Basarabia s-a unit cu România la TVR 1 şi Prime TV
duminică, martie 18, 2012 20:57În 17 martie 2012 are loc o premieră: prima emisiune în direct transmisă în România şi în provincia românească temporar separată de ţara mamă, adică în Basarabia. Fabrica de staruri are un site propriu şi îşi propune să fie o şcoală pentru cei 16 tineri selectaţi. Spre deosebire de criminalul bolşevic Voronin, ce trebuie judecat pentru crimele comise în 2009 împotriva tinerilor basarabeni, actuala conducere democratică de la Chişinău mai face un pas spre integrarea Basarabiei în spaţiul firesc al românismului.
Cu speranţa cu nu-i o laudă prematură, îmi place să cred că cei care fac politică la Chişinău se vor ridica la înălţimea celor care, în martie 1918, au cerut Unirea Basarabiei cu Ţara. Premisele sunt favorabile, mai ales că actualul preşedinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a avut membrii familiei deportaţi de regimul criminal sovietic. Ca un amănunt interesant, fiul preşedintelui Timofti, de profesie jurnalist, a prezentat locaţia în care vor locui şi se vor pregăti cei 16 tineri selectaţi.
În Basarabia, Fabrica de staruri a fost prezentată de Prime. Iată şi un anunţ, aşa cum l-am primit pe mail. Merită să mergem în Basarabia, pământ românesc.
An de an, românii basarabeni sărbătoresc la Chișinău ziua de 27 martie 1918 (ziua Unirii Basarabiei cu România) cu drapele tricolore, cântând și arătându-și dragostea față de Țara-Mamă. Anul acesta, mai mulți ca oricând, trebuie să fim acolo alături de ei.
În 2012 sărbătoarea va avea loc duminică, 25 martie, sub forma unui marș, pornit la ora 16.00 din fata Academiei de Ştiinţe a Moldovei (vis-a-vis de hotelul Naţional), continuat pe bulevardul Ştefan cel Mare cu diferite acţiuni precum hora unirii şi încheiat printr-un concert în scuarul Teatrului de Operă și Balet.
Trenul, autocarul sau maşina mică sunt variante la fel de bune cu care puteţi ajunge la Chişinău. Special pentru această ocazie vor pleca autocare dus-întors din București (de sâmbătă dimineață până duminică seară – preț 90 de lei) și Iași (de duminică dimineața până seară – preț 40 de lei), rezervări pot fi făcute până pe 17 martie la emailul actiunea2012@yahoo.com sau la telefonul 0743355150. Pentru a trece granița nedreaptă e nevoie de pașaport valabil.
Cei care au nevoie, putem aranja ca să fie găzduit de un român basarabean şi de acolo îndrumat către obiectivele turistice din Chişinău şi din restul Basarabiei.
NE VEDEM CU TOȚII LA CHIȘINĂU PE 25 MARTIE!
Citeste si articolele:
Pensionarii de ieri si de azi, generatiile care au demolat Romania | A șaptea dimensiune says:
iulie 6th, 2016 at 11:51
[…] v-am văzut, pensionari nemernici, ieșind în stradă pentru Basarabia, străvechi teritoriu românesc, furat de ruși, cu ajutorul predecesorilor idolului vostru, mafiotul Voiculescu. Nu v-am văzut […]
România, o ţară plină de ‘savanţi de renume mondial’ | A șaptea dimensiune says:
iulie 7th, 2016 at 11:53
[…] Basarabia s-a unit cu România la TVR 1 şi Prime TV […]
Democraţia ieftină şi plină de jeg din România | A șaptea dimensiune says:
iulie 7th, 2016 at 14:33
[…] Basarabia s-a unit cu România la TVR 1 şi Prime TV […]