineret a fost schimbat în Uniunea Tineretului Comunist. Mai mult, Congresul al IV-lea al UTC a fost renumerotat, devenind Congresul al VIII-lea, considerându-se, în mod abuziv, ca prim congres Conferinţa generală a tineretului socialist din martie 1922. Începea astfel o nouă campanie de falsificare a istoriei UTM. Dacă în 1949, galeria canonizată a tinerilor eroi comunişti cuprindea nume precum Pavel Tcacenko (ucrainean, lider al PCR după 1926, mort în beciurile Siguranţei), Lazăr Grünberg, Bernat Andrei (morţi în timpul Holocaustului, în Transnistria, la Râbniţa), Ştefan Plavăţ (mort în luptele de partizani împotriva germanilor), Filimon Sârbu (militant antifascist), Iosif Clisch şi Olga Bancic (implicaţi în Rezistenţa franceză), Nicolae Cristea, Haia Lipşiţ (moartă după greva foamei în detenţie), Constantin Tudose, Vasile Roaită (falsul erou de la Griviţa)464, după 1965 Nicolae Ceauşescu se singularizează, devenind, în scrierile istoricilor de curte, cel mai important erou interbelic al UTC.
Nicolae Ceauşescu s-a confruntat cu probleme din partea tineretului încă de la începutul regimului său, în anul de maximă glorie, 1968. Pe 24 decembrie 1968, în Ajunul Crăciunului, s-a produs o manifestaţie spontană a câtorva sute de studenţi bucureşteni în timpul căreia s-a vociferat împotriva regimului şi în favoarea Cehoslovaciei care tocmai trecuse printr-o intervenţie sovietică. Iniţial, studenţii au pornit pentru un Colind, după care, conduşi de studenta Ana Şincai, s-au prins în Hora Unirii în pieţele capitalei, radicalizându-se pe măsură ce constatau prezenţa în preajma lor a activiştilor de partid şi a Securităţii. Grupul a încercat să meargă spre Ambasada americană, dar a fost oprit, moment în care Ana Şincai a început să strige „Libertate, libertate pentru studenţi”. Zarva produsă de colindători a atras atenţia şi simpatia locuitorilor capitalei. În cele din urmă, la Gara de Nord şi în complexul Grozăveşti, studenţii au fost întâmpinaţi de activişti în frunte cu Cornel Pacoste, locţiitor al secretarului Comitetului de Partid al Centrului Universitar Bucureşti, şi cu Marin Rădoi, secretar al Comitetului de partid al municipiului Bucureşti, care i-au convins să se disperseze. Faţă de acest incident relativ minor, autorităţile au reacţionat disproporţionat, arestând-o pe Ana Şincai465 şi alte două persoane, exmatriculând pe numeroşi alţii şi convocând adunări pe facultăţi în care au fost demascaţi participanţii la Colind.
Operaţiunea de restabilire a controlului a fost dusă de Securitate şi activiştii de partid şi de tineret. În informarea către Biroul CC al UTC pe care a făcut-o primul-secretar al Uniunii, Ion Iliescu, care deţinea şi funcţia recent înfiinţată de ministru al Tineretului, acesta a vorbit despre o „manifestare huliganică”, la care au participat sute de personae şi care s-a soldat cu arestări. Iliescu era scandalizat de lipsa de reacţie a
Europe, Baltimore and London, The Johns Hopkins University Press, 1996, pp. 344-357) folosesc, pentru a desemna regimul ceauşist, un termen nu foarte reuşit, „sultanism”, dar prin care înţeleg tocmai o formă extremă de patrimonialism, vezi şi H. E. Chehabi, Juan J. Linz, A Theory of Sultanism, în H. E. Chehabi, Juan J. Linz (eds.), Sultanistic regimes, Baltimore and London, 1998, pp. 3-48.
464 Lista se găseşte în preambulul primului statut al UTM, ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 3/1949, f. 6.
465 Aceasta a fost închisă la Văcăreşti, după care a fost mutată la Spitalul 9 (spital de boli psihice în care erau internaţi, ca şi în alte zone din ţară, adversari ai regimului) şi, după un proces penal care a avut loc abia în mai 1969, a fost trimisă cu domiciliu forţat la Ploieşti; vezi Colindul studenţesc din 24-25 decembrie 1968, interviu cu Ana Şincai, realizat de Cezar Paul-Bădescu, în revista „22”, anul VI, nr. 51, 20-27 decembrie 1995, p. 6.

activiştilor UTC: „Mai ales când au venit elementele turbulente, studenţii, cadrele de la municipiul UTC trebuiau să ia poziţie. Studenţii când mergeau pe lângă cămine strigau – veniţi cu noi şi aceştia îi urmau ca oile”. Unii membri ai CC şi-au făcut autocritica pentru lipsă de reacţie şi au fost decise măsuri pentru evitarea unor situaţii similare466.
Acesta a fost momentul în care scurtul intestiţiu de destindere din interiorul UTC s-a apropiat de sfârşit, partidul cerând resuscitarea comandamentelor ideologice.
Începând din anii ’60, Uniunea a început să renunţe la caracterul exclusivist, de avangardă, abandonând orientarea de clasă pentru a deveni cu adevărat o organizaţie de masă. Partidul cerea acum cuprinderea în organizaţiile comuniste a „covârşitoarei majorităţi” a tineretului467.
Statutul a fost modificat succesiv pentru a lărgi sfera celor eligibili: în 1956, la Congresul al II-lea al UTM, vârsta acestora a fost extinsă la intervalul 14-26 de ani; în 1960, cu ocazia Congresului al III-lea, de la 14 la 28 de ani; în 1966, la Congresul al IV-lea (renumerotat drept Congresul al VIII-lea) se revine la limita superioară de 26 de ani, dar cu posibilitatea de prelungire la cerere până la 30 de ani; în 1971, la Congresul al IX-lea, nu mai există limită pentru prelungire; Congresul al X-lea din 1975 şi Congresul al XI-lea din 1980 păstrează prevederile anterioare; Plenara din 1982, confirmată de Congresul al XII-lea din 1985, măreşte limitele la 14-30 de ani.
Aceste schimbări se reflectă în creşterea spectaculoasă a numărului de membri. În 1960, UTM avea 1 900 000 de membri, în 1966, 2 250 000, apoi UTC însumează 2 400 000 de membri în 1971, ajunge la aproape 3 000 000 în 1975, ulterior, în 1985, la 3 900 000, pentru a atinge cifra de 4 100 000 în 1988468. În anii 1980, UTC avea peste 500 000 de cadre469.
Recrutarea uteciştilor începea în clasa VIII-a, absorbţia elevilor de la acest nivel în UTC fiind de 25% în 1983 şi de 40% în 1988. În 1983, 90% dintre elevii clasei a IX-a erau utecişti, pentru ca în 1988 să intre în organizaţie 98% dintre aceştia. Începând cu clasa a X-a, practic toţi elevii erau membri în UTC, intrarea în organizaţie făcându-se automat şi obligatoriu470. Instrucţiunile de uz intern cu privire la modul de primire în UTC din anii 1970 şi 1980 amestecau criteriile politice cu cele meritocratice471, în primă instanţă intrând în UTC, de regulă, elevii cei mai buni la învăţătură care nu aveau o problemă flagrantă la dosarul personal sau al părinţilor. În a doua etapă erau incluşi toţi ceilalţi.
Sateliţii UTC – Organizaţia Pionierilor, UASR şi Şoimii Patriei – au tins la rându-le spre dimensiuni de masă.
466 ANIC, fond 3 (CC al UTC), dosar nr. 15/1968, ff. 130.
467 Ibidem, dosar nr. 5/1968, f. 39.
468 Congresul al III-lea al UTM, 18-20 august 1960, Bucureşti, Editura Politică, 1960, p. 7; Congresul al VIII-lea al Uniunii Tineretului Comunist din Republica Socialistă România, 23-26 martie 1966, Bucureşti, Editura Politică, 1966, p. 62; Congresul al IX-lea al Uniunii Tineretului Comunist din Republica Socialistă România, 18-22 februarie 1971, Bucureşti, Editura Politică, 1971, p. 83; Congresul al X-lea al Uniunii Tineretului Comunist din Republica Socialistă România, 3-5 noiembrie 1975, Bucureşti, Editura Politică, 1975, p. 18; ANIC, fond CC al UTC, dosar nr. 60/1985, nepaginat, ff. 205-208; ibidem, dosar 43/1988;
469 Ibidem, dosar 7/1984, f. 74.
470 Ibidem, dosar nr. 63/1983, f. 142; ibidem, dosar nr. 42/1988.
471 Ibidem, dosar nr. 67/1983, ff. 141-175.

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

5 Responses to “Analiza dictaturii comuniste (XXVIII)”

  1. Analiza dictaturii comuniste (XXIX) | A șaptea dimensiune says:

    august 6th, 2015 at 16:20

    […] Analiza dictaturii comuniste (XXVIII) […]

  2. Analiza dictaturii comuniste (XXX) | A șaptea dimensiune says:

    august 9th, 2015 at 15:04

    […] Analiza dictaturii comuniste (XXVIII) […]

  3. Analiza dictaturii comuniste (XXXI) | A șaptea dimensiune says:

    august 12th, 2015 at 9:14

    […] Analiza dictaturii comuniste (XXVIII) […]

  4. Analiza dictaturii comuniste (XXXII) | A șaptea dimensiune says:

    august 14th, 2015 at 11:23

    […] Analiza dictaturii comuniste (XXVIII) […]

  5. Analiza dictaturii comuniste (XXXIII) | A șaptea dimensiune says:

    august 17th, 2015 at 13:05

    […] Analiza dictaturii comuniste (XXVIII) […]

Adauga un comentariu