Afacerile clanului Radu Mazăre din mafia PSD

sâmbătă, septembrie 26, 2020 19:37

Victor Ponta si Dan VoiculescuAtunci când vrei să analizezi mafia PSD-istă, un reper important este oferit de clanul drogatului Radu Măzăre, cel care în Constanţa şi-a dezvoltat un imperiu mafiot comparabil, pe anumite paliere, ce cel al lui Pablo Escobar, celebrul producător şi traficant de droguri columbian (am văzut pe Netflix cam toate serialele în care se făcea referire la Escobar).

Baza imperiului mafiot al celui care, la umbra celor trei trandafiri, a condamnat un oraş întreg, chiar un judeţ întreg, la ruină a fost pus în perioada 2001-2004, în timpul regimului mafiot al puşcăriaşului Adrian Năstase. Haideţi să vedem, de fapt să citim, cum arăta mafia lui Mazăre în 2004, ocrotită de regimul ticălos şi ticăloşit al PSD = ciuma roşie.

Mazăre şi acoliţii lui, toţi o Aquamagic şi-un pământ

Introducere

Aţi auzit vreodată de Antonella Marinescu şi de Paraschiva Barbu din Constanţa? Dar de Aquamagic? Hai, lăsaţi, sunt aproape sigur că v-aţi bălăcit măcar o dată de pe acolo (în Aquamagic, vreau să spun).

Pe scurt: Antonela Marinescu este (era în 2004 – n.m.) proaspăt consilier local PSD la Constanţa, preşedintele comisiei Buget-Finanţe, acţionar la patru firme şi distinsa fiică a doamnei Paraschiva Barbu, care este (era în 2004 – n.m.) şef la magazinul “Grand”, fost asociat cu Mazăre & co şi, evident, mama Antonellei Marinescu de la PSD.

Iar de Aquamagic aţi auzit, este un parc de distracţii ridicat de Basarab Popa, vărul lui Radu Mazăre, aspect suficient pentru ca alde Agathon, Mitrea sau Iliescu să ne bată la cap cu reclama deşănţată pe care au prestat-o cu găletuşa şi lopăţica, făcând pişu pe o lege care spune că demnitarii nu au voie să promoveze investiţii private.

Încă o introducere mică

Altă calitate a Paraschivei Barbu: este proprietar pe jumătate din terenul pe care s-a ridicat (cu autorizaţii în lipsă sau obţinute cu câteva zile înainte de inaugurare) jucăria cu apă ce-i aparţine lui Basarab Popa. Care, în calitate de văr al lui Mazăre, face afaceri fix cu primăria acestuia, prin firma Pomacost, motiv să luăm aminte la câteva rânduri din observaţiile Societăţii Academice Române: “Un funcţionar sau consilier municipal onest nu admite ca primăria să facă afaceri cu firma sa proprie, a familiei sau a asociaţilor săi, deci nu profită sau nu aduce profit clienţilor săi de pe urma funcţiei pe care o deţine, lucru care presupune un conflict de interese”.

Cuprins

Paraschiva Barbu nu numai că deţine jumătate din terenul pe care vărul primarului Mazăre şi-a făcut Aquamagicul, dar vă putem garanta şi că este un om bun. Doamna Barbu a cumpărat pământul respectiv, 12.320 de metri pătraţi, în ianuarie 2003; în februarie au început lucrările la parc, iar abia în martie s-a făcut şi contractul de închiriere dintre proprietar şi cei ce se apucaseră deja să lucreze în anticipaţie. Culmea tupeului este că primăria lui Mazăre a ţinut-o sus şi tare, ca şi Aghaton (fost ministru PSD-ist al Turismului – n.m.), că parcul se confecţionează pe teren concesionat de la primărie. Şi ca să înţelegeţi odată de ce ziceam că Paraschiva Barbu e om bun, ţineţi-vă bine de scaun şi urmăriţi-ne: chiria plătită de vărul lui Mazăre pentru cei 12.320 de metri pătraţi ai doamnei este de 20.000.000 de lei (vechi; 2.000 de lei astăzi – n.m.) pe an (douăzeci de milioane de lei – pentru cei care au crezut că au căpătat brusc probleme oculare)! Mai puţin decât scoate o babă întreprinzătoare din închrierea unei garsoniere cu gândaci din Titan City.

Şpil

Ca să nu credeţi că au prins-o întâmplător la colţ şi i-au prins mâna în menghină ca să semneze, vă spunem, în sfârşit, că doamna Barbu a fost partener de afaceri cu marea familie a primarului PSD Mazăre. În firma Xenoti, de exemplu, SRL la care este (era în 2004 – n.m.) acţionar Nicuşor Constantinescu, preşedintele PSD al Consiliului Judeţean şi asociat de vază în colecţia de firme marca Radu Mazăre. Şi, ca să nu uitaţi, reamintim că fiica doamnei Barbu este (era în 2004 – n.m.), întâmplător, proaspăt consilier municipal PSD, membru în al comisiei Buget-Finanţe.

Ar mai trebui să adăugăm că cealaltă jumătate din pământul pe care s-a făcut afacerea vărului lui Mazăre a avut aceeaşi soartă ca şi partea Paraschivei Barbu. Proprietarul a devenit stăpân pe teren cu o lună înaintea acesteia, percepe aceeaşi chirie, contractul de închiriere cu vărul lui Mazăre este semnat în aceeaşi zi şi, culmea afacerilor şi a încrederii, ambele suprafeţe pot fi folosite de chiriaş drept garanţie la bancă!

Încheierea

Încheierea o faceţi voi. (“Academia Caţavencu”, nr. 654/2004)

Citeşte şi articolele:

Sigla A7
Dacă ţi-a plăcut articolul, ai ceva de completat sau ai ceva de reproşat (civilizat) la acest text, scrie un comentariu, ori pune un link pe site-ul (blogul) tău, în cazul în care vrei ca şi alţii să citească textul sau (obligatoriu) dacă ai copiat articolul parţial sau integral. După ce ai scris comentariul, acesta trebuie aprobat de administratorul site-ului, apoi va fi publicat.

Adauga un comentariu