Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România

vineri, martie 14, 2014 20:50

Nazism = ComunismCum? Prin filmele, majoritar propagandistice, din perioada dictaturii comuniste, filme prezentate suficient de des la tembeliziunile private, în general (la TVR nu am văzut niciun film din acesta, dar la TVR mă uit foarte rar). Nu-mi imaginez în Germania de azi să fie prezentate filme în care activiștii din partidul lui Adolf Hitler fac minuni, adică sunt personajele pozitive. Deși numărul celor uciși în numele comunismului este mult mai mare decât numărul celor uciși în numele doctrinei național-socialiste, pare extrem de firesc, într-o Românie țiganizată, să fie prezentate filme în care se face apologia comunsimului. Posturi precum ProCinema, ProTV, chipurile occidentale, difuzează la greu filme făcute în perioada dictaturii comuniste, adică, repet, majoritar propagandistice. Numai serialul “Pistruiatul”, o limbă bine înfiptă în curul dictaturii comuniste, a fost difuzat la greu de televiziunile din Republica Securistică România.

Pe același plan al continuității minciunilor bolșevice în spațiul public românesc se situează și cultul deșănțat practicat de televizunile din România, în special cele din trustul securistului penal Dan “Felix” Voiculescu, la adresa pupincuristului lui Ceașcă Adrian Păunescu sau al apologetului comunismului Sergiu Nicolaescu. Nu am zărit emisiuni dedicate eroilor români uciși de comunisții criminali, care au întors România din drumul ei spre civilizație și progres, dar au curs mii de ore de program dedicate lui Adrian Păunescu sau Sergiu Nicolaescu. Cât despre valoarea filmelor lui Sergiu Nicolaescu, majoritatea ode grosolane la adresa unui regim adus de tancurile sovietice și care pus umărul la furtul de către ruși a teritoriilor românești, haideți să vedem părerea unei personalități avizate, un om care se pricepe la filme, dincolo de alte păcate ale domniei sale. Iată ce spune Cristian Tudor Popescu: “Niciodată, niciunde, nicio imagine din filmele domnului Nicolaescu nu mi-a stârnit vreo emoţie. Mă număr printre astfel de handicapaţi sufleteşte, nu mulţi, din fericire pentru vigoarea românilor ca naţie.

Domnul Nicolaescu a fost, cu siguranţă, cel mai bun manipulator al maselor de figuranţi neplătiţi în cinematografia română sub comunism. Altfel, opera sa este o uriaşă, sistematică şi tenace colecţie de clişee, conserve de cinema în sos de viu

Umorul şi sensibilitatea domnului Nicolaescu sunt perfecte pentru a-l face să râdă sau să verse o lacrimă pe domnul Becali

Ultimul film al domnului Nicolaescu văzut de subsemnatul a fost „Poker”, după care am simţit nevoia să mă spăl cu spirt pe ochi.

Nicio idee cinematografică originală nu tulbură acest măreţ edificiu – singurele impurităţi creative pot fi găsite printre dialogurile şi situaţiile imaginate de scenaristul său, Titus Popovici.

Şi dacă asupra evidenţei că domnul Nicolaescu este cel mai mare regizor român sunt unii care mai cârtesc, domnul Becali este cel mai bun român fără niciun fel de discuţie.”

Ce înseamnă comunismul azi în Basarabia, pământ românesc, vedem mai jos. Filme care fac apologia comunismului sunt date azi la televiziuni. Dar se face mare tam-tam pentru o colindă antisemită. Românii uciși de bolșevici nu contează, evreii uciși da. Este oare normal? Nu ar trebui să funcționeze aceeași regulă? Antisemitismul și comunismul au aceeași origine: CRIMA și URA.

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

19 Responses to “Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România”

  1. Golescu B says:

    martie 14th, 2014 at 21:21

    :(( :-? :o Exact cum am spus si eu: „sanatosul,nu il va intelege pe sarac si oropsit…!:-\”

  2. Cornel Căruntu says:

    martie 14th, 2014 at 21:57

    @ Golescu B: O virgula ai si aceea este pusa cu picioarele. Comunismul a trimis multi saraci si oropsiti la moarte. Adica i-a „inteles” si le-a curmat suferinta.

  3. Raluca Nodea says:

    martie 15th, 2014 at 12:17

    Doamne, saracia ne innebuneste: ce legatura poti face intre becali (cu b mic)si Sergiu Nicolaescu? cat de sarac trebuie sa fii? Cu duhul si cu burta, deopotriva
    Si mai cred ca un popor care isi reneaga trecutul, bun rau cum a fost, nu si-a invatat lectia de istorie motiv pentru care va fi in continuu regres. Uite ce aproape e URSS azi…Vreti inapoi cu orice pret? Mergeti…

  4. Cornel Căruntu says:

    martie 15th, 2014 at 12:39

    @ Raluca Nodea: Si cine-si reneaga trecutul? Cristian Tudor Popescu? Sau comunistii de azi, deghizati in social-democrati, care uita intentionat macelul de dupa 23 august 1944, atunci cand rusii criminali si bolsevici au trimis la moarte sute de mii de romani si au adus ciuma rosie in Romania. Legatura dintre pupincuristul Sergiu Nicolaescu si infractorul George Becali? Simplu: cei care-l apreciaza pe Sergiu Nicolaescu sunt aceeasi care, ajutati de Antene, deplang soarta unui cioban analfabet ce a furat din avutul public, dar tot aceeasi se plang ori de cate ori au ocazia ca Romania a fost furata si distrusa. Iata ce scrie ziaristul Cristian Campeanu in „Romania libera” despre Sergiu Nicolaescu: „A modelat cultura populară cum nimeni nu a reuşit în ultimii 50 de ani. A mistificat istoria până la caricatură şi a construit mitologii naţionaliste care au rămas adânc impregnate în imaginarul colectiv. A servit regimul comunist cu osârdie şi a fost cel mai eficient agent de propagandă al naţional-comunismului lui Nicolae Ceauşescu. A fost printre cei care s-au suit pe tanc în decembrie ’89 imaginându-se general deşi a fost de departe cel mai răsfăţat „artist” al regimului, dar, în cele din urmă a rămas un soldat fidel lui Ion Iliescu şi FSN, PSD, etc. A scris scrisori odioase împotriva lui Lucian Pintilie şi, pe măsură ce devenea şi mai irelevant în film, s-a luptat din răsputeri să oprească noul val al cinematografiei româneşti. Un personaj slab, lipsit de consistenţă şi moralmente falimentar.” (http://www.romanialibera.ro/opinii/editorial/sergiu-nicolaescu-sau-hollywood-ul-comunist-289018.html)

  5. mariusmioc says:

    martie 15th, 2014 at 13:46

    Bună întrebarea Ralucăi Nodea: Ce legătură e între Becali și Sergiu Nicolaescu? Becali n-a sprijinit regimul comunist înainte de 1989, Sergiu Nicolaescu da. Becali n-a sprijinit regimul lui Ion Iliescu, Sergiu Nicolaescu da. Becali n-a falsificat istoria și n-a luat apărarea criminalilor din 1989, Sergiu Nicolaescu da.
    http://mariusmioc.wordpress.com/2013/01/04/cu-sergiu-nicolaescu-despre-revolutie-video-un-fenomen-unic-in-istoria-militara-universala-nu-se-cunoaste-in-istorie-un-caz-unde-partea-infrinta-respectiv-acesti-teroristi-sa-nu-fi-lasat-nici/
    Comparațiile pe care le faceți, domnule Căruntu, sînt scandaloase.

  6. Cornel Căruntu says:

    martie 15th, 2014 at 14:20

    @ mariusmioc: Cu tot respectul pentru efortul dumneavoastra de a reda adevarul despre momentul 1989, am si recomandat site-ul dumneavoastra in urma cu cateva saptamani, scandalos este altceva: cum poate un infractor agramat ca George Becali sa fie un model pentru revolutionari ca dumneavoastra? Acest Becali, pe care-l considerati superior lui Sergiu Nicolaescu, a fost un imens rau pentru moralitatea din aceasta tara. Un interlop intens promovat de tembeliziunile mogulilor ramane un interlop. Chiar credeti ca Romania are nevoie de un infractor analafabet pentru a fi europeana? Sau tocmai indivizi ca acest Becali scufunda Romania in lumea a saptea, lumea in care circula valizele cu bani, iar dreptatea nu conteaza. M-am lamurit intre timp si cu „democrati” ca dumneavoastra. Mi-as permite sa-l amintesc pe Ciorbea, prezent la Antene pentru a linge slugile necomuniste, chiar pe Emil Constantinescu, cel care s-a afisat fara nicio jena la brat cu criminalul Ilici „KGB” Iliescu, ca sa nu mai spun de Ciuvica, din tabara „Tapului”, de Lucia Hossu Longin, cea pentru care infractorul Nastase era detinut politic etc. Daca chiar credeti in virtutile lui George Becali, nu asteptati sa fie altfel in Romania.

  7. florentin draganescu says:

    martie 20th, 2014 at 12:43

    Eu, zic altceva! Romania este singura tara din lagarul comunist care nu are, inca un muzeu al comunismului…Ar fi si asta o explicatie pentru propaganda!

  8. Cornel Căruntu says:

    martie 21st, 2014 at 17:09

    @ florentin draganescu: Romania mai este singura tara din fostul lagar comunist ce nu are o Lege a Lustratiei. Iar aceasta este pentru prezent, poate, chiar mai importanta decat un muzeu al crimelor dictaturii comuniste. Un muzeu este, desigur, foarte important pentru generatiile viitoare.

  9. Scrisoare deschisă adresată fostului adventist Gâdea Antena 3 | A șaptea dimensiune says:

    martie 7th, 2015 at 14:13

    […] Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România […]

  10. Jurnalul Antena 1, exemplu de îndobitocire, țiganizare și manipulare | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 7th, 2015 at 19:40

    […] Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România […]

  11. Andrei Pleșu: O țară întreagă este intoxicată cu mari cantități de kitsch gazetăresc | A șaptea dimensiune says:

    aprilie 13th, 2015 at 15:00

    […] Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România […]

  12. Despre dezumanizarea comunistă din Rusia interbelică | A șaptea dimensiune says:

    decembrie 31st, 2015 at 20:57

    […] Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România […]

  13. România, o țară bolnavă (I) | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 1st, 2016 at 18:53

    […] Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România […]

  14. De ce nostalgicii comunismului ar trebui împușcați | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 2nd, 2016 at 19:41

    […] Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România […]

  15. Ce invata tinerii din filmele produse in dictatura comunista | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 3rd, 2016 at 18:18

    […] Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România […]

  16. Filmele romanesti produse inainte de 1989 intretin nostalgia bolsevismului criminal | A șaptea dimensiune says:

    ianuarie 7th, 2016 at 12:07

    […] Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România […]

  17. România, infracționalitate și incultură | A șaptea dimensiune says:

    iulie 17th, 2016 at 17:24

    […] Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România […]

  18. BitDefender, încă o dovadă că românii pot fi cei mai buni | A șaptea dimensiune says:

    iulie 18th, 2016 at 7:55

    […] Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România […]

  19. Ziua Internațională a Femeii, 8 martie, leagă strâns România de lumea a șaptea | A șaptea dimensiune says:

    iulie 18th, 2016 at 18:55

    […] Continuă propaganda comunistă la televiziunile din România […]

Adauga un comentariu