Dejecţiile verbale ale lui Crin Antonescu în traducere liberă
vineri, februarie 4, 2011 9:10Cel care a înmormântat ideile liberale autentice, eşuând cu săgeata liberală exact în troaca securisto-bolşevică PSD+PC, ţine de fiecare dată când apare la tembeliziunile mogulilor să demonstreze fraierilor care mai dau doi bani pe naţional-liberalismul unor Tăriceanu, Orban etc. ce frumos, deştept şi devreme acasă este chiulangiul Parlamentului, Crin Antonescu pentru prietenii care ştiu de ce, cu ce şi pentru cine.
Pentru o traducere corectă a celor spuse de Crin Antonescu, am apelat la “Academia Caţavencu” (nr.28/2009), acolo unde Doru Buşcu ne oferă ‘dicţionarul’ dejecţiilor verbale ale lui Crin, cel cret*n. Iată înţelesul corect al unor afirmaţii: astfel expresia „Da, am şi soluţii!” se traduce prin „Hai că v-o trag şi de data asta!”; expresia „Nu sunt dator niciunuia dintre oamenii care domină România de 20 de ani” se traduce prin „N-am banii lu’ Patriciu, dar în curând, cu ajutorul vostru, sper să-i am”, iar expresia „Sunt un om care are forţa de a ajunge într-o funcţie înaltă, iar forţa nu înseamnă agresivitate sau intoleranţă, ci puterea de a crede în ideile tale” se traduce prin „Ştiu cel puţin zece gagici bune care, dacă mă votaţi, şi-ar targe-o cu preşedintele”; “Am soluţii. Ele sunt prezentate în program, care nu este un program de guvernare, ci unul prezidenţial” se va citi „O vreme n-o să mă mai pot trezi la prânz, da’ bine măcar că pot să mă culc după masă”; în loc de „Avem soluţii pentru ca politica externă să îl servească pe cetăţean” se va citi „Am s-o ard un pic pe afară”; în loc de „Eu cred în România celor care muncesc” se va citi „Se observă oare că mă vopsesc?”; în loc de „Voi face din şcoala românească cea mai respectată instituţie” se va citi „Bine că nu mi-a placut şcoala, că eram acum un căcat de profesor, într-un căcat de provincie, cu cizme de cauciuc în picioare şi cu zece milioane pe lună”; prin „scăderea cotei unice de impozitare la 10%” se va înţelege „Mai bine spuneam dracu’ şapte sau opt şi mai luam nişte voturi”; prin „scăderea TVA la 15%” se va înţelege „creşterea TVA la 22%”; prin „reduceri între 5 şi 10% pentru plata la termen a impozitelor” se va înţelege „Trebuia să spun ori 5, ori 10! O să pară că-s nesigur”; prin „stimularea creării locurilor de muncă în zone defavorizate” se va înţelege „Îmi vine să casc. Ma muşc puţin de buză şi, dacă tot îmi vine, beau nişte apă. Nu, nu beau apă, poate încep să sughiţ”; prin „adoptarea monedei euro în România, ca obiectiv prioritar al politicii monetare” se va înţelege „Oare cât o fi câştigat Patriciu în ultimul an? Un miliard? Cred că mai mult”.
Citeste si articolele:
- Alina Gorghiu: „Am intrat in PNL sa ajut niste prieteni”
- După ce a făcut praf justiţia din România, liberalul Tudor Chiuariu vânează gagici pe net
- Alte dezvăluiri de pe WikiLeaks
- În timp ce parlamentarii pesedişti fac sex cu minore, liberalii roşii sunt reprezentaţi în Parlament de un violator
- Comuniştii „buni” şi „viermii” lui Băsescu
Cum a aruncat Guvernul Tariceanu 24 de milioane de euro, bani publici, pe apa Sâmbetei | A șaptea dimensiune says:
decembrie 11th, 2015 at 21:01
[…] Dejecţiile verbale ale lui Crin Antonescu în traducere liberă […]
De ce unii parlamentari liberali (nu) merita votati | A șaptea dimensiune says:
decembrie 12th, 2015 at 20:56
[…] Dejecţiile verbale ale lui Crin Antonescu în traducere liberă […]
Măscăriciul Crin Antonescu şi dictatura | A șaptea dimensiune says:
decembrie 13th, 2015 at 19:12
[…] Dejecţiile verbale ale lui Crin Antonescu în traducere liberă […]
Cum erau vânaţi liberalii după 1945 | A șaptea dimensiune says:
decembrie 13th, 2015 at 19:31
[…] Dejecţiile verbale ale lui Crin Antonescu în traducere liberă […]
Crin Antonescu, cel mai chiulangiu parlamentar si in 2015 | A șaptea dimensiune says:
ianuarie 4th, 2016 at 12:05
[…] Dejecţiile verbale ale lui Crin Antonescu în traducere liberă […]
In 2012, banii pentru protocolul lui Crin Antonescu erau obtinuti prin santaj | A șaptea dimensiune says:
martie 18th, 2016 at 20:41
[…] Dejecţiile verbale ale lui Crin Antonescu în traducere liberă […]