Cioclii PSD ai justiţiei din România – 30 de ani în care mafioţii din PSD au luptat împotriva justiţiei (II)

vineri, decembrie 27, 2019 15:44
Posted in category Justitie

PSD, ciuma rosieJustiţia lui Stănoiu, în spiritul şi fărădelegea PSD-ului

Luaţi un judecător. Înfigeţi-i un morcov în fund, după care bandajaţi-l iute cu o robă şi daţi-i drumul să se simtă independent. Dacă nu funcţionează, mai înfigeţi-i două sule în coastă, să-l umfle râsul.

Astea ar fi cele 3 proiecte de legi care urmează (urmau în 2004, în guvernarea PSD = ciuma roşie = mafia, n.m.) să consolideze reforma Justiţiei (Legea Consiliului Superior al Magistraturii, cea privind organizarea judiciară şi cea privind statutul magistratului). Dacă judecătorul rămâne prea destins, fluturaţi-i sperietoarea.

Doamna ministru Rodica Stănoiu a declarat recent, la Cluj, apropo de solicitarea Asociaţiei Magistraţilor din România şi a unui grup de organizaţii neguvernamentale pentru drepturile omului de a supune proiectele unei consultări publice, că “nu înţeleg să opresc reforma Justiţiei pentru nişte oameni care cred că nici n-au votat cu noi. Adică ştiu sigur că n-au votat cu noi”.

Deşi este foarte tentant, nu ne vom opri aici asupra cretinismele din gândirea doamnei minsitru. Ceea ce ţinem să constatăm este doar validitatea principiului “gura prostului adevăr grăieşte”. Ideea că reforma justiţiei este înţeleasă ca fiind în serviciul “celor care ne-au votat” este perfect susţinută de fapte.

În cele de mai jos, vom enumera şopârlele vârâte în proiectele de legi ca să păstreze magistraţii la o lungime de lesă de puterea politică. Adevărul e că înfrumuşeţăm banda lui Năstase, referindu-ne la puterea politică. De fapt, vorbim despre infractori care au puterea să facă legi care să-i ferească – pe ei şi pe cei care au “votat” cu ei – de o Justiţie independentă.

Controlul politic indirect al Justiţiei se raelizează prin sabotarea tehnică a activităţii. Haosul permite intervenţia arbitrarului. Culmea, această performanţă se poate atimge sub camuflajul “reformei”, al “europenizării”:

  • introducerea obligativităţii înregistrării audio a proceselor; nu există (nu existau în 2004 – n.m.) dotări tehnice necesare; dacă există, a rămas obligativitatea transcrierii, ceea ce a multiplicat sarcinile grefierilor, blocându-le activitatea;
  • atribuirea judecării tuturor recursurilor Curţii Supreme. Să te ţii, frate. Peste doar doi ani, dacă aberaţia nu va fi corectată, vom descoperi de sub piramide de dosare mumiile judecătorilor terminaţi de Isteaţă (Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiţiei în guvernul Adrian Năstase; fostă turnătoare la Securitate – n.m.). În câteva luni, programările proceselor se vor fi integrat în UE, depăşind data de ianuarie 2007.
  • regulamentele vopsite; dacă se întâmplă ca legea să fie explicit favorabilă ideii de independenţă, ţup, apare o supapă. Ex.: “Colegiul permanent al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie are următoarele atribuţii: …e) alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea administrativă… Adunările generale ale judecătorilor prevăzute la art. 53 alin. (2) au în principal următoarele atribuţii: …îndeplinesc alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente… Magistraţii consultanţi exercită… precum şi alte atribuţii prevăzute în Regulamentul de organizare administrativă a instanţelor judecătoreşti”; relativizarea legii prin trimiterea la regulamente care urmează să fie elaborate de minister înseamnă, de fapt, mijloace de anulare a independenţei;
  • staţi aşa, că se mai pregăteşte un haos mic, românesc: specializarea instanţelor de judecată: conform cu viitoarea lege, tribunalele pentru minori şi familie nu vor exista în 13 judeţe din ţară, toate din Transilvania; o cauză care implică un minor din Sighet se va judeca în cel mai apropiat loc de domiciliu; deci la Braşov;
  • dezinformatizarea instanţelor: o cale de reducere a haosului şi a corupţiei din instanţe ar putea fi realizată prin informatizare; pericolul a fost îndepărtat recent, 5 milioane de dolari acordaţi României în acest scop perfid au fost deturnaţi, ei urmând a asigura independenţa Justiţiei din asfaltul autostrăzii Bucureşti-Constanţa, unde au fost deversaţi;
  • în sfârşit, cheia de boltă a haosului este explozia de acte normative: în 2002 au fost publicate 682 legi, 202 Ordonanţe de Urgenţă (OU) şi 1.485 Hotărâri Guvernamentale (HG); în 2003, 573 legi, 92 OU şi 1526 HG. Nici un judecător nu poate ţine pasul cu un asemenea ritm de modificare a legilor după care trebuie să judece.

Controlul explicit. Haosul permite intervenţii arbitrare, dar nu le garantează. Or, când ai de apărat monştri sacri ai corupţiei de talia unui Iacubov, Dan Ioan Popescu sau chiar Adrian Năstase, nu te joci de-a teoria probabilităţilor, ai nevoie de certitudini. De aceea, judecătorii şi procurorii nu trebuie să fie de capul lor;

  • cel mai la îndemână sunt militarii: tribunalul militar nu ar avea ce căuta ca justiţie specială, Justiţia fiind definită ca “unică, imparţială şi egală pentru toţi”; halal: în tribunalele militare judecătorii sunt ofiţeri, nu sunt inamovibili şi se subordonează ierarhic, moţul fiind CSAT; un muzeu al regimului totalitar;
  • inamovibilitatea judecătorilor este transformată în mascaradă de câteva mici detalieri; suspendarea judecătorului, de exemplu, poate fi declanşată “la începerea urmăririi penale”; magistraţii au parte de cea mai drastică prevedere, nici o altă categorie nu este tratată aşa, pentru că nu e nevoie; poliţiştii sunt suspendaţi doar la punerea în mişcare a acţiunii penale (adică emiterea actului de acuzaţie); o dată suspendat, judecătorul rămâne în aer, nu mai are nici o sursă de venit atâţia ani cât va dura cercetarea penală şi apoi eventualul proces; ai zice că este o situaţie rară, dar dacă ne gândim la păţania lui Ciucă, încă în desfăşurare (în desfăşurare în 2004 – n.m.), vom aprecia teroarea pe care o asemenea prevedere o poate genera în interiorul robelor;
  • promovările sunt altă bâtă deasupra capetelor independenţilor magistraţi; promovarea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se face de către CSM; or, CSM-ul este controlat politic: ministrul este prezent în Consiliu, participarea procurorilor la vot este din nou imixtiune a Executivului – procurorul este definit de lege ca “agent al puterii executive”, contrar principiilor Uniunii Europene;
  • inamovibilitatea rămâne o farsă tristă dacă preşedintele instanţei are posibilitatea să “scape” de un judecător incontrolabil, mutându-l de la o secţie la alta, în interiorul aceleiaşi instanţe; o metodă des folosită ca să “elibereze” traseul unui dosar fierbinte; transferul se face fără a se ţine cont de acordul judecătorului sau de specializarea lui;
  • judecătorii inspectori, adevăraţi arhangheli ai voinţei Divinei (Rodica Stănoiu – n.m.), “verifică modul de soluţionare” a unor cauze; o haită de asemenea trăpaşi a fost expediată să potolească rebeliunea mureşenilor în timpul crizei Ciucă; presiunile sunt realizate prin metode staliniste, cu inspectori care supraveghează din sală derularea proceselor şi care, după şedinţă, îi cheamă pe judecători în biroul lor;
  • noua reglementare constituţională consacră răspunderea materială a magistratului, pentru “eroare judiciară în caz de gravă neglijenţă”, fără ca termenii de eroare şi neglijenţă să fie precizaţi; nici nu e nevoie, că îi defineşte Jupâna (Rodica Stănoiu – n.m.), după caz;
  • constituirea CSM este, la rându-i, vicioasă rău; doar magistraţii de la instanţele superioare pot să-şi aleagă reprezentanţi, deşi Consiliul, conform Cartei europene pentru statutul judecătorilor, trebuie să asigure “cea mai largă reprezentare posibilă”; apoi, Consiliul ar trebui să fie, conform Constituţiei, “garantul independenţei Justiţiei”; garanţia o dă prezenţa Seraficei (Rodica Stănoiu – n.m.) în componenţa instituţiei, mama ei de ministroaică; în sfârşit, numirile în Consiliu trebuie să fie validate de Senat, validare care ar trebui să fie limitată la verificarea condiţiilor formale, nu într-o revotare;
  • alegerile preşedinţilor de instanţe sunt alt prilej de furie; la Oneşti, recent, au trecut examenul 2 judecători, dar Ministerul a instalat un altul, care nici măcar nu se obosise să-şi anunţe candidatura;
  • cea mai directă formă de amestec al politicienilor în actul justiţiei: vezi indicaţiile date de democratul Ion Iliescu privind restituirea caselor naţionalizate sau intervenţia lui Adrian Năstase în favoarea infractorului Tărău, imediat după arestarea acestuia.

Controlul ocult al Justiţiei supra justiţiarilor se realizează prin Serviciul Independent de Protecţie şi Anticorupţie, numit în continuare SIPA. Este vorba, practic, despre o structură militară în cadrul Ministerului Justiţiei, apărută nu prin lege organică, aşa cum cere Constituţia, ci printr-o simplă Hotărâre de Guvern.

Ba mai mult decât atât, SIPA nu este individualizat ca departament de sine stătător, în organigrama ministerului. Şi, mai rău decât atât nu se poate, SIPA numără 140 de angajaţi, dintr-un total de 300 câţi numără Ministerul Justiţiei.

Cu ce se ocupă, de fapt, SIPA? “Cu controlul situaţiei informativ-operative în obiectivele, locurile şi mediile date în competenţă, acţionând prin mijloace şi metode specifice de muncă pentru cunoaşterea şi contracararea ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale”.

Ce face SIPA, în fond? Poliţie politică în cadrul Justiţiei. Cine ameninţă siguranţa naţională? Magistraţii Lele şi Ciucă.

Cu ce fonduri se finanţează activitatea SIPA, în afară de cele alocate Justiţiei? Cu cele rezultate din regia autonomă Multiproduct, arondată SIPA, prin HG.

Ce mai crede Pavelescu despre SIPA? Că “a fost conceput şi este folosit ca un organism ocult, de presiune şi manipulare politică”. (“Academia Caţavencu”, nr. 636/2004)

Citeste si articolele:

Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu