Cum s-au combinat mafiotii din politica dupa 1989, pentru a-si cladi averile imense si a distruge Romania

joi, iulie 13, 2017 15:09
Posted in category Mass-media

Cum s-au combinat mafiotii din politica dupa 1989, pentru a-si cladi averile imense si a distruge RomaniaÎncă o dare de seamă despre corbii strategici din România

Nimic întâmplător

În România, nimic nu pare a fi întâmplător, deşi, la o primă vedere, întâmplarea ne surâde nonşalant, dându-ne iluzia, pentru un moment numai, că patria noastră ar putea fi uşor confundată cu un laborator ordonat de fizică cuantică, înţesat cu particule rebele care, oricând, pot dispărea într-o direcţie necunoscută. Întocmai ca investitorii strategici din România, singura diferenţă fiind aceea că investitorii nu dispar chiar cu mâna goală.

Mai presus de legea junglei

Primprejurul mai multor afaceri apetisante – ale căror desuuri unduiesc în briza încărcată de şpăgi a râului, ramului şi a Mării Negre – s-au perindat, rând pe rând, fel de fel de personaje bizare, a căror calitate pare a fi numai aceea de investitor strategic. Iar un astfel de investitor se asortează perfect cu persoane influente, neaoşe, de la miniştri până la secretare şi portari. Pentru început, vă vom submite o listă de persoane, pe care, mai apoi, cu ajutorul hazardului, al întâmplării sau, poate, al destinului le vom combina discret, conform legilor junglei cuantice. Iată lista: Andrei Vasilescu, Traian Băsescu, Daiana Voicu, Gheorghe Iordan, Sammy Ofer, Henrique F. Weil, Philip Bloom, Maria Sapera, Dana Barb, Sorin Dimitriu, Banca “Ion Ţiriac” şi Marin Voicu. Aceştia sunt pionii cu care vom parcurge spaţii imense în timpuri derizorii.

Clientul nostru, stăpânul lor

În februarie 1997, neavând altă treabă, FPS (Fondul Proprietăţii de Stat) publică în presa centrală anunţuri pentru organizarea licitaţiei de vânzare a 51% dintre acţiunile Tomis S.A. Constanţa. La licitaţie participă EDF Services Ltd. din Anglia şi Romteh Constanţa. Cele două tinere persoane juridice îşi depun regulamentar ofertele şi garanţiile bancare (de circa 100 milioane lei (vechi – n.m.) fiecare), dar fără succes. Căci, deşi licitaţia, oficial, nu fusese anulată, ea s-a stins uşor pe culoarele FPS-ului, precum Ţigareta II în scrumierele umede ale Justiţiei. Explicaţia oficială: necorelări de termene. De remarcat că directorul general al EDF este brazilianul H. F. Weil, binecunoscut nouă datorită contrabandei (di)stilate pe care şi-a cultivat-o cu artă şi dăruire în duty-free-shop-urile de pe Aeroportul Otopeni. De altfel, Weil a insistat mult pe lângă Sorin Dimitriu (şeful FPS – n.m.) pentru adjudecarea magazinului Tomis, tot fără succes. Pentru că, în mai 1997, la invitaţia lui Sammy Ofer, patron al firmei Zodiac Shipping, Dimitriu face o vizită la Londra. Gest hotărâtor pentru soarta societăţii Tomis. În iunie 1997, ca şi cum nici umbră de licitaţie nu s-ar fi aşternut peste Pontul Euxin, FPS mai anunţă odată vânzarea pachetului de 51%. Câştigătoare: Ptelia Company Ltd. Cipru. Proprietar principal: Sammy Ofer. Ofer este asociat (era în iulie 1998 – n.m.) al numitului Jay A. Pritzker, a cărui căsuţă poştală – Bucharest Investment Company (BIC) – era cât pe ce să-şi verse corespondenţa cu ştampilă Hyatt în piscina Hotelului “Bucureşti”. Fără succes însă. Acelaşi Ofer l-a invitat şi pe Traian Băsescu la reşedinţa sa din Londra, unde “şasiul” ministrului a putut pipăi vopseaua unui autentic Picasso, de doi pe unu. Atât.

Salată asortată, cu caracatiţă şi guvizi

La Tomis, Sammy Ofer şi-a ales oameni după geană, coapsă şi sprânceană. Corneliu Dică, managerul filialei Zodiac Shipping Constanţa, a fost numit preşedintele Consiliului de Administraţie (CA). Din acelaşi CA năzdrăvan mai fac parte: Maria Sapera, director economic la filiala Constanţa a Băncii “Ion Ţiriac”; Andrei Vasilescu, cetăţean englez de origine română, avocat la firma Herzfeld & Rubin, al cărei vicepreşedinte este Dana Barb, sora lui Adrian Năstase; Daiana Maria Voicu, angajată a firmei Global Business Group (GBG) al cărei patron este Philip Bloom, cunoscut nouă mai ales datorită afacerilor Romaero Băneasa şi Hotel “Bucureşti”. De altfel, după cum am mai scris şi cu alte ocazii de acelaşi fel, Bloom se cunoaşte foarte bine cu Traian Băsescu, ambii mergând la serviciu la aceeaşi adresă (Ministerul Transporturilor). Odată, cei doi au traversat împreună chiar şi oceanul Atlantic, fireşte. Alături de Daiana, bineînţeles. Care Daiana este fiica nimeni altuia decât Marin Voicu, a cărui inamovibilitate s-a împletit armonios, de multe ori, cu mandatele exotice ale lui Băsescu.

Şmecheria din fundul Curţii de Apel

Marin Voicu, tatăl Daianei, este preşedintele Curţii de Apel Constanţa, vicepreşedinte al Consiliului Suprem al Magistraturii şi judecător la Tribunalul de la Strasbourg. Tovărăşia sa este fost rinocer PeCeRist, fost simpatizant FSN, PDSR, iar acum, evident, PD. Sub sceptrul său clientelar, vor fi promovaţi pe criterii îndoielnice oameni magistrali, dar care nu au nicio legătură cu magistratura. Unul dintre aceştia este fostul preşedinte al Tribunalului, adus acum la Curtea de Apel – Gheorghe Iordan – ale cărui studii, respectiv soţie, au făcut epocă pe malul mării. Gheorghe Grasu, un fost securist în timpul comunismului, este şeful Secţiei Penale a Curţii, celebru prin gingaşa sa declaraţie în procesul Shogunului (Călin Marinescu), anume: “Nu am citit dosarul”. Tot în vremea domnului Voicu, la instanţele constănţene, s-au petrecut abuzuri înfiorătoare, cum ar fi: participarea judecătorilor la CARITAS, de unde şi-au extras zeci de milioane de lei (vechi – n.m.); haiosul botez pe care şi l-a atras Judecătoria Medgidia, acela de “La Gică SRL”; participarea a opt magistraţi la licitarea ilegală a unor terenuri de la Eforie Sud. Cinci dintre aceştia, aleşi tot de domnul Voicu, vor fi propuşi pentru Consiliul Suprem al Magistraturii. Surse excesiv de bine informate insinuează că maestrul Voicu ar ţine sub pulpana-i inamovibilă vreo două dosare în care numele “Băsescu” şi prenumele “Traian” apar împreună, întocmai.

Banca turnantă

Vom reveni acum undeva aproape de Tomis. Căci, ceea ce este mai important în ceea ce priveşte tranzacţia sus-amintită abia acum se înalţă, în sictir, la ceruri. Contractul dintre FPS şi Ptelia se semnează la 22.09.1997. Plata se face al 31.10.1997, în valută, FPS primind suma de 1.027.000 dolari. La 14.11.1997, FPS returnează Pteliei 60% din sumă, în lei. Ordinul ocult al conducerii Pteliei a fost unul foarte clar: cei 600.000 de dolari primiţi de la FPS trebuie să ajungă la Londra, deşi destinaţia lor legală ar fi trebuit să fie alta. Drept pentre care s-a recurs la un foarte laborios artificiu financiar. Pentru că interesele o cereau imperios, s-a creat urgent un cont la Banca “Ion Ţiriac”, unde FPS şi-a depus ofranda pecuniară legală. Pentru diversiune – spun sursele – s-a inventat următorul scenariu: după 15 decembrie 1997 au fost depuse şi încasările zilnice din vânzări tot într-un cont proaspăt deschis la Banca “Ţiriac”. În perioada 26-31 decembrie 1997, când a operat cu sânge rece o Hotărâre de Guvern (premier era atunci Victor Ciorbea – n.m.) – care a permis scoaterea din ţară a banilor fără prea mare efort – leii fepeseni (cei 60% adică) au fost transformaţi în valută şi scoşi din ţară. După 5 ianuarie 1998, pentru a li se pierde urmele, au început să fie din nou depuse încasările zilnice la Banca Comercială Română. Pentru a crea o atmosferă de-a dreptul sulfuroasă în jurul leilor de tip Tomis, au fost create în ianuarie-februarie 1998 conturi şi la Banca Turco-Română şi Banca Internaţională a Religiilor. Această inginerie financiară explică de ce, în februarie 1998, Tomis avea 11 miliarde de lei (vechi – n.m.) facturi neplătite la furnizori, în condiţiile în care, în mod normal, facturile restante nu au depăşit niciodată 1,5 miliarde lei.
De remarcat este faptul că o seamă de afaceri de-ale personajelor noastre – Hotel “Bucureşti”, Tomis şi Romaero Băneasa – s-au derulat şprinţar prin Banca “Ion Ţiriac”. O fi bine, n-o fi bine? Istoria ne va răspunde, poate, obraznic.

Dincolo de întâmplare şi dincoace de tot

În România, totul pare a fi întâmplător, deşi, la o privire mai atentă, întâmplarea pare o himeră stranie, dintr-o ţesătură fină, în spatele căreia se ascund mecanisme extrem de exacte. Dacă România o va apuca aiurea într-o direcţie aleatorie, întocmai ca particulele rebele, să nu ne facem iluzii că suntem stăpânii unici peste un laborator cuantic inutil, şi nici că legile junglei române ar avea vreo legătură cu ecuaţiile lui Einstein. N-are niciun sens. (“Academia Caţavencu”, nr. 349/1998)

Citeste si articolele:

You can leave a response, or trackback from your own site.

Adauga un comentariu

*

Ro2.ro - Promovare si statistici web Free PageRank Checker