A șaptea dimensiune

Şi, cum ziceam, pandurii atâta aşteptau. Însă, cum aşteptau ei căscând nerăbdători, seara, la focul de tabără, alcătuit din ultimele rămăşiţe ale unui sat aflat pe traseu, un pandur mai bătrân şi cu oarecare deprindere a buchei, începu a face o comparaţie frumoasă între domnul Tudor Vladimirescu şi Mihai Viteazul, doar-doar o mai spori avântul spre victorie al colegilor săi. Aşadar, în povestirea moşneagului, evenimentele încep să curgă de la 3 aprilie 1601, dată care-i scăpa însă total din memorie, el concentrându-se exclusiv asupra epicului.

La acea dată, totuşi, Mihai venea de la Praga cu permis de la împărat să facă ordine în Transilvania, unde, după alungarea sa, nobilimea bozgorească îl ţinea pe Sigismund Bathory de şef. Generalul Basta, braţul înarmat al stăpânirii austro-maghiare, a primit ordin să-şi pună vicleniile şi armata în slujba lui Mihai. Trebuie spus aici că cel mai silă şi mai scârbă îi era voievodului român de generalul Basta, dacă-l întrebai, dar asta n-are a face, istoria nu pierde vremea cu sentimente.

Şi, că tot veni vorba, sentimentele lui Ieremia Movilă, proaspăt alungat de pe tronul Moldovei, erau pline de ură. Acesta e motivul pentru care-l găsim la 3 august 1601 alături de Sigismund, cu cinci sute de moldoveni înarmaţi şi vreo trei sute de prieteni turci nehotărâţi. Mihai, ajutat de Basta, stabileşte locul bătăliei la Guruslău, pe valea Zalăului, şi, ajutat de soldaţi, stabileşte scorul la 3 – 0, după fuga adversarului din teren.

Împăratul Rudolf aplaudă foarte încântat victoria lui Mihai, dar, în ascuns, e de acord cu înlocuirea lui de la echipă. Acest rol îi cade mănuşă lui Basta, care, aşa cum am văzut şi-n filmul lui Sergiu Nicolaescu, era un personaj perfid, antipatic şi uneltitor.

Care va să zică, după ce, la Turda, părintele primei uniri îşi desparte armata de a generalului şi o ia la pasul calului spre Făgăraş, Basta e cu hotărârea luată. El trimite la 19 august 1601 trei sute de germani şi valoni, conduşi de Jacques Beauri şi Mortague, să-l aresteze mortal pe Mihai, iar dacă se opune, să-l omoare şi-n cazul ăla. Zis şi făcut. Cei trei sute intră în tabără şi înconjoară cortul domnului: germanii în dreapta, valonii în stânga, flamanzii în spate, doar belgienii – belgieni – nu ştiau unde să stea. Odată intrat peste dânsul în baie, Beauri în spune lui Mihai, în franceză, “Dă-te prins!” (Rends-toi!), la care al nostru răspunde dârz “Ba!” (în franţuzeşte “bas”, adică “jos”). Beauri a luat replica românului drept dorinţă şi l-a culcat pe jos cu ajutorul a trei moschete, şase spăngi şi nouă halebarde, a căror trăsătură comună a fost întâlnirea lor cu trupul vitaezului domn simultan. Ce-a urmat o să urmeze şi-n cazul domnului Tudor, adică decapitarea, dezmembrarea şi ciopârţirea minuţioasă a organismului, pentru ca nici un accident chimic sau chirurgical să nu refacă unitatea celor trei ţări române.

Pandurii rămaseră cu gurile căscate. (“Academia Caţavencu”, nr. 390/1999)

Citeste si articolele:

• Cine se pune cu pandurul isi cam risca, frate, viata
• Nu e sport ca Daciada, nici omor ca cruciada (V)
• Nu e sport ca Daciada, nici omor ca cruciada (IV)
• Nu e sport ca Daciada, nici omor ca cruciada (III)
• Nu e sport ca Daciada, nici omor ca cruciada (II)