Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (V)

vineri, decembrie 29, 2017 20:44
Posted in category Istorie

Adevarata istorie a romanilorNoaptea căzu ca din senin, pe o ploaie s-o tai cu cuţitul. Pandurii căzură şi ei unii peste alţii, răpuşi de oboseala unei zile de jaf. Curând, în tabără se auzeau doar sforăiturile străjilor, dacă ar mai fi fost careva treaz să le asculte.

Dar, surpriză, cineva era totuşi treaz. Aţi ghicit, fireşte, că ne referim la Tudor Vladimirescu, omul care adusese ieri pandurii la Bucureşti şi care se întreba azi de ce nimeni nu-i mulţumeşte. Gânditor, Tudor şedea în cort, muşca dintr-un copan de pui şi se uita lung în zare, cercetând inutil la para întunericului culoarea nehotărâtă a unui pahar de Drăgăşani.

Prin mintea lui treceau, din oră în oră, câte o idee, o presimţire, din nou aceeaşi idee ş.a.m.d. Astfel, unul dintre aceşti rari vizitatori ai maiestosului său cap fu un gând îndreptat spre trecut. Tudor era preocupat în ultima vreme nu atât de faptele înaintaşilor, cât de soarta lor fizică pe care aceste fapte au determinat-o invariabil. Şi, mai ales de când i se tot zbătea un ochi, nu şi-i putea aminti din clasele primare decât pe domnitorii care n-au murit în patul lor.

“Pe Mihai l-a doborâtără boaita ungară la Turda. Pe Ţepeş l-a răpus cu mişelie boierimea de mai rămăsese neînfiptă-n pari. Pe Ioan Vodă l-au dat căpitanii la turci şi-au tras cămilele de dânsul două ceasuri pân’ să plece fiecare cu partea ei de domnitor. Pe Lăpuşneanu-l otrăvi soţia, că prea mureau pe la ospeţe boierii după el. Pe Burebista l-au trimes tarabosteşii la Roma, da’ nu pe tot o dată şi nu pe-acelaşi drum. Radu de la Afumaţi s-a luptat ca un leu şi-a avut o trădare de doi bani.

Radu Prasnaglava nici n-a apucat bine să se sacrifice pentru ţară, că l-au sacrificat prietenii pentru ţara vecină. Decebal a întins romanilor o mână, dar ei i-au cerut şi capul în acelaşi sac. Ştefan cel Mare şi Sfânt i-a bătut pe turci pân’ a murit de oboseală. Corpul lui Gheorghe Doja s-a suit pe tron şi n-a mai coborât decât pe rând. Horea, Cloşca şi Crişan au trebuit să inventeze roata ca să devină nume de localităţi.

Ce mai, toată lumea bună de două milenii încoace n-a scăpat de judecata sumară a istoriei şi executarea pe loc a pedepsei. Stau şi mă gândesc, în cazul meu, îşi spuse domnul Tudor, ce-o fi mai bine: să fac revoluţia asta din 1821 şi să mă caute, dracu’, rudele prin vreo fântână sau, mai bine, să-l las pă ambiţiosu’ ăsta de Văcărescu să-mi ia locu’, că tot plănuieşte el manevra, şi eu să-mi văd de ale mele? S-o rup cu politica, cu armata, cu vitejiile fără rost şi să mă retrag la ţară, undeva, să stau toată ziua cu burta-n sus, să-mi schimb numele şi să scriu poezii. Să zicem poetul … Alexandri. Poetul Vasile Alexandri din Moldova. Nu sună rău. Şi ca să fie mai original o să-l scriu cu “cs”. Poetul Vasile Alecsandri. Nu se prinde nici dracu’. Iar cu versurile nu-mi fac eu griji, c-o să-l iau cu mine pă văru’ lu’ Văcărescu, că şi el e sătul de revoluţia fizică ca orice intelectual. Bunică-su, Ienăchiţă, a fost măiastru tare la poezii şi ăsta micu-i calcă pe urme.”

Aceste gânduri se plimbau prin mintea eroului nostru când afară mijiră zorii. Era timpul ca, în sfârşit, revoluţia din 1821 să înceapă. (“Academia Caţavencu”, nr. 393/1999)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

3 Responses to “Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (V)”

  1. Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (VI) | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 27th, 2019 at 19:52

    […] Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (V) […]

  2. Pasoptistii se intorc | A șaptea dimensiune says:

    mai 3rd, 2019 at 19:40

    […] Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (V) […]

  3. Intre Tudor si Balcescu, masele se potolescu | A șaptea dimensiune says:

    mai 3rd, 2019 at 19:43

    […] Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata (V) […]

Adauga un comentariu