Cum erau vânaţi liberalii după 1945
luni, martie 5, 2012 20:54La sfârşitul lunii noiembrie 1945, pe zidurile caselor din Bucureşti şi pe tramvaie au apărut afişe care cereau ‘moartea lui Mihai Fărcăşanu, duşmanul poporului’. Cine era acest Fărcăşanu, căruia autoritaţile comuniste îi cereau capul? Nimeni altul decât şeful tineretului liberal, membru al delegaţiei permanente a PNL, principalul organizator al manifestaţiei proregaliste şi anticomuniste din noiembrie 1945. La manifestaţie ţinuse un discurs împotriva Anei Pauker, discurs publicat şi în ziarul ‘Viitorul’, organul de presă al PNL, al cărui director era.
Născut în 1907, a făcut studii de drept la Bucureşti şi s-a specializat în Germania şi Anglia (1935 – 1938), pentru ca în 1938 să devină doctor în ştiinţe juridice al Universităţii ‘Friedrich – Wilhelm’ din Berlin. Scăpase de front, cu toate că dăduse cu nasul pe acolo în calitate de corespondent de război. La vremea respectivă se zvonea că de război îl scăpase iubita lui soră, Mia, care trăia cu ministrul de Război. Era un bărbat frumos, înalt, suplu, elegant, cu relaţii în toată lumea bună bucureşteană. Asta fără să mai ţinem cont că se căsătorise cu Pia Pillat, fata poetului Ion Pillat şi strănepoata Brătienilor.
În 1940 îşi publicase prima carte, ‘Monarhia socială’, la Fundaţia pentru Literatură şi Artă ‘Regele Carol II’, care era, de fapt, teza lui de doctorat mult amplificată. După ce comuniştii puseseră preţ pe capul lui, s-a ascuns la Ambasada Turciei, cel puţin aşa susţine Jurgea Negrileşti în memoriile lui, ‘Troica amintirilor’. Ascuns acolo sau în altă parte, n-a stat de pomană, ci şi-a definitivat romanul ‘Frunzele nu mai sunt aceleaşi’ şi l-a trimis, sub pseudonimul Mihai Villara, Editurii Cultura Naţională. Un juriu a premiat romanul, care a şi apărut în primăvara lui ’46. Virgil Ierunca l-a lăudat în revista lui Călinescu, ‘Lumea’. Pe urmă, în toamna lui ’46, s-a hotărât să fugă din ţară. Împreună cu soţia şi cu celebrul pilot Bîzu Cantacuzino, au furat un avion de război de pe un aeroport din Caransebeş, cu care au zburat până în Italia. A murit la 80 de ani în Statele Unite. (Ştefan Agopian, ‘Academia Caţavencu’)
Citeste si articolele:
Radu Duda, ginerele regelui Mihai, ar mai vinde odata Romania rusilor | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 25th, 2015 at 18:57
[…] Cum erau vânaţi liberalii după 1945 You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site. Tags: romania, rusificarea, ticalosi […]
Fostul rege Mihai s-a transformat in carpa PSD-ista pentru niste arginti | A șaptea dimensiune says:
aprilie 9th, 2015 at 19:50
[…] Cum erau vânaţi liberalii după 1945 […]
Cr(et)in Antonescu şi România celor lipsiţi de bun-simţ | A șaptea dimensiune says:
decembrie 13th, 2015 at 19:55
[…] Cum erau vânaţi liberalii după 1945 […]
Cum l-au ucis ruşii pe preşedintele Poloniei, în 2010 | A șaptea dimensiune says:
septembrie 18th, 2016 at 20:04
[…] Cum erau vânaţi liberalii după 1945 […]